Bilant

Aseara am fost sa vad Atlasul Norilor. Nici ca puteam gasi un film mai bun pentru sfarsitul lui 2012. Uitandu-ma in urma imi dau seama ca anul asta a fost ca o avalansa care ne-a luat pe toti cu ea. Cum a iesit fiecare de sub zapada ramane de vazut. Anul asta a incheiat pentru mine un ciclu de 15 ani, din decembrie in decembrie. Sa vedem ce va aduce urmatorul ciclu. Sper ca liniste pentru cei ce au nevoie, elan si energie pentru cei ce vor sa faca lucruri si intelepciune pentru toata lumea. 2013, te rog sa fii minunat!

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Nu se spune! Na!

Vaicareli

Cum ziceam si mai devreme, viata nu e intotdeauna ce pare. Uneori ies la iveala lucruri pe care le-am vrea uitate. Apoi vine o terapie care le scoate de tot la suprafata. Apoi afli ca berea te ajuta sa ramai sanatos (zic japonezii), daca nu bei prea multa  si uiti de prezervativ (zic eu). In rest, dupa 7 zile din 7 cate 13 ore pe plantatie nu-ti mai ramane timp nici de bere, dar sa vezi unde faci revelionul sau sa te mai infrupti si tu din vreun canar. N-am avut timp nici de o specialite de peste hotare pentru 1 decembrie.Ma intreb daca maimuta mea mai stie cum arat. Sa ne vedem cu bine, ca daca mai slabesc, nu ne mai vedem deloc.

Update

Pisica s-a dedulcit la canari. Cate unul pe seara e perfect. In rest schimbari de 180 de grade. Viata nu e intotdeauna ceea ce pare si nici nu merge conform planului. Vorbim in decembrie. Asta daca nu dau peste un canar extrem de canibal.

Si ideile fixe se impusca, nu-i asa?

Acum vreo cativa ani, tot pe la vremea asta, spuneam aici ca am o problema cu tatuajele. Ei, cinci depresii mai tarziu sunt fericita posesoare nu a unui desen ci a doua. Bine, ele spun o poveste impreuna, deci daca vreau pot spune ca am un tatuaj.
Toate lucrurile care mi s-au intamplat in ultima perioada m-au facut sa-mi dau seama ca uneori ne pasa atat de mult de cei din jur incat uitam de noi. Eu am decis sa-mi amintesc de cine sunt eu cu adevarat si sa ma apreciez asa cum sunt. Deocamdata imi iese de minune, iar efectele sunt spectaculoase. Bineinteles exista si cutremure majore, dar atunci cand facem anumite lucruri trebuie sa ne asumam consecintele. Iar eu ma pricep destul de bine la asta.
Impuscati ideile fixe!

Crazy days

A nu se lua ad-literam

Update

Pisica a mancat canarul !

Culmea succesului

Eu. Azi. Tocuri de 10 cm. Tinuta sexy casual in vizunea mea. Ce zic masculii (adica oamenii care apartin sexului masculin, a nu se intelege altceva) de la mine de la munca....
- Yupiii, azi nu renovam.
Nu asteptam complimente, ca doar sunt sefa lor si nu incurajez lucruri de genul asta, dar nici chiar asa. Mi-a cazut fata. Zic

Depresii si dorinte

Ieri m-a lovit depresia. Rau de tot. Am identificat rapid cauzele si fiindca printre ele se numara si faptul ca mai imbatranesc cu un an, am inceput sa ma gandesc ce cadouri as vrea sa primesc. Asta ca sa nu raman deprimata pana dupa jumatatea lui octombrie. Au fost mai multe etape:

Faza I - depresie accentuata - o saptamana de concediu+un apartament gol fara mobila, fara covoare etc (inchiriat pt respectiva saptamana) + 2 navete de vin marocan (musai, ca e draguta eticheta) + 2 cartuse de tigari + cate o livrare zilnica de friptura de vita in sange + un stripper mut. Jumatatea mea a sugerat ca ar trebui sa-l cer si surd si orb.

Faza II - parca vedem luminita de la capatul tunelului - poate ca ar fi bine ca stripperul mut sa stie sa gateasca...

Faza III - cum pui lumea in dificultate cand te intreaba ce vrei sa primesti de ziua ta - tatuaj, curs pt permisul de categoria A, echipament de escalada si un stripper mut care sa stie sa gateasca, sa zugraveasca si sa faca curat, ca sa se ocupe de treburile mele cat ma duc eu la antrenamente si cursuri.

Sa nu ziceti ca nu v-am anuntat. Aveti timp o luna sa va pregatiti. Se aude? Zic.

Dor de vacanta

Despre succes

In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei,  dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.

Tot despre Turcia, dar altfel

Turcia este o tara minunata. Tinand cont ca orasele mele preferate sunt Viena si Hamburg ma asteptam ca Istambulul, mai ales vazut din motive nu tocmai placute, sa-mi displaca. Nimic mai gresit, il iubesc la nebunie. E drept, prefer de departe partea asiatica, mult mai relaxata, mai putin aglomerata si, evident, mult mai scumpa.
Daca vorbim despre bani, sa povestim. Autobuzul m-a lasat in fata la Burbery''s, unde am intrat, am respirat adanc si am iesit. Salariul minim in Turcia e de 750 de lire (aprox. 1500 de lei). O esarfa din sus-mentionatul magazin e 590 de lire (aprox 1200 de lei). O chirie, 250 de lire (500 de lei, la fel de aprox). Sa fac traducerea in preturile de aici... Nu are rost.
Strazi largi, cu pietoni care trebuie sa se fereasca de masini. Daca v-ati imaginat ca in Bucuresti sunt cozi interminabile nu le-ati vazut pe cele din Istambul. Orice traversare se face pe propria raspundere. De la intrarea dinspre Gebze pana in partea europeana sau, mai bine zis, turistica a Istambulului se fac doua ore. Si asta, daca ai norocul sa nu te opreasca politia si sa trebuiasca sa parlamentezi la telefon cu o semi-vorbitoare de engleza, despre motivele pentru care te transporta un turc in masina personala.
Faptul ca turcii vorbesc engleza sau chiar romana e un mit, daca nu te intalnesti cu ei in fata unor obiective tursitice din partea europeana. In schimb, e remarcabil ca orice turc iti va ceda locul daca esti femeie, indiferent de varsta, si stai in picioare in timp ce el sta jos. De fapt, ar trebui sa mi se para normal, dar vin din Romania.
Sfatul evident este sa negociati, odata ce ati ajuns in partea europeana. De fapt, corect ar fi negociati, negociati, negociati. Si dupa ce ati facut toate astea, luati-o de la capat de vreo trei ori. Abia apoi puteti spera ca ati ajuns la pretul corect. Nu incercati asta in partea asiatica. Acolo nu se trage de nimeni de tine sa intri in magazine. Pretul afisat e cel final.
Mi-au placut floraresele care m-au facut sa vin acasa cu o valiza plina de levantica pusa frumos in saculeti din dantela la un pret imbatabil.
Ca sa revin la motivele pentru care am fost in Turcia trebuie doar sa va spun ca banalul paracetamol (si nu vorbesc de cel mai ieftin de pe piata, ca ala nu e medicament) costa doar 6 lei folia spre deosebire de 10 in Romania.

Despre Turcia

Circumstante usor de ghicit din postarile anterioare ne-au dus la clinica Anadolu, in Turcia. N-a fost ieftin, investigatii, consultatii, cazare, masa, transport si ceva cumparaturi (cat sa pastram si o minima aparenta de vacanta) ne-au costat vreo patru mii de euro. Cand ne-am intors am trait cu impresia, pe care am si impartasit-o tuturor, ca ne-am dus cu sacul la pomul laudat. Aveam un diagnostic, un tratament, amandoua foarte clare inca inainte sa plecam din tara. Cu alte cuvinte, ne-am dus acolo ca sa ni se spuna ca ai nostri au avut dreptate si ca trebuie sa schimbam tratamentul. Si recomandarea asta o primisem de aici.
Surpriza am avut-o o saptamana mai tarziu cand, vrand sa schimbam tratamentul, am constatat ca nu ne-a fost aprobat dosarul de catre CNAS si ca trebuie sa ne cumparam medicamentul. Socoteala a fost simpla 11000 de lei medicamentul + cheltuielile de la administrare pana la analize in sistem privat/ drum+mese+bacsis in sistem de stat inseamna mai mult decat tratamentul + drum + cazare la Anadolu. Asadar, jumatatea mea s-a urcat in avion si a pornit din nou spre Turcia. A facut tratamentul, s-a odihnit si, acum, spera la mai bine. Sa fim cu totii sanatosi!

Retorice

Cum te-ai simti stiind ca avionului in care te sui urmeaza sa se prabuseasca. Chiar daca nu o luam ad-literam?
Ti-ai spus ca unele lucruri vor dura tot restul vietii tale. Si au trecut doi ani. Si se incheie.
Te uiti afara si vezi ca toti se bucura de soare si tu stii ca nimic nu dureaza forever, iar pentru unii nici macar pana la apusul soarelui.
Cum te simti sa stii ca Parcele torc firul celui de langa tine si-i vezi capatul?
Cand in viata ta urmeaza punct si alineat ce faci? Schimbi total macazul sau mergi in aceeasi directie?

Mici fericiri

Martini dry ( cu trei masline, va rog) in amintirea Brasovului de acum 6 ani (cu escargots si mic dejun cu sampanie in FIECARE dimineata) + magret de canard (cu fenicul si cimbru) in amintirea Parisului la un Paste de acum 4 ani + o panna cotta cu fructul pasiunii (de la un bucatar cu o stea Michelin, reteta, nu fructul, zic) ca sa avem o amintire noua + o companie perfecta si un soare care a apus uluitor peste centrul vechi.

Big brother

...nu doarme. Cat de idiot sa fii sa-mi trimiti mesaje de amenintare anonime de pe un numar de telefon inregistrat pe numele tau? Aaaa?

Drumul lung din fata mea

Stiam de ceva vreme ca ne paste o lupta. Si nu una usoara. Dar oricat de pregatiti si de blindati am fi cand ai diagnosticul in fata, lucrurile parca nu arata la fel. Pentru ca orice diagnostic de cancer e un fel de lentila care-ti deformeaza universul.

Stiti cum e cand stai intr-o camera in care stii ca ticaie un ceas, dar esti atat de obisnuit cu el incat nu-l mai auzi. Si apoi, deodata, fie se face atat de liniste, fie atentia ta se indreapta din nou asupra lui, si, brusc, il auzi foarte puternic: TIC TAC.

M-am dus la o asociatie de suport sa aflu ce pot face pentru jumatatea mea si m-am trezit intr-o sala de asteptare in fata unei doamne cu chef de vorba: Si de ce suferiti? - Nu stiu, ca inca nu m-am cautat. (Mi s-a sugerat, tardiv, sa-i raspund ca din dragoste sau de nervi.) Nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa ne raportam mereu la ceilalti. Ala sufera mai mult ca mine, deci eu sunt mai fericit? WTF?!

Oricum as privi situatie e un drum lung sau cel putin asa sper.

Amintiri

Pe vremuri scraim cu usurinta despre orice. Si-mi iesea. Acum nu mai merge, am devenit atat de ancorata in realitate ca nu mai reusesc sa redau nici cele mai puternice sentimente. Azi ma uitam de pe balcon in strada care-si incetinea ritmul, asa cum se intampla duminicile spre seara si n-am reusit sa pun in cuvinte ceea ce se intampla sub ochii mei. In schimb, as fi reusit sa fac un grafic minunat. In trei culori. Cum incetinesc pietonii, cum scade viteza masinilor, cum se reduce traficul. Apoi m-am uitat la mainile mele (stiu, nu are nicio legatura) si mi-am dat seama ca imbatranesc. Pielea se strange, se rideaza si te da de gol, oricat de bine ai arata in blugii cumparati de la raionul de copii.... Dar mai tragic e ca ai pierdut zanele din gand si ca te gandesti nu o data ci de trei ori la consecintele faptelor tale, ca incep sa-ti placa duminicile si apreciezi gandurile altora in loc sa le ai pe ale tale. Imbatranesc si-mi pare rau. Nu ma ajuta nici faptul ca in drum spre plantatie trec pe langa un liceu si elevii ma inghiontesc deseori crezand ca sunt colega lor de clasa. Cum spunea Castaneda, moartea stinge uneori farurile, dar asta nu inseamna ca nu ne urmareste in masina ei. O duminica depresiva. Zic.

Infinitul

Credeti-ma, infinitul nu e depasit decat de prostia umana. Cum, poate cei care ma cunosc, si-au dat deja seama, fac angajari. Cu alte cuvinte, tone de cv-uri menite sa ma scoata din minti.
Angajez administrator de retea. Studii superioare, cunostinte de software, hardware, tot tacamul.
Ce primesc: in doua zile, 300 de cv-uri. N-am avut ce alege.
Gasesc unul... Ma uit la poza (nu era nud, nu era cu prietenii, nu era la carciuma, nu se pupa pe gura cu nimeni.Baiat ok, cu ochelarii, studii etc. etc. Dau sa-i scriu sa-l invit la interviu. Soc si groaza, cum zic eu... adresa de mail: sunt bun in pat si pe covor@. I-a batut de departe pe baiat finutz, pisicutu, hacker si compania. Cum ziceam, doar prostia e mai mare decat infinitul. Zic.

Nova Scotia

Acum cativa ani voiam sa emigrez. In Canada. Nova Scotia, mai precis. M-a deturnat jumatatea mea amintindu-mi ca mie imi place caldura. Nu l-am contrazis, dar nici la tropice n-am ajuns. Iar acum inot prin nameti de care nu cred ca as fi dat in Nova Scotia. In schimb am descoperit ca bucuresteanul da jumatate de ora la lopata sa scoata masina, mai merge o ora cu ea pentru un drum de 10 minute si apoi cauta alte treizeci de minute un loc de parcare. Afacere grozava, nu alta. Daca i-are pune cineva sa dea zapada spre magazinul de paine nu s-ar inghesui niciunul. Dar Saniuta, rulz. Vodca, nu mijlocul de transport. De aia primele drumuri deszapezite chiar si in satele acoperite de nameti au fost spre carciuma. Hai noroc! Zic!

De ce fug cu circul

Azi am plecat de pe plantatie la pranz. Sa culeg una bucata mama si sa o duc la spectacol de circ. Cirque du Soleil vreau sa zic. Eu nu-mi fac planuri cu multa vreme inainte, asa ca am luat biletele pe ultima suta de metri acum cateva zile (vreo 14). Oricum ieri inca mai gaseai bilete pe net, poate nu doua in aceeasi categorie, dar mai gaseai. Ii astept de 15 ani. Cand o ciocolata a lansat campania de indeplinit dorinte am fost la conferinta de presa, si am crezut ca-mi vor indeplini dorinta. Aiurea, ei mi-au dat o poza pe care era trecuta dorinta mea. (O sa ajunga si aia online, trebuie doar sa-mi scot fata). Dorinta mea era sa vad Cirque du Soleil. Si s-a indeplinit.
Sunt pasionata de circ, din copilarie. Am vazut Circul de Stat Chinezesc, am vazut Circul de Stat din Moscova, am prins faimoasa trupa Moceanu si pe Siminica. Am avut o vecina de pe strada care a fugit cu circul si niste vecini din blocul de vizavi care lucrau la circ. Am visat circul toata viata mea. Din pacate am doua maini stangi, iar ideea ca mana e mai rapida decat ochiul e ceva care mi se potriveste perfect. Dovada,  dupa patru ani de tenis inca nu-mi dau seama incotro o ia mingea, asa ca nu sunt buna de circ. Dar la Cirque du Soleil as cara si bagaje. Sa nu spuneti la nimeni (nimanui, dar cui ii pasa), dar singura mea dorinta ar fi sa-mi dea si mie o pereche de colanti negru cu rosu.
Azi am plans, de fericire, n-am mai facut asta de cand l-am nascut pe Green Monkey.Suna patetic si nu se compara, dar e adevarat.
Oricum, pentru ca dorintele mi se indeplinesc ( pe verificate) la anul vreau sa-i vad la Las Vegas! Si asa va fi!
Daca nu mai auziti nimic de mine inseamna ca am fugit cu circul. Zic.

D-ale plantatiei

Si Caragiale si-ar da jos palaria in fata realitatii.

"Apasa orice tasta"
"Care e orice tasta"

Vine "catindata", pasare de noapte, decisa sa munceasca cinstit "ca e frig rau afara". "Aveti intrebari?"zic eu. "Ati facut vreodata sex oral, ca sa stiu cum vorbesc cu dvs.?". Raspunsul n-o sa-l aflati niciodata, in caz ca sunteti curiosi.

Yiddishe Momme

Fara vreun merit deosebit in afara unei tenacitati iesite din comun puse sub deviza ”my way or the highway” am fost inclusa in cercul exclusivist al yiddishe momme. Ca urmare va spun povestea/banc:

Trei mame se lauda. Fiul meu ma iubeste atat de mult incat mi-a cumparat un Porsche, zise prima. Fiul meu ma iubeste atat de mult incat mi-a cumparat un Porsche si o vila, zise a doua. Fiul meu ma iubeste atat de mult incat se intalneste cu psihiatrul de doua ori pe saptamana doar ca sa vorbeasca despre mine, spuse a treia. Se da tema: care dintre cele trei este o yiddishe momme?! Eu una nu recunosc nimic!

Declaratie

Daca ati nimerit aici din intamplare, cautati-va de drum. Blogul asta e doar pentru cei ce ma cunosc. Nu ma intereseaza traficul. Vreau sa am un aide-memoire pentru vremurile cand n-o sa-mi mai pese. Orice urma lasata pe net nu are cum sa piara. Asta era ideea. Zic.

Unde te duce viata

Uneori viata iti ofera niste surprize de nu le poti duce. Nu vorbesc neaparat de mine. Mai degraba de oamenii pe care-i intalnesc zi de zi. Sunt oameni cu care viata a dat de pamant, dar care nu s-au lasat invinsi. Au gasit o metoda sa faca limonada din lamaile primite. Unora le merge chiar bine. Pot spune ca au avut noroc. Altii se chinuie, dar tot fac ceva. Nu mor de foame. Vad si oameni care prefera sa moara de foame agatati de niste principii si mentalitati care nu le baga mancare in traista. In fond, e optiunea fiecaruia.

Mama are insa o problema. Din mandria ei studioasa cu diplome de la nspe mii de facultati, cursuri etc. s-a trezit ca nu ii mai vine sa se laude cu mine, desi nu mor de foame. Partea mai nasoala e ca nici speranta numarul doi, in ordine cronologica, nu e mai breaza. In 5 ani de munca a schimbat vreo 7 servicii, toate cu implicare politica mai mica sau mai mare. O buna parte din posturile pe care le-a ocupat s-au desfiintat. Acum vrea sa se faca..... tobe, trompete, aplauze... gardian la parnaie. Pe mama, de fapt, o ingrozeste ideea ca s-ar putea desfiinta inchisoarea si ca or sa umble „enfractorii” liberi pe strazi.

Azi tocmai a declarat ca ne reneaga si da foc la toate cartile pe care ni le-a cumparat. Pacat ca nu-si mai poate recupera banii bagati in meditatii.

L.E. Imi spunea o prietena ca o intelege pe mama. eu inca n-am ajuns acolo, desi o copiez. Zic

Doar ma laud

Azi am fost la mall. Duminica dupa-amiaza, la mall. Wow. Cei care ma cunosc stiu ca shoppingul pentru mine nu-i placere, ci durere. Daca as putea, mi-as trimite jumatatea sa-mi cumpere pantofi, dar el are o problema cu tocurile mai inalte de 5 cm si nici nu poarta marimea mea. Nu-i vorba, ca nu dupa pantofi pentru mine am fost. Ci pentru green monkey. Nu i-am gasit. Dar am gasit placerea de a sparge echivalentul salariului pe care-l primeste femeia de serviciu de pe plantatia mea pe o pereche de blugi, cateva cd-uri si niste ceaiuri. Lui green monkey i-am luat bocanci din alta parte. Sa nu mai spun ca si sambata dimineata am fost in unirea, iar vineri sa-mi iau bilete la circ. Cirque du Soleil, vreau sa zic. Am cheltuit intr-un weekend cat n-am cheltuit eu in ultimii doi ani. E bine ca nu ma doare, e rau, ca nu-mi sta-n fire. Si nu vreau sa ajung ca punctul g pentru mine sa fie la sfarsitul cuvantului shopping.
In alta ordine de idei, reducerile-s doar cu numele: blugii i-am luat la pret intreg, cizmele de mi le-am luat in octombrie cu 210 lei, erau acum reduse cu nu stiu cat la suta si costau 199,90. Doar pretul de pornire era mai mare, adica 289, pret, pe care nu l-au avut vreodata. In rest, miting in mall. Daca toti cei de-acolo ar fi mers in Piata Universitatii l-am fi dat jos si pe Putin, nu doar pe Basescu. Eu nu mai calc prea curand pe acolo. Zic.

Prezentul

Prezentul e o chestie complexa. Asa cum spunea unul dintre iubitii uneia dintre angajatele mele (ce sintagma complexa) monitorizate fara voie: ”eu nu vorbesc de trecut, eu vorbesc de prezent, de ieri, de azi...” Pentru mine prezentul e cel ce ma afecteaza direct; nu mi-am dat in cap la mitinguri, nu am suferit cu restul omenirii la taierile de preturi... Prezentul meu nu e si al lor. Prezentul lor ar fi al meu, de buna voie si nesilita de nimeni (fie ea vorba si de uniune consensuala) cata vreme stim despre ce vorbim. Dar cand nu stim cu ce se mananca urletele izvorate din gatlejuri insetate (sange, bere etc) refuz sa le integrez in prezentul meu cotidian. Da, am primit si eu invitatii pe feisbuc la mitinguri extraordinare, dar nu le voi onora, cata vreme nu sunt convinsa ca acei ce le organizeaza stiu pentru ce militeaza. Prezentul meu inseamna ca maine incepe scoala, ca azi am facut o tocana de ied, ca piata din romania are consumatori tot mai educati. Prezentul  meu e paranoic, motiv pentru care in debaraua mea exista pe langa arme, doi saci de faina, ulei, zahar si alte produse de consum imediat, conserve, cosmetice etc. Prezentul meu e sinistru fata de al lor si sper sa nu se indeplineasca niciodata. Si eu sunt o optimista! Zic!

Invataturi

Pe plantatie se munceste din greu. Pare un job amuzant si usor ridicol pentru cei ce-l privesc din afara. Eu ma simt ca si cum as lucra la o firma de audit (ma refer la big4) si ar fi mereu data bilantului. Da, are partile lui inedite; da, are partile lui amuzante, dar intr-un fel e mai corporatist decat cel cu adevarat corporatist la care am lucrat anterior. Cand esti invatat sa functionezi intr-o structura testata si rodata ani in sir, in care nu ai voie sa schimbi nimic, e cam ciudat sa te trezesti intr-o structura de aceleasi dimensiuni, in care lucrurile trebuie mereu adaptate si imbunatatite. Proabil de asta am petrecut o saptamana in sedinte de minim 8 ore. Si luni o iau de la capat. Important pana la urma e ca am un job, care-mi va permite sa platesc o scoala particulara pentru copil, si asta fara sa gafai ( de efort). Sper insa sa-mi mai ramana timp si pentru viata personala. Ah, da, sa nu uit, am intels de ce la un anumit nivel iti trebuie un telefon destept, un ceas de firma si o masina buna. Ceasul si telefonul le am, masina trebuie s-o schimb. Inca 6 luni de job si Toyota Hillux here i am, cu banii jos, vreau sa zic. Sa-mi aminteasca cineva sa-mi scurtez fustele si sa-mi lungesc tocurile dupa ce-mi iau masina. Pana atunci, luni am sedinta (asta ca sa nu uit). Sa-mi traiasca! Zic!

Placeri ieftine

Mama ce trafic o sa aduca google pe topicul asta. Ati gresit adresa, e vorba de o tiparitura. Deci, puteti sa va retrageti.
Mie imi place revista Flacara. A facut parte din viata mea de cand ma stiu. Bunicul avea in spatele biroului, pe vremuri, niste numere foarte vechi. Le rasfoiam in copilarie cu o incantare peste margini. Pe vremea facultatii aveam o prietena care era documentarista la revista. Un job despre care presa nu mai stie ca a existat vreodata. Acum, mi-o cumpara jumatatea de cate ori ii cade in mana. Intotdeauna gasesc ceva de citit in ea, si asta desi nu ma omor dupa reviste. Azi cand am venit acasa am gasit Almanahul Flacara in bucatarie. Cu tot cu cartea aferenta. Doar 10 lei. Mult mai subtire decat almanahurile pe care le mai pastrez pe la mama pe acasa, dar interesant. Am citit vreo doua articole in diagonala si mi-au placut. Desi nu se poate feri complet de a publica si articole mai comerciale, are macar meritul ca nu le scoate pe coperta. Cumparati-l, merita! Eu una, sigur voi avea o seara de delectare.

Ultimele cinci secunde ale lui 2011

Tot anul 2011 timpul a trecut cumva in viteza pe langa mine. Sau poate el alerga mult inaintea mea si eu nu mi-am dat seama. Cand a venit vremea sa ma despart de el, cand tocmai deschideam gura sa le spun tuturor la multi ani, am realizat ca mai sunt cinci secunde. Generoasa, le-am lasat sa ma prinda din urma. Intr-un fel imi luasem revansa. Cinci, patru, trei, doi, unu... 2012 sa fii mai bun!