Ce am mai invatat

De lene, abia azi am desfacut bradul. N-a fost chiar atat de nasol pe cat imi imaginam ca o sa fie. Probabil si unde e primul brad in casa noua. N-a fost rau nici cand l-am impodobit. Deci o victorie asupra propriilor mele ganduri.

Inca ma pricep la oameni. E bine sa ai prieteni noi, de la care sa ai ce invata. Iar eu am invatat ca daca esti cinstit cu cei din jur si cu tine insuti si ai inima deschisa, oamenii care intra in viata ta vor fi ok.

Chiar daca nu mi se indeplinesc toate dorintele, o parte din ele se materializeaza uimitor de repede. Asa cum a fost cu paharele de vin pe care le voiam (piticii nu ma lasa sa beau vin din altfel de pahare) si pe care le-am primit in jumatate de ora dupa ce mi-am exprimat dorinta. Se pare ca voi avea, ce-i drept cu imprumut, si o masina.

Astept inca sa apara ceva magic. Dar nu-mi displace asteptarea. In fond, nu destinatia, ci calatoria e cea importanta. Cand va fi momentul voi ajunge acolo.

M-am bucurat de momente doar cu mine insami si nu s-a intamplat nimic nasol. In fond, gandurile mele nu sunt chiar atat de de speriat.

Una peste alta, lucrurile bune se intampla daca faci loc pentru ele si le lasi sa se intample. Cam asta am invatat in ultima vreme.

Depresii si dorinte

Ieri m-a lovit depresia. Rau de tot. Am identificat rapid cauzele si fiindca printre ele se numara si faptul ca mai imbatranesc cu un an, am inceput sa ma gandesc ce cadouri as vrea sa primesc. Asta ca sa nu raman deprimata pana dupa jumatatea lui octombrie. Au fost mai multe etape:

Faza I - depresie accentuata - o saptamana de concediu+un apartament gol fara mobila, fara covoare etc (inchiriat pt respectiva saptamana) + 2 navete de vin marocan (musai, ca e draguta eticheta) + 2 cartuse de tigari + cate o livrare zilnica de friptura de vita in sange + un stripper mut. Jumatatea mea a sugerat ca ar trebui sa-l cer si surd si orb.

Faza II - parca vedem luminita de la capatul tunelului - poate ca ar fi bine ca stripperul mut sa stie sa gateasca...

Faza III - cum pui lumea in dificultate cand te intreaba ce vrei sa primesti de ziua ta - tatuaj, curs pt permisul de categoria A, echipament de escalada si un stripper mut care sa stie sa gateasca, sa zugraveasca si sa faca curat, ca sa se ocupe de treburile mele cat ma duc eu la antrenamente si cursuri.

Sa nu ziceti ca nu v-am anuntat. Aveti timp o luna sa va pregatiti. Se aude? Zic.

Tot despre Turcia, dar altfel

Turcia este o tara minunata. Tinand cont ca orasele mele preferate sunt Viena si Hamburg ma asteptam ca Istambulul, mai ales vazut din motive nu tocmai placute, sa-mi displaca. Nimic mai gresit, il iubesc la nebunie. E drept, prefer de departe partea asiatica, mult mai relaxata, mai putin aglomerata si, evident, mult mai scumpa.
Daca vorbim despre bani, sa povestim. Autobuzul m-a lasat in fata la Burbery''s, unde am intrat, am respirat adanc si am iesit. Salariul minim in Turcia e de 750 de lire (aprox. 1500 de lei). O esarfa din sus-mentionatul magazin e 590 de lire (aprox 1200 de lei). O chirie, 250 de lire (500 de lei, la fel de aprox). Sa fac traducerea in preturile de aici... Nu are rost.
Strazi largi, cu pietoni care trebuie sa se fereasca de masini. Daca v-ati imaginat ca in Bucuresti sunt cozi interminabile nu le-ati vazut pe cele din Istambul. Orice traversare se face pe propria raspundere. De la intrarea dinspre Gebze pana in partea europeana sau, mai bine zis, turistica a Istambulului se fac doua ore. Si asta, daca ai norocul sa nu te opreasca politia si sa trebuiasca sa parlamentezi la telefon cu o semi-vorbitoare de engleza, despre motivele pentru care te transporta un turc in masina personala.
Faptul ca turcii vorbesc engleza sau chiar romana e un mit, daca nu te intalnesti cu ei in fata unor obiective tursitice din partea europeana. In schimb, e remarcabil ca orice turc iti va ceda locul daca esti femeie, indiferent de varsta, si stai in picioare in timp ce el sta jos. De fapt, ar trebui sa mi se para normal, dar vin din Romania.
Sfatul evident este sa negociati, odata ce ati ajuns in partea europeana. De fapt, corect ar fi negociati, negociati, negociati. Si dupa ce ati facut toate astea, luati-o de la capat de vreo trei ori. Abia apoi puteti spera ca ati ajuns la pretul corect. Nu incercati asta in partea asiatica. Acolo nu se trage de nimeni de tine sa intri in magazine. Pretul afisat e cel final.
Mi-au placut floraresele care m-au facut sa vin acasa cu o valiza plina de levantica pusa frumos in saculeti din dantela la un pret imbatabil.
Ca sa revin la motivele pentru care am fost in Turcia trebuie doar sa va spun ca banalul paracetamol (si nu vorbesc de cel mai ieftin de pe piata, ca ala nu e medicament) costa doar 6 lei folia spre deosebire de 10 in Romania.

Despre Turcia

Circumstante usor de ghicit din postarile anterioare ne-au dus la clinica Anadolu, in Turcia. N-a fost ieftin, investigatii, consultatii, cazare, masa, transport si ceva cumparaturi (cat sa pastram si o minima aparenta de vacanta) ne-au costat vreo patru mii de euro. Cand ne-am intors am trait cu impresia, pe care am si impartasit-o tuturor, ca ne-am dus cu sacul la pomul laudat. Aveam un diagnostic, un tratament, amandoua foarte clare inca inainte sa plecam din tara. Cu alte cuvinte, ne-am dus acolo ca sa ni se spuna ca ai nostri au avut dreptate si ca trebuie sa schimbam tratamentul. Si recomandarea asta o primisem de aici.
Surpriza am avut-o o saptamana mai tarziu cand, vrand sa schimbam tratamentul, am constatat ca nu ne-a fost aprobat dosarul de catre CNAS si ca trebuie sa ne cumparam medicamentul. Socoteala a fost simpla 11000 de lei medicamentul + cheltuielile de la administrare pana la analize in sistem privat/ drum+mese+bacsis in sistem de stat inseamna mai mult decat tratamentul + drum + cazare la Anadolu. Asadar, jumatatea mea s-a urcat in avion si a pornit din nou spre Turcia. A facut tratamentul, s-a odihnit si, acum, spera la mai bine. Sa fim cu totii sanatosi!

Aglomeratie pe strada colectionarului

Dupa cum bine stiu prietenii mei eu colectionez. Pe langa tablouri si genti, colectionez si diplome. Azi am fost sa iau cea mai noua achizitie si asta, in ciuda faptului, ca pe plantatia mea e o aglomeratie cum nu am mai vazut de mult in anii mei de munca. Asta-i bine, ca nu am vreme sa ma plictisesc, dar pe de alta parte, daca punem la socoteala ca dupa ce ajung acasa mai trebuie sa ma ocup de copilul personal care a inceput si el scoala si sa mai si traduc niste chestii foarte pretentioase (oare o sa ma plateasca domnul profesor cand o vedea factura, accept si una din bicicletele lui) mai cam ia cu ameteala. In plus, cum ziceam, saptamana trecuta am mai dat un examen pentru colectia mea, deci pregatiri si stres. Tot sper ca se mai fluidizeaza traficul pe strada mea. Cred ca o sa uit un semafor pe rosu si o sa ma bucur si eu de o saptamana mai linistita. Curand! Mi-am promis.

Cand imi vine cheful de munca...

ma asez intr-un colt si astept sa-mi treaca, ca doar n-o tine o vesnicie!" spunea un afis din cabinetul pediatrului meu, acum aproape trei decenii. Nu mi s-a potrivit niciodata zicala asta. Nu zic insa ca nu ma apuca din cand in cand asa o lene, de nu-mi vine nici sa clipesc, dar e vorba de mici exceptii. In general insa, sunt un individ activ, poate chiar hiperactiv dupa spusele unora. Tot aia care zic si ca nu stiu sa ma relaxez. Ma rog, iar divaghez.
Ideea e ca de vreo cateva luni nu mai am serviciu, si ca, daca la inceput m-am bucurat de vacanta, apoi am rezolvat o multime de probleme domestice care asteptau de multa vreme, acum simt ca a venit vremea sa ma intorc in campul muncii.
Asa ca am inceput sa ma agit sa vad ce pot face ca sa nu ma intorc in domeniul din care am plecat. Experienta am doar in domeniul asta. Am niste studii care m-ar ajuta, dar nicio secunda de practica. Si nici nu stiu exact ce vreau sa fac. Oricum nu prea conteaza: din 9 aplicatii pe una din principalele platforme de recrutare on-line au fost citite 3, din 4 de pe alta, doar 2. Concret: 1 singur interviu, unde m-am dus mai mult pentru experienta.
Astept vremuri mai bune sau un sponsor generos.