Vaicareli

Cum ziceam si mai devreme, viata nu e intotdeauna ce pare. Uneori ies la iveala lucruri pe care le-am vrea uitate. Apoi vine o terapie care le scoate de tot la suprafata. Apoi afli ca berea te ajuta sa ramai sanatos (zic japonezii), daca nu bei prea multa  si uiti de prezervativ (zic eu). In rest, dupa 7 zile din 7 cate 13 ore pe plantatie nu-ti mai ramane timp nici de bere, dar sa vezi unde faci revelionul sau sa te mai infrupti si tu din vreun canar. N-am avut timp nici de o specialite de peste hotare pentru 1 decembrie.Ma intreb daca maimuta mea mai stie cum arat. Sa ne vedem cu bine, ca daca mai slabesc, nu ne mai vedem deloc.

Despre succes

In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei,  dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.

Tot despre Turcia, dar altfel

Turcia este o tara minunata. Tinand cont ca orasele mele preferate sunt Viena si Hamburg ma asteptam ca Istambulul, mai ales vazut din motive nu tocmai placute, sa-mi displaca. Nimic mai gresit, il iubesc la nebunie. E drept, prefer de departe partea asiatica, mult mai relaxata, mai putin aglomerata si, evident, mult mai scumpa.
Daca vorbim despre bani, sa povestim. Autobuzul m-a lasat in fata la Burbery''s, unde am intrat, am respirat adanc si am iesit. Salariul minim in Turcia e de 750 de lire (aprox. 1500 de lei). O esarfa din sus-mentionatul magazin e 590 de lire (aprox 1200 de lei). O chirie, 250 de lire (500 de lei, la fel de aprox). Sa fac traducerea in preturile de aici... Nu are rost.
Strazi largi, cu pietoni care trebuie sa se fereasca de masini. Daca v-ati imaginat ca in Bucuresti sunt cozi interminabile nu le-ati vazut pe cele din Istambul. Orice traversare se face pe propria raspundere. De la intrarea dinspre Gebze pana in partea europeana sau, mai bine zis, turistica a Istambulului se fac doua ore. Si asta, daca ai norocul sa nu te opreasca politia si sa trebuiasca sa parlamentezi la telefon cu o semi-vorbitoare de engleza, despre motivele pentru care te transporta un turc in masina personala.
Faptul ca turcii vorbesc engleza sau chiar romana e un mit, daca nu te intalnesti cu ei in fata unor obiective tursitice din partea europeana. In schimb, e remarcabil ca orice turc iti va ceda locul daca esti femeie, indiferent de varsta, si stai in picioare in timp ce el sta jos. De fapt, ar trebui sa mi se para normal, dar vin din Romania.
Sfatul evident este sa negociati, odata ce ati ajuns in partea europeana. De fapt, corect ar fi negociati, negociati, negociati. Si dupa ce ati facut toate astea, luati-o de la capat de vreo trei ori. Abia apoi puteti spera ca ati ajuns la pretul corect. Nu incercati asta in partea asiatica. Acolo nu se trage de nimeni de tine sa intri in magazine. Pretul afisat e cel final.
Mi-au placut floraresele care m-au facut sa vin acasa cu o valiza plina de levantica pusa frumos in saculeti din dantela la un pret imbatabil.
Ca sa revin la motivele pentru care am fost in Turcia trebuie doar sa va spun ca banalul paracetamol (si nu vorbesc de cel mai ieftin de pe piata, ca ala nu e medicament) costa doar 6 lei folia spre deosebire de 10 in Romania.

Amor de balta

Azi ajung la birou. Nimic anormal in asta. Cu asta m-am ocupat in ultimii 14 ani, cu mici pauze. Doar ca azi gasesc un ghiveci pe masa. Si asta mi s-a mai intamplat. Doar ca pana acum niciunul dintre ghivece nu avea biletul atasat.
Citeste, (scria pe el).
Atat de mult cat te iubesc de floare ati daruiesc. (greselile apartin expeditorului). Nu continui ca sunt si alte persoane implicate. Insa, expresia mea sper ca a fost inregistrata pe camerele de supraveghere ale firmei, caci mi-au iesit ochii din cap ca in desene animate. Mai rau i-au iesit colegului care era si el vizat si care a crezut ca si mine ca biletul imi este adresat. Sper ca la ora asta se distreaza de minune cu nevasta din dotare de asa incurcatura.
Sa ma explic... Una bucata colega divorteaza de un sot betiv, cu care are doi copii. Sotul vine, face scandal, apoi trece la capitolul fara pasiune viata e pustiu si-i aduce o floare cu biletul aferent. Ea o lasa la mine pe birou, in ideea ca face un gest dragut, dar nu vede biletul. Eu da. Un sfarsit de saptamana minunat... Ceea ce va doresc si voua!

Actual

Acum beau bere, nici daca as fi stat in desert fara pic de apa doua saptamani nu cred ca mi-ar fi fost atat de sete. Si aseara am baut. O bere jumate. Nici pe-o masea s-ar zice. Da' de unde! Ca nu-mi mai simteam maselele dupa ea. Unde-s vremurile cand bagam o sticla de vodca si una de gin turnate intr-o oala si impartite frateste cu colega mea de facultate, dupa care mai si invatam 20 de cursuri si mergeam la examen. Somnul era optional, cam doua ore. Bref, ce voiam sa zic, aseara am adormit cu laptopul in brate. Am imbatranit si nu mai am energie nici macar sa devin depresiva, asta ca tot vine ziua mea. Luni am inventar. 200 de scule. Sa-mi traiasca, si sa nu le amestec ca in seara asta beau doua beri si nu stiu daca ma trezesc pana luni.

Retorice

Stiti ce fac oamenii care baga cabluri in pereti sa nu le vada altii (si pe langa cabluri niste alte chestii destepte) si dupa aia cheama si-i platesc pe unii sa zideasca peretii si in tura trei constata ca nu mai merge nimic? Taie peretii! Spor la treaba, baieti!

Aglomeratie pe strada colectionarului

Dupa cum bine stiu prietenii mei eu colectionez. Pe langa tablouri si genti, colectionez si diplome. Azi am fost sa iau cea mai noua achizitie si asta, in ciuda faptului, ca pe plantatia mea e o aglomeratie cum nu am mai vazut de mult in anii mei de munca. Asta-i bine, ca nu am vreme sa ma plictisesc, dar pe de alta parte, daca punem la socoteala ca dupa ce ajung acasa mai trebuie sa ma ocup de copilul personal care a inceput si el scoala si sa mai si traduc niste chestii foarte pretentioase (oare o sa ma plateasca domnul profesor cand o vedea factura, accept si una din bicicletele lui) mai cam ia cu ameteala. In plus, cum ziceam, saptamana trecuta am mai dat un examen pentru colectia mea, deci pregatiri si stres. Tot sper ca se mai fluidizeaza traficul pe strada mea. Cred ca o sa uit un semafor pe rosu si o sa ma bucur si eu de o saptamana mai linistita. Curand! Mi-am promis.

Jurnal laconic

Un fel de singur acasa in care patul poate sta si nefacut, vasele pot ramane in chiuveta si toate intalnirile de pe liste se pot anula.
Gatit pentru oameni carora le face placere sa manance. Curata munca de chinez cand vrei sa faci chestii mici si delicate si nu ai ustensilele potrivite.
Comandat carti pentru ocuparea timpului liber. Dobitocii au trimis de doua ori acelasi pachet, desi i-am rugat sa nu ia in seama decat o comanda.
Si peste toate multe intrebari existentiale si un imens dor de Green Monkey.

Cum ziceam

... nu am niciodata de-a face cu un singur om dintr-un domeniu. Acum ma dedic in totalitate artei si designului. Inca putin si devin experta.
... sunt din nou la scoala. Dupa ce o termin o sa povestesc de ce nu o sa mai mananc eu la restaurant si in care localuri va sfatuiesc cu mana pe inima sa nu intrati.
... Green Monkey a mers cu skateboardul pe vremea dinozaurilor, de atunci si pana acum i s-a facut putin frica.
... revin.

Ce-am mai descoperit despre mine

In ultima vreme, din lipsa de job aducator de bani si, deci, de grijile aferente lor, m-am ocupat foarte tare de dezvoltarea personala. Cu ocazia asta am mai aflat cate ceva despre mine. Notez totul aici, ca sa pot monitoriza schimbarile care mai apar.
Lucrul care mi s-a parut cel mai socant a fost ca in ultimii cinci ani nu am decat un minim de fotografii in care nu apar cu sapca pe cap si cu ochelari la ochi. Stiam ca nu-mi place sa apar in fotografii, dar nici chiar asa. Cu toate acestea nu intentionez sa remediez situatia.
Inca nu am reusit sa-mi dau seama ce altceva in afara de bani m-ar motiva. Nici proiectele motivationale in care m-am implicat nu am reusit sa le duc la bun sfarsit. Inca mai sper ca nu sunt o cauza pierduta. Sper intr-o remediere.
Dupa un an de zile de curatenie (aruncat lucruri) inca mai gasesc lucruri pe care sa vreau sa le arunc, si desi nu am mai cumparat nimic casa pare la fel de plina. Banuiesc un fel de stare gazoasa a celor ramase: tind sa ocupe orice spatiu liber.
Amocul ce m-a apucat in ultima vreme tinde sa se concretizeze (la primii bani) intr-un tatuaj. Hotarare deloc inteleapta, sper sa o mai revizuiesc.
Am impresia ca traiesc intr-un fel de bula si ca toate lucrurile interesante se intampla in bula de langa mine, in care eu nu am cum sa ajung. Chestie de perspectiva, zic. Oricum, generatoare de amoc, sper sa scap de ea curand.
Pentru cei ce simt nevoia unor precizari am folosit amoc, cu cel de-al doilea sens al sau, cel figurat.
AMÓC s.n. 1. (Med.) Boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, de excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și furie (criminală). 2. (Fig.) Izbucnire violentă, furie inexplicabilă. [Pl. -curi. / < fr. amok < malaiez. amok - nebunie furioasă].
Daca-mi mai amintesc ceva, revin.

Activitati

Cand stau si vegetez (si nu produc nimic) mi se pare ingrozitor. Bleah! Motiv pentru care imi iau o multime de chestii de facut si dupa aia dau din colt in colt (si iar nu produc nimic, la bani ma refer, a se-ntelege). Si tot aiurea mi se pare. Cu alte cuvinte decat sa muncesc degeaba, mai bine stau degeaba! Ce bine-ar fi sa fie atat de simplu!

WTF

Pe soseaua Mihai Bravu mare coada, mare, in fata unui magazin. Second-hand! Nasol de noi!

Semne bune

Anul asta chiar am inceput in forta. Am facut o multime de lucruri pe care nu le-am mai facut de ani buni, vezi patinajul. Am mers chiar si la o expozitie, iar ieri am invatat sa gatesc o mancare libiana. Ma pregatesc de un debut in radio si poate si de unul editorial, in alt domeniu decat ceea ce am publicat pana acum. Si e abia 14 ianuarie.Am impresia ca 2010 a trecut de multa vreme. Singurul lucru care-mi aminteste de el e lipsa banilor. Sper insa sa se schimbe si asta. Cum imi spunea cineva ieri "Alles hat ein Ende, nur die Wurst hat zwei" asa ca dedic refrenul respectiv anului care tocmai ce-a trecut. Enjoy!

?

Oare de ce, dimineata, mi se pare mai putin deprimant sa trec pe langa Cimitirul Reinvierea decat pe langa Spitalul Colentina?

Vaicareli

Incerc sa-mi tin gura bine stransa si cuvintele sub cheie, ca de atata vaicarit mi s-a luat mie de mine. Aia din jurul meu chiar n-au gresit cu nimic ca sa-i chinui.
Poate ca lectia pe care o am de invatat este sa ma relaxez putin sa nu mai incerc sa controlez totul si sa-mi dau seama ca lucrurile se mai aranjeaza si de la sine. (Azi s-a intamplat de doua ori.)

Aiurea

Am o multime de bloguri pe care le citesc zilnic. Pentru ca-mi plac, pentru ca oamenii au ceva de spus. Si observ o multime de lucruri... Printre ele si faptul ca nu mai am nimic de spus. Si ca sunt oameni care spun diverse mai bine decat mine. Am o lehamite de-mi vine sa ma izbesc cu capul de pereti. Anul asta mi-a fost atat de lehamite incat nici n-am facut clasica depresie de ziua mea. Inca nu-mi vine sa cred ca a trecut si ca nu mi-a pasat deloc. Desigur asta nu inseamna ca nu am notat cateva persoane pe lista neagra. Ar trebui sa fi murit ca sa nu fac asta, nu-i asa?!

In alta ordine de idei am incercat sa fac un buget si sa vad daca pot plati oamenii pe drepturi de autor. Si am citit vreme de vreo 4 (patru) ore legea aia minunata cu toate rectificarile/amendamentele sau ce mama ma-si or fi. Degeaba. N-am reusit sa pun doua lucruri cap la cap, si deci nici buget nu am.

Mi-am dat acum seama de ce nu voiam afacerea mea. Ca iar o sa-mi urce colesterolul la ceruri pe nivel de stres. Si nici macar faptul ca pot face 100 de flotari nu ma mai ajuta. De fapt, dupa alea nu ma mai ajuta nimic, decat poate cineva care sa-mi duca un pahar cu apa la gura ca eu nu mai pot ridica mainile.

Si cica maine mai adaug o diploma la colectie. Cel putin asa sper. Oare la ce mi-o folosi? (dupa cum ma intreaba mereu stimata mea mama). Cine stie, daca tot n-am bani macar hartie igienica sa am.

Pe scurt, dispozitie de cacat, normala de altfel pentru situatia pe care o traversam. O sa incerc sa nu deschid gura prea mult, ca sa inghit cat mai putin. Am zis!

Retoric

Stiti cum suna un cor care inregistreaza un jingle si in care 4 persoane din 15 canta fals? Va doresc sa nu-l auziti niciodata!

La munca, tovarasi!

Se pare ca nu mai am scapare. De luni chiar trebuie sa muncesc! Si eu care voiam sa ma intorc la sport si ma programasem la pranz marti si vineri. Of, cum o dai nu e bine.

De toamna

Dupa un scurt moment de depresie legat de lipsa unui job, sa nu exageram, vreo 30 de secunde, m-am apucat pentru a doua oara in acest sezon de bulion. In calitate de proaspat apropitar mostenitor al locuintei de vara cu gradina aferenta, de care nu mai are cine se ocupa, presimt ca tura doi de bulion nu va fi si ultima.

Jumatatea mea viseaza de cand ne-am intors cum vom lasa totul balta si vom deveni agricultori. De altfel, nu e singura persoana care mi-a debitat in ultimele doua saptamani asa ceva. Am mai auzit diversi visand cum lasa corporatiile balta si se duc la tara, ca au dat ei o data cu sapa in copilarie si le-a placut. Asta probabil fiindca nu si-au taiat niciun deget.

Oameni buni, munca la tara e grea si nu-i deloc idilica, si nici inaltatoare, ca altfel taranul roman ar pluti in al noualea cer de fericire in loc sa sprijine usa carciumii la care-si ineaca amarul.

In alta ordine de idei, adica pen' ca veni vorba de munca, trebuie sa fac rost de un manual de gradinarit, ca vreau sa ma ocup putin de gradina mostenita. Niste rosii, niste dovlecei si ceva ceapa, ca sa mai am timp si de bere si gratar.

Sa nu uit, am uscat si rosii pe care le-am pus in ulei de masline cu oregano, usturoi si fulgi de ardei iute.

PS: fosa septica e la fel de plina, dar am vazut o vidanja care a trecut cu viteza fulgerului prin fata curtii. Inca il mai astept pe Brad Pitt.

Ne-am intors

Dupa trei luni de rataciri prin tara suntem inapoi in apartamentul nostru, mai racoros si mai neincapator ca niciodata.
Cand mai plecam departe, departe? Azi? Dar maine plecam sigur?
Dixit Green Monkey.
Nu pot sa-l dezamagesc, asa ca mai plecam putin, ca de munca tot nu avem. Adica avem, dar nu suficient. Poate o sa fie.
Si sa fie clar eu nu platesc niciun drept de autor retroactiv. Ca daca-i musai o sa-i rog sa ma caute prin Suedia sau Danemarca...