Cand nu dormi suficient creierul iti joaca feste, asa ca ai sanse sa debitezi traznai...
- Cum arata un unghi de 450 de grade?
- Auzi, deseneaza si tu cercul ala cu varful in sus!
- Miac!
Probabil ca lista asta se va tot lungi in timp... :)
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările
vineri, 18 aprilie 2014
sâmbătă, 8 martie 2014
Numar
Numar zece ani de cand nu-mi mai apartin. Doi ani (aproape, cu bataie lunga) de cand fac ce-mi tuna. Aproape un an de cand ma minunez zilnic ca mi s-au intamplat anumite lucruri si ca am facut alegerile cel mai putin probabile. Vreo trei luni de cand fac afaceri, care n-au invatat inca sa mearga in picioare. Ciudat, asa cum trebuie sa fie viata... Surpriza, uimire, incantare.
marți, 31 decembrie 2013
La final de 2013
Ca orice om simt si eu nevoia unui bilant la sfarsit de an. 2013 a fost plin de lectii, pe care sper ca le-am invatat, ca sa nu ma mai lovesc de ele si in 2014.
Asadar, ce-am aflat?
Pai, intr-o ordine aleatoare, am descoperit ca:
Prietenii buni raman langa tine chiar daca au si ei o zi proasta. Asta nu exclude insa ca orice interactiune umana, si ar trebui sa subliniez orice, e un barter.
E foarte important sa ai incredere in fortele proprii. Si ca increderea poate fi subminata foarte usor de cei din jurul nostru atata vreme cat nu suntem pregatiti sa ne iubim si sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem.
Uneori, lucrurile care au toate premizele sa fie minunate nu sunt deloc asa. Si viceversa.
Oamenii care au intrat si au iesit (mai de voie, mai de nevoie) din viata mea au avut rolul sa-mi arate cate ceva despre mine.
E extrem de important sa fim impacati cu alegerile pe care le-am facut. Stiu, intra tot la acceptare, dar trebuia sa o mai spun o data.
Ca uneori e bine sa mai inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem anumite lucruri; dar mai ales sa ne tinem gura bine inchisa, daca asta nu face rau nimanui. Ceea ce nu exclude momentul in care trebuie vorbim ca sa ne aparam drepturile si lucrurile in care credem.
La un nivel mai concret, am descoperit ca Green Monkey e un copil echilibrat si exceptional, ca pot conduce 10000 de km in doar cateva luni si ca "never say never".
Imi doresc ca anul care vine peste doar cateva ore sa-mi predea cu blandete lectiile pe care mi le-a pregatit. Ceea ce va doresc si voua!
Asadar, ce-am aflat?
Pai, intr-o ordine aleatoare, am descoperit ca:
Prietenii buni raman langa tine chiar daca au si ei o zi proasta. Asta nu exclude insa ca orice interactiune umana, si ar trebui sa subliniez orice, e un barter.
E foarte important sa ai incredere in fortele proprii. Si ca increderea poate fi subminata foarte usor de cei din jurul nostru atata vreme cat nu suntem pregatiti sa ne iubim si sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem.
Uneori, lucrurile care au toate premizele sa fie minunate nu sunt deloc asa. Si viceversa.
Oamenii care au intrat si au iesit (mai de voie, mai de nevoie) din viata mea au avut rolul sa-mi arate cate ceva despre mine.
E extrem de important sa fim impacati cu alegerile pe care le-am facut. Stiu, intra tot la acceptare, dar trebuia sa o mai spun o data.
Ca uneori e bine sa mai inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem anumite lucruri; dar mai ales sa ne tinem gura bine inchisa, daca asta nu face rau nimanui. Ceea ce nu exclude momentul in care trebuie vorbim ca sa ne aparam drepturile si lucrurile in care credem.
La un nivel mai concret, am descoperit ca Green Monkey e un copil echilibrat si exceptional, ca pot conduce 10000 de km in doar cateva luni si ca "never say never".
Imi doresc ca anul care vine peste doar cateva ore sa-mi predea cu blandete lectiile pe care mi le-a pregatit. Ceea ce va doresc si voua!
luni, 15 aprilie 2013
Just to remember
Un weekend cu de toate. Sa le insir, ca sa nu le uit: dansat in club pana la 3 dimineata, iesit la plimbare in cismigiu si prin centru, iesit in parc cu aparatul foto pentru un curs rapid de fotografie. N-am fost invitata la o plimbare cu motorul pentru ca era prea frig, doh.Exista inca o zona pe care n-am lamurit-o si care ma sacaie dar, momentan, creierul meu e satisfacut si ma pot face ca uit restul. Desi, daca si zona asta ar fi lamurita, totul ar fi chiar perfect.
Si uite asa au trecut rapid doua saptamani. Cum ziceam, pe repede inainte
Si uite asa au trecut rapid doua saptamani. Cum ziceam, pe repede inainte
luni, 11 martie 2013
Casa groazei
Duminica seara... Aud galagie, ma duc peste green monkey si... stupoare... soc si groaza: incerca sa prinda perusul primit cadou de ziua lui lovindu-l cu mopul. Colivia fleasca de apa...
- Mama, omori animalul! Atat mi-a trebuit, copilul a inceput sa urle ca moare perusul, eu am incercat sa prind zburatoarea, pasarea caraia.... Nu stiu ce faceau vecinii, probabil se rugau in tacere sa se termine balamucul. Dupa jumatate de ora de alergat pasarea, renunt si ma apuc sa curat colivia. Reinstaurez ordinea in ea, incerc sa potolesc maimuta si hai sa prind din nou pasarea. Pasarea, ia-o de unde nu-i. O caut doua ore in urletele copilului, ma apuca si pe mine urlatul de nervi, noroc ca pasarea a facut pe ea de frica si si-a dat de gol ascunzatoarea. O prind o bag in colivie, culc maimuta si ma duc sa urlu in perna, ca mi s-a facut mila de vecini. Sa mai zica lumea ca ma plictisesc
- Mama, omori animalul! Atat mi-a trebuit, copilul a inceput sa urle ca moare perusul, eu am incercat sa prind zburatoarea, pasarea caraia.... Nu stiu ce faceau vecinii, probabil se rugau in tacere sa se termine balamucul. Dupa jumatate de ora de alergat pasarea, renunt si ma apuc sa curat colivia. Reinstaurez ordinea in ea, incerc sa potolesc maimuta si hai sa prind din nou pasarea. Pasarea, ia-o de unde nu-i. O caut doua ore in urletele copilului, ma apuca si pe mine urlatul de nervi, noroc ca pasarea a facut pe ea de frica si si-a dat de gol ascunzatoarea. O prind o bag in colivie, culc maimuta si ma duc sa urlu in perna, ca mi s-a facut mila de vecini. Sa mai zica lumea ca ma plictisesc
miercuri, 27 februarie 2013
Species (Darwin`s or not)
All brains, all muscles, no feelings.
All muscles, all feelings, no brains.
All brains, no muscles, to many feelings (or is it feelings for to many?)
In ritmul asta suntem condamnati la extinctie.
All muscles, all feelings, no brains.
All brains, no muscles, to many feelings (or is it feelings for to many?)
In ritmul asta suntem condamnati la extinctie.
joi, 24 ianuarie 2013
Momente
A doua cana de cafea, in dimineata asta. Cate una pentru fiecare ora nedormita din program. Un zambet larg. O adiere de Fan di Fendi care nu stiu pe unde a ramas agatata. Discutii intre prietene, pe net, la 5 AM. O rochie noua. Si eu. In schimbare...
luni, 3 septembrie 2012
joi, 31 mai 2012
Despre succes
In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei, dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei, dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.
duminică, 5 iunie 2011
Amintiri
"[...] Lampile cu ulei.
- Lumina altor zile, zise ea.
- A altor zile?
- Soarele face plantele sa creasca. Plantele produc uleiuri volatile. Iar uleiul arde in lampi - dand inapoi lumina altor zile."
La fel e si cu amintirile. La lumina lor si a lui "ce ar fi putut sa fie" ne construim deseori vietile. Doar ca lumina asta trece printr-o lentila imperfect slefuita, care o face uneori sa para mai stralucitoare decat e, iar alteori mai sumbra.
Dean Koontz, Noaptea lui Odd, Rao, 2008.
Ultima carte pe care o cumpar de la ei. Am avut acum niste ani probleme cu o carte care avea un fascicol intreg dublat si dupa nenumarate reclamatii nu mi-a schimbat-o nimeni. La asta traducerea e ok, dar tehnoredactarea e de rahat. Notele sunt intotdeauna cu o pagina inainte. Ceva mai mult respect pentru cititor se poate?!
- Lumina altor zile, zise ea.
- A altor zile?
- Soarele face plantele sa creasca. Plantele produc uleiuri volatile. Iar uleiul arde in lampi - dand inapoi lumina altor zile."
La fel e si cu amintirile. La lumina lor si a lui "ce ar fi putut sa fie" ne construim deseori vietile. Doar ca lumina asta trece printr-o lentila imperfect slefuita, care o face uneori sa para mai stralucitoare decat e, iar alteori mai sumbra.
Dean Koontz, Noaptea lui Odd, Rao, 2008.
Ultima carte pe care o cumpar de la ei. Am avut acum niste ani probleme cu o carte care avea un fascicol intreg dublat si dupa nenumarate reclamatii nu mi-a schimbat-o nimeni. La asta traducerea e ok, dar tehnoredactarea e de rahat. Notele sunt intotdeauna cu o pagina inainte. Ceva mai mult respect pentru cititor se poate?!
joi, 21 aprilie 2011
Restante
Cum la birou am muncit pentru un alt job, iar acasa am facut ce trebuia sa fac la birou, abia acum am timp si de lista muzicala pe care voiam sa o fac. Manata de nostalgii inexplicabile am incercat sa recrez o caseta cu muzica pe care o ascultam in anii 90 in fiecare primavara. Tinand cont ca nu stiam decat numele unei singure melodii, faptul ca am recuperat 6 cantece e un adevarat miracol.
miercuri, 10 noiembrie 2010
Cercuri
Acum 12 ani am primit de la jumatatea feminina a unui cuplu un telefon datorita caruia am inceput o minunata aventura. Astazi am primit oarecum acelasi telefon de la jumatatea masculina a fostului cuplu. Si, desi nu as schimba nimic in viata mea de pana acum, nu inseamna ca vreau sa o repet. Poate sunt gata sa merg mai departe.
luni, 1 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)