Clientul nostru...

M-a lovit febra antreprenoriatului, asa ca ma distrez cu maritul stapan: clientul. Nu-i frumos sa radem de el, dar uneori o cere...
Vreau un logo pentru un nou produs: juvelnicul cu fermoar pentru pesti vii. Simplu. Dureaza cinci minute.
Ok. Halal brief, zic in sinea mea. Hai sa incercam un peste cu fermoar in loc de gura.
Vreau un juvelnic.
Facem un juvelnic.
Vreau pesti in el.
Punem si pesti
Tot in sinea mea: Asta nu mai e logo, e desen cu instructiunile de folosire ale produsului.
Vreau si maner la fermoar.
WTF!
Prestam mai multe variante de manere.
1. Nu bun
2. Nu acolo
3. Nu asa
4. Ok
Aha! Deci iti place? Cum l-am putea face perfect?
Ok.
Asta nu-i raspuns. Zi ceva, zi ca nu-ti place, numa' zi. Timpul meu, stiti voi...
N-a mai zis nimic.
Am pus pariu ca a doua zi cere si pescar langa juvelnic.
N-a cerut, dar nici departe nu a fost.
Asa devin nervii de otel. Si daca mi-am imaginat cumva ca nu ma va mai impresiona nimic dupa ultimul meu job, m-am inselat.
Niciodata nu poti sti ce zace in mintea unui client care vrea sa fie creativ.

Despre succes

In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei,  dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.

Aglomeratie pe strada colectionarului

Dupa cum bine stiu prietenii mei eu colectionez. Pe langa tablouri si genti, colectionez si diplome. Azi am fost sa iau cea mai noua achizitie si asta, in ciuda faptului, ca pe plantatia mea e o aglomeratie cum nu am mai vazut de mult in anii mei de munca. Asta-i bine, ca nu am vreme sa ma plictisesc, dar pe de alta parte, daca punem la socoteala ca dupa ce ajung acasa mai trebuie sa ma ocup de copilul personal care a inceput si el scoala si sa mai si traduc niste chestii foarte pretentioase (oare o sa ma plateasca domnul profesor cand o vedea factura, accept si una din bicicletele lui) mai cam ia cu ameteala. In plus, cum ziceam, saptamana trecuta am mai dat un examen pentru colectia mea, deci pregatiri si stres. Tot sper ca se mai fluidizeaza traficul pe strada mea. Cred ca o sa uit un semafor pe rosu si o sa ma bucur si eu de o saptamana mai linistita. Curand! Mi-am promis.

Plantatia 2

Am mai lucrat pe plantatii. Mult! Dar niciuna nu a fost la fel de distractiva ca asta. Lasand la o parte diferentele de mentalitate, gen: oricine poate da rezultate cu bani, numai cei destepti pot si fara / banii pe care-i cheltuiesti ti se intorc inmultit, una e sa lucrezi cu corporatisti care nu misca un mm in afara liniei trasate si alte cu oameni care vin cu idei, pentru ca stiu ca vor fi platiti pentru ele. Daca, si cand, voi avea afacerea mea voi plati pe toata lumea la procent. Si atunci sa vezi munca! Pentru ca pe plantatia asta toata lumea chiar munceste! Cand ti se spune: cheltuieste cat vrei ca sa-ti decorezi biroul in care vei sta 8 ore ca sa-ti placa si sa fii eficient, iar cat vrei, chiar nu are limita, iti cam vine sa muncesti. Zic!

Plantatia

De azi m-am intors pe plantatie, in campul muncii vreau sa zic. Pana acum e bine. Principala mea insarcinare este sa iau soferul si sa ma duc sa-mi cumpar un scaun confortabil. Si un dulap cu cheie, zic eu. Da, si obiecte de decor cu care sa-ti personalizezi biroul, mi se raspunde. Nu-i asa ca-i bine la munca?!

Cercuri

Acum 12 ani am primit de la jumatatea feminina a unui cuplu un telefon datorita caruia am inceput o minunata aventura. Astazi am primit oarecum acelasi telefon de la jumatatea masculina a fostului cuplu. Si, desi nu as schimba nimic in viata mea de pana acum, nu inseamna ca vreau sa o repet. Poate sunt gata sa merg mai departe.

Cum ma mai distrez

Teoretic am un job. Care-mi place. Si la care aduc bani de acasa. Asa ca din respect pentru jumatatea mea si pentru plodul din dotare m-am decis sa ma duc si la niste interviuri.
La primul as fi putut da dovada de mai multa inteligenta, la al doilea am avut prea multa. Nu stiu cum s-a facut ca m-au chemat care de care mai departe de resedinta mea. Primul job imi suradea si nu prea. Pentru cel de-al doilea as fi jurat ca l-am prins pe Dumnezeu de picior daca mi-l oferea cineva acum 10 ani. Acum cred ca prefer jobul la care duc bani din casa. E mai important sa stau cu Green Monkey si sa am toate mintile acasa decat sa merg la o slujba in care programul de opt ore este un vis frumos, iar drumul dus-intors imi mananca si el o jumatate de zi normala de munca.
Sa ne stabilim clar prioritatile! Zic!
Cine are o canapea in plus pe care sa dorm cand o pune jumatatea piciorul in prag si mainile in sold?

Tot despre munca

...dar despre a altora. Zau ca nu pricep cum sunt unii oameni in stare sa faca un anume lucru in de trei ori timpul normal. Adica ala in care-l faceam eu. Probabil ca nu-mi place munca atat de tare incat am dezvoltat o anumita eficienta ca mecanism de aparare. Na, ca iar o sa mi se reproseze ca ma laud.

La munca, tovarasi!

Se pare ca nu mai am scapare. De luni chiar trebuie sa muncesc! Si eu care voiam sa ma intorc la sport si ma programasem la pranz marti si vineri. Of, cum o dai nu e bine.

Cand imi vine cheful de munca...

ma asez intr-un colt si astept sa-mi treaca, ca doar n-o tine o vesnicie!" spunea un afis din cabinetul pediatrului meu, acum aproape trei decenii. Nu mi s-a potrivit niciodata zicala asta. Nu zic insa ca nu ma apuca din cand in cand asa o lene, de nu-mi vine nici sa clipesc, dar e vorba de mici exceptii. In general insa, sunt un individ activ, poate chiar hiperactiv dupa spusele unora. Tot aia care zic si ca nu stiu sa ma relaxez. Ma rog, iar divaghez.
Ideea e ca de vreo cateva luni nu mai am serviciu, si ca, daca la inceput m-am bucurat de vacanta, apoi am rezolvat o multime de probleme domestice care asteptau de multa vreme, acum simt ca a venit vremea sa ma intorc in campul muncii.
Asa ca am inceput sa ma agit sa vad ce pot face ca sa nu ma intorc in domeniul din care am plecat. Experienta am doar in domeniul asta. Am niste studii care m-ar ajuta, dar nicio secunda de practica. Si nici nu stiu exact ce vreau sa fac. Oricum nu prea conteaza: din 9 aplicatii pe una din principalele platforme de recrutare on-line au fost citite 3, din 4 de pe alta, doar 2. Concret: 1 singur interviu, unde m-am dus mai mult pentru experienta.
Astept vremuri mai bune sau un sponsor generos.