Se afișează postările cu eticheta perspective. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta perspective. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

La final de 2013

Ca orice om simt si eu nevoia unui bilant la sfarsit de an. 2013 a fost plin de lectii, pe care sper ca le-am invatat, ca sa nu ma mai lovesc de ele si in 2014.
Asadar, ce-am aflat?
Pai, intr-o ordine aleatoare, am descoperit ca:
Prietenii buni raman langa tine chiar daca au si ei o zi proasta. Asta nu exclude insa ca orice interactiune umana, si ar trebui sa subliniez orice, e un barter.
E foarte important sa ai incredere in fortele proprii. Si ca increderea poate fi subminata foarte usor de cei din jurul nostru atata vreme cat nu suntem pregatiti sa ne iubim si sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem.
Uneori, lucrurile care au toate premizele sa fie minunate nu sunt deloc asa. Si viceversa.
Oamenii care au intrat si au iesit (mai de voie, mai de nevoie) din viata mea au avut rolul sa-mi arate cate ceva despre mine.
E extrem de important sa fim impacati cu alegerile pe care le-am facut. Stiu, intra tot la acceptare, dar trebuia sa o mai spun o data.
Ca uneori e bine sa mai inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem anumite lucruri; dar mai ales sa ne tinem gura bine inchisa, daca asta nu face rau nimanui. Ceea ce nu exclude momentul in care trebuie vorbim ca sa ne aparam drepturile si lucrurile in care credem.

La un nivel mai concret, am descoperit ca Green Monkey e un copil echilibrat si exceptional, ca pot conduce 10000 de km in doar cateva luni si ca "never say never".

Imi doresc ca anul care vine peste doar cateva ore sa-mi predea cu blandete lectiile pe care mi le-a pregatit. Ceea ce va doresc si voua!


sâmbătă, 13 aprilie 2013

Fast forward

Traiesc pe repede inainte. Intotdeauna cu gandul la urmatorul moment, la ce ar trebui sa fac mai departe, mult mai departe. Oricand. Nu acum. La cafeaua de dimineata cu gandul la plimbarea de la pranz, la masa cu gandul la inghetata de dupa. Nu stau singura niciodata pentru ca ar trebui sa ma gandesc la momentul prezent. Pana in dupa-amiaza asta, tarziu, cand, in parc am vazut o batrana tunsa scurt cu o haina bleu, veche, murdara, cu nasturi desperecheati. M-am intrebat care a fost povestea ei, cum si-a trait prezentul, daca si-a imaginat vreodata asa viitorul: trist, decrepit, murdar. Si m-am intrebat ce rost are sa proiectez intotdeauna urmatorul moment, cand acesta ar putea sa arate cu totul altfel decat mi l-am imaginat. Probabil ca de aia vreau o hayabusa: o multime de momente viitoare care vor mai exista doar ca potential. Si nici macar n-a fost buna inghetata!

joi, 27 septembrie 2012

Si ideile fixe se impusca, nu-i asa?

Acum vreo cativa ani, tot pe la vremea asta, spuneam aici ca am o problema cu tatuajele. Ei, cinci depresii mai tarziu sunt fericita posesoare nu a unui desen ci a doua. Bine, ele spun o poveste impreuna, deci daca vreau pot spune ca am un tatuaj.
Toate lucrurile care mi s-au intamplat in ultima perioada m-au facut sa-mi dau seama ca uneori ne pasa atat de mult de cei din jur incat uitam de noi. Eu am decis sa-mi amintesc de cine sunt eu cu adevarat si sa ma apreciez asa cum sunt. Deocamdata imi iese de minune, iar efectele sunt spectaculoase. Bineinteles exista si cutremure majore, dar atunci cand facem anumite lucruri trebuie sa ne asumam consecintele. Iar eu ma pricep destul de bine la asta.
Impuscati ideile fixe!

joi, 31 mai 2012

Despre succes

In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei,  dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.

vineri, 25 mai 2012

Tot despre Turcia, dar altfel

Turcia este o tara minunata. Tinand cont ca orasele mele preferate sunt Viena si Hamburg ma asteptam ca Istambulul, mai ales vazut din motive nu tocmai placute, sa-mi displaca. Nimic mai gresit, il iubesc la nebunie. E drept, prefer de departe partea asiatica, mult mai relaxata, mai putin aglomerata si, evident, mult mai scumpa.
Daca vorbim despre bani, sa povestim. Autobuzul m-a lasat in fata la Burbery''s, unde am intrat, am respirat adanc si am iesit. Salariul minim in Turcia e de 750 de lire (aprox. 1500 de lei). O esarfa din sus-mentionatul magazin e 590 de lire (aprox 1200 de lei). O chirie, 250 de lire (500 de lei, la fel de aprox). Sa fac traducerea in preturile de aici... Nu are rost.
Strazi largi, cu pietoni care trebuie sa se fereasca de masini. Daca v-ati imaginat ca in Bucuresti sunt cozi interminabile nu le-ati vazut pe cele din Istambul. Orice traversare se face pe propria raspundere. De la intrarea dinspre Gebze pana in partea europeana sau, mai bine zis, turistica a Istambulului se fac doua ore. Si asta, daca ai norocul sa nu te opreasca politia si sa trebuiasca sa parlamentezi la telefon cu o semi-vorbitoare de engleza, despre motivele pentru care te transporta un turc in masina personala.
Faptul ca turcii vorbesc engleza sau chiar romana e un mit, daca nu te intalnesti cu ei in fata unor obiective tursitice din partea europeana. In schimb, e remarcabil ca orice turc iti va ceda locul daca esti femeie, indiferent de varsta, si stai in picioare in timp ce el sta jos. De fapt, ar trebui sa mi se para normal, dar vin din Romania.
Sfatul evident este sa negociati, odata ce ati ajuns in partea europeana. De fapt, corect ar fi negociati, negociati, negociati. Si dupa ce ati facut toate astea, luati-o de la capat de vreo trei ori. Abia apoi puteti spera ca ati ajuns la pretul corect. Nu incercati asta in partea asiatica. Acolo nu se trage de nimeni de tine sa intri in magazine. Pretul afisat e cel final.
Mi-au placut floraresele care m-au facut sa vin acasa cu o valiza plina de levantica pusa frumos in saculeti din dantela la un pret imbatabil.
Ca sa revin la motivele pentru care am fost in Turcia trebuie doar sa va spun ca banalul paracetamol (si nu vorbesc de cel mai ieftin de pe piata, ca ala nu e medicament) costa doar 6 lei folia spre deosebire de 10 in Romania.

duminică, 26 februarie 2012

Amintiri

Pe vremuri scraim cu usurinta despre orice. Si-mi iesea. Acum nu mai merge, am devenit atat de ancorata in realitate ca nu mai reusesc sa redau nici cele mai puternice sentimente. Azi ma uitam de pe balcon in strada care-si incetinea ritmul, asa cum se intampla duminicile spre seara si n-am reusit sa pun in cuvinte ceea ce se intampla sub ochii mei. In schimb, as fi reusit sa fac un grafic minunat. In trei culori. Cum incetinesc pietonii, cum scade viteza masinilor, cum se reduce traficul. Apoi m-am uitat la mainile mele (stiu, nu are nicio legatura) si mi-am dat seama ca imbatranesc. Pielea se strange, se rideaza si te da de gol, oricat de bine ai arata in blugii cumparati de la raionul de copii.... Dar mai tragic e ca ai pierdut zanele din gand si ca te gandesti nu o data ci de trei ori la consecintele faptelor tale, ca incep sa-ti placa duminicile si apreciezi gandurile altora in loc sa le ai pe ale tale. Imbatranesc si-mi pare rau. Nu ma ajuta nici faptul ca in drum spre plantatie trec pe langa un liceu si elevii ma inghiontesc deseori crezand ca sunt colega lor de clasa. Cum spunea Castaneda, moartea stinge uneori farurile, dar asta nu inseamna ca nu ne urmareste in masina ei. O duminica depresiva. Zic.

joi, 9 februarie 2012

De ce fug cu circul

Azi am plecat de pe plantatie la pranz. Sa culeg una bucata mama si sa o duc la spectacol de circ. Cirque du Soleil vreau sa zic. Eu nu-mi fac planuri cu multa vreme inainte, asa ca am luat biletele pe ultima suta de metri acum cateva zile (vreo 14). Oricum ieri inca mai gaseai bilete pe net, poate nu doua in aceeasi categorie, dar mai gaseai. Ii astept de 15 ani. Cand o ciocolata a lansat campania de indeplinit dorinte am fost la conferinta de presa, si am crezut ca-mi vor indeplini dorinta. Aiurea, ei mi-au dat o poza pe care era trecuta dorinta mea. (O sa ajunga si aia online, trebuie doar sa-mi scot fata). Dorinta mea era sa vad Cirque du Soleil. Si s-a indeplinit.
Sunt pasionata de circ, din copilarie. Am vazut Circul de Stat Chinezesc, am vazut Circul de Stat din Moscova, am prins faimoasa trupa Moceanu si pe Siminica. Am avut o vecina de pe strada care a fugit cu circul si niste vecini din blocul de vizavi care lucrau la circ. Am visat circul toata viata mea. Din pacate am doua maini stangi, iar ideea ca mana e mai rapida decat ochiul e ceva care mi se potriveste perfect. Dovada,  dupa patru ani de tenis inca nu-mi dau seama incotro o ia mingea, asa ca nu sunt buna de circ. Dar la Cirque du Soleil as cara si bagaje. Sa nu spuneti la nimeni (nimanui, dar cui ii pasa), dar singura mea dorinta ar fi sa-mi dea si mie o pereche de colanti negru cu rosu.
Azi am plans, de fericire, n-am mai facut asta de cand l-am nascut pe Green Monkey.Suna patetic si nu se compara, dar e adevarat.
Oricum, pentru ca dorintele mi se indeplinesc ( pe verificate) la anul vreau sa-i vad la Las Vegas! Si asa va fi!
Daca nu mai auziti nimic de mine inseamna ca am fugit cu circul. Zic.

miercuri, 1 februarie 2012

Yiddishe Momme

Fara vreun merit deosebit in afara unei tenacitati iesite din comun puse sub deviza ”my way or the highway” am fost inclusa in cercul exclusivist al yiddishe momme. Ca urmare va spun povestea/banc:
Trei mame se lauda. Fiul meu ma iubeste atat de mult incat mi-a cumparat un Porsche, zise prima. Fiul meu ma iubeste atat de mult incat mi-a cumparat un Porsche si o vila, zise a doua. Fiul meu ma iubeste atat de mult incat se intalneste cu psihiatrul de doua ori pe saptamana doar ca sa vorbeasca despre mine, spuse a treia. Se da tema: care dintre cele trei este o yiddishe momme?! Eu una nu recunosc nimic!

vineri, 27 ianuarie 2012

Declaratie

Daca ati nimerit aici din intamplare, cautati-va de drum. Blogul asta e doar pentru cei ce ma cunosc. Nu ma intereseaza traficul. Vreau sa am un aide-memoire pentru vremurile cand n-o sa-mi mai pese. Orice urma lasata pe net nu are cum sa piara. Asta era ideea. Zic.

Unde te duce viata

Uneori viata iti ofera niste surprize de nu le poti duce. Nu vorbesc neaparat de mine. Mai degraba de oamenii pe care-i intalnesc zi de zi. Sunt oameni cu care viata a dat de pamant, dar care nu s-au lasat invinsi. Au gasit o metoda sa faca limonada din lamaile primite. Unora le merge chiar bine. Pot spune ca au avut noroc. Altii se chinuie, dar tot fac ceva. Nu mor de foame. Vad si oameni care prefera sa moara de foame agatati de niste principii si mentalitati care nu le baga mancare in traista. In fond, e optiunea fiecaruia.

Mama are insa o problema. Din mandria ei studioasa cu diplome de la nspe mii de facultati, cursuri etc. s-a trezit ca nu ii mai vine sa se laude cu mine, desi nu mor de foame. Partea mai nasoala e ca nici speranta numarul doi, in ordine cronologica, nu e mai breaza. In 5 ani de munca a schimbat vreo 7 servicii, toate cu implicare politica mai mica sau mai mare. O buna parte din posturile pe care le-a ocupat s-au desfiintat. Acum vrea sa se faca..... tobe, trompete, aplauze... gardian la parnaie. Pe mama, de fapt, o ingrozeste ideea ca s-ar putea desfiinta inchisoarea si ca or sa umble „enfractorii” liberi pe strazi.

Azi tocmai a declarat ca ne reneaga si da foc la toate cartile pe care ni le-a cumparat. Pacat ca nu-si mai poate recupera banii bagati in meditatii.

L.E. Imi spunea o prietena ca o intelege pe mama. eu inca n-am ajuns acolo, desi o copiez. Zic

vineri, 13 ianuarie 2012

Invataturi

Pe plantatie se munceste din greu. Pare un job amuzant si usor ridicol pentru cei ce-l privesc din afara. Eu ma simt ca si cum as lucra la o firma de audit (ma refer la big4) si ar fi mereu data bilantului. Da, are partile lui inedite; da, are partile lui amuzante, dar intr-un fel e mai corporatist decat cel cu adevarat corporatist la care am lucrat anterior. Cand esti invatat sa functionezi intr-o structura testata si rodata ani in sir, in care nu ai voie sa schimbi nimic, e cam ciudat sa te trezesti intr-o structura de aceleasi dimensiuni, in care lucrurile trebuie mereu adaptate si imbunatatite. Proabil de asta am petrecut o saptamana in sedinte de minim 8 ore. Si luni o iau de la capat. Important pana la urma e ca am un job, care-mi va permite sa platesc o scoala particulara pentru copil, si asta fara sa gafai ( de efort). Sper insa sa-mi mai ramana timp si pentru viata personala. Ah, da, sa nu uit, am intels de ce la un anumit nivel iti trebuie un telefon destept, un ceas de firma si o masina buna. Ceasul si telefonul le am, masina trebuie s-o schimb. Inca 6 luni de job si Toyota Hillux here i am, cu banii jos, vreau sa zic. Sa-mi aminteasca cineva sa-mi scurtez fustele si sa-mi lungesc tocurile dupa ce-mi iau masina. Pana atunci, luni am sedinta (asta ca sa nu uit). Sa-mi traiasca! Zic!

miercuri, 30 noiembrie 2011

Traditii

Traditia de 1 decembrie imi cere sa pregatesc alaturi de copil prajitura specifica unei alte tari. Anul asta, traditia ramane undeva in planul doi, caci pentru prima data in viata mea de om al muncii lucrez de sarbatoarea nationala. Hai sa ne traim! Si fara ironii, va rog! Macar de ziua nationala putem sa ne uitam la noi cu onestitate si sa vedem ca nu suntem nici mai buni nici mai rai decat altii. Poate nu ne place de noi, in general. Dar eu, mi-am propus ca de 1 decembrie, cata vreme muncesc, sa fiu onesta si sa nu zic nimic de rau de noi si-ai nostri.

luni, 31 octombrie 2011

Cum sa NU iti faci un cv

In ultima luna am trecut in revista cam 4000 de cv-uri. Si m-a apucat groaza. Nu pot spune ca am vazut 200 care sa arate civilizat. Cam mic procentul. Ca sa n-o mai lungesc, concluziile le regasiti mai jos.

NU iti pune poza de la nunta cu voalul pe cap sau floarea in piept. Nici pe cea din vacanta sub palmieri sau facuta de consort in bucatarie cand tu mesteci in cratita. Si nici pe cea cu toata familia. (In caz ca va intrebati, da, le-am vazut pe toate)

NU declara ca in cinci ani vrei sa devii manager la o mare multinationala cand tu ai doar liceul  si ai lucrat cateva luni ca vanzator la aprozar.

NU scrie in scrisoarea de intentie cate stii tu despre firma mea, cand eu stiu sigur ca nu stii nimic, ca nu ai de unde.

NU spune ca te caracterizeaza fidelitatea fata de job cand in ultimul an tu ai avut opt slujbe.

NU spune ca esti foarte atent la detalii cand tu ai greseli in cv.

NU declara ca esti interesat de oportunitatile de promovare cand eu iti ofer o slujba in care nu exista asa ceva.

Si un DA.
Daca ai fost programat vino la interviu sau macar anunta ca nu te mai intereseaza.

joi, 20 octombrie 2011

Motivationale

Saptamana trecuta am avut onoarea si placerea (nu, nu zic la misto) sa particip la un pranz cu Alain Cardon. Voiam sa scriu chiar atunci despre el, cat impresiile erau proaspete, dar evenimentele au trecut in fuga pe langa mine si n-am mai apucat. Ca sa nu ma enervez din nou, povestind despre sedinta cu parintii la care am fost azi, o sa va spun cateva idei cu care am ramas in urma intalnirii.

- Nu poti sa fii motivat daca nu ai un scop!
- Degeaba ai un EQ mare daca nu stii ce sa faci cu el!
- Cu cat acorzi mai mult timp unui lucru, cu atat acel lucru iti va lua mai mult timp! (Varianta in engleza suna mai bine: The more time you give to something the more it takes)
- La reflux se vede cine e fara chiloti!

Nu cred ca as mai putea adauga eu ceva.

marți, 18 octombrie 2011

SOS de aniversare

Nu m-am depresat deloc! Nu mi-am inchis telefonul! Am dus prajituri colegilor. Mi-am dus copilul la McDo. Mi-am petrecut seara cu sor-mea uitandu-ne pe site-urile cu produse cosmetice si haine si band cate un shake de proteine. WTF. Asta nu-s eu, clar! Rog extraterestrii sa ma aduca inapoi, ca-mi placea mai mult de mine inainte!

miercuri, 5 octombrie 2011

M-am decis

...nu mai am nevoie de inca o categorie pe permisul de conducere. De azi m-am intors la sport si dupa ce mi-au iesit doar vreo 22 de ture de bazin in loc de 40 cat imi propusesem (deh, trebuia sa mai ajung si la munca inainte de pranz si pana la 12 sigur nu le terminam, ca era deja 9) am decis ca atunci cand schimb prefixul vreau sa particip la triatlon. Asta pentru ca, dupa cum se stie, nu pot trai fara un scop in viata (unul al meu, personal, fara legatura cu copilul, restul familiei etc). Asadar, sper sa ma tina job-ul asta macar urmatorii patru ani, ca sa-mi pot plati antrenamentele. Deci, maine bag 30 de ture de bazin (sa fim realisti, zic). Asta daca ma voi putea da jos din pat.

vineri, 30 septembrie 2011

Actual

Acum beau bere, nici daca as fi stat in desert fara pic de apa doua saptamani nu cred ca mi-ar fi fost atat de sete. Si aseara am baut. O bere jumate. Nici pe-o masea s-ar zice. Da' de unde! Ca nu-mi mai simteam maselele dupa ea. Unde-s vremurile cand bagam o sticla de vodca si una de gin turnate intr-o oala si impartite frateste cu colega mea de facultate, dupa care mai si invatam 20 de cursuri si mergeam la examen. Somnul era optional, cam doua ore. Bref, ce voiam sa zic, aseara am adormit cu laptopul in brate. Am imbatranit si nu mai am energie nici macar sa devin depresiva, asta ca tot vine ziua mea. Luni am inventar. 200 de scule. Sa-mi traiasca, si sa nu le amestec ca in seara asta beau doua beri si nu stiu daca ma trezesc pana luni.

miercuri, 7 septembrie 2011

Plantatia 2

Am mai lucrat pe plantatii. Mult! Dar niciuna nu a fost la fel de distractiva ca asta. Lasand la o parte diferentele de mentalitate, gen: oricine poate da rezultate cu bani, numai cei destepti pot si fara / banii pe care-i cheltuiesti ti se intorc inmultit, una e sa lucrezi cu corporatisti care nu misca un mm in afara liniei trasate si alte cu oameni care vin cu idei, pentru ca stiu ca vor fi platiti pentru ele. Daca, si cand, voi avea afacerea mea voi plati pe toata lumea la procent. Si atunci sa vezi munca! Pentru ca pe plantatia asta toata lumea chiar munceste! Cand ti se spune: cheltuieste cat vrei ca sa-ti decorezi biroul in care vei sta 8 ore ca sa-ti placa si sa fii eficient, iar cat vrei, chiar nu are limita, iti cam vine sa muncesti. Zic!

joi, 25 august 2011

Q&A

Uneori, apare un moment in care te trezesti dimineata si nu-ti place ce vezi in oglinda. Acelasi in care constati ca toti oamenii care-ti plac sunt mai tineri decat tine, iar cei care au de doua ori varsta ta te trateaza ca pe un egal. Si atunci ma intreb (da, sa nu generalizam, caci era unul din momentele mele) ce ar putea umple golul si cum ai putea duce fantezia pana la capat. Indiferent ce ai lua (si nu, nu sunt de acord cu mai mult de un pahar recreativ) tot te trezesti la un moment dat. Nu toti dezvoltam personalitati multiple, si nici nu ne dorim asta. Si atunci ce pot face?! Sa ma asez in varful patului cu o patura in cap si sa astept sa-mi treaca? Sa dau vina pe genetica, fiindca nu am suficiente gene responsabile cu fericirea? Sa dau vina pe parinti, desi stiu ca teoria freudiana e depasita de mult? Orice as face ma trezesc in acelasi loc, si ma intreb de ce deprseia de ziua mea m-a apucat cu atata vreme inainte?! What is wrong with this fucking world?!

joi, 14 iulie 2011

Intrebari retorice

De ce nu-mi ascult intotdeauna intuitia, cand ea nu m-a inselat niciodata?

De ce oamenii care care ne aud nu ne si asculta?

De cate ori treci cu vederea cand ti se spune ca orice idee care contrazice cu argumente logice parerile celuilalt nu este constructiva?

Care e cu adevarat picatura care umple paharul?