Placeri ieftine

Mama ce trafic o sa aduca google pe topicul asta. Ati gresit adresa, e vorba de o tiparitura. Deci, puteti sa va retrageti.
Mie imi place revista Flacara. A facut parte din viata mea de cand ma stiu. Bunicul avea in spatele biroului, pe vremuri, niste numere foarte vechi. Le rasfoiam in copilarie cu o incantare peste margini. Pe vremea facultatii aveam o prietena care era documentarista la revista. Un job despre care presa nu mai stie ca a existat vreodata. Acum, mi-o cumpara jumatatea de cate ori ii cade in mana. Intotdeauna gasesc ceva de citit in ea, si asta desi nu ma omor dupa reviste. Azi cand am venit acasa am gasit Almanahul Flacara in bucatarie. Cu tot cu cartea aferenta. Doar 10 lei. Mult mai subtire decat almanahurile pe care le mai pastrez pe la mama pe acasa, dar interesant. Am citit vreo doua articole in diagonala si mi-au placut. Desi nu se poate feri complet de a publica si articole mai comerciale, are macar meritul ca nu le scoate pe coperta. Cumparati-l, merita! Eu una, sigur voi avea o seara de delectare.

De ce citesc?

De ce citesc? Pentru ca lectura unei carti al carei sfarsit incerc sa-l ghicesc inca de la primul paragraf, chiar inainte ca premizele actiunii sa se arate, imi da o euforie aparte. Oarecum aceeasi pe care o am dupa 6 sticle de bere (numar si continut enuntate aleator), cand mintea mea crispata, aflata in tipare rigide, o ia razna. Pentru ca viata reala e monotona si previzibila (mai ceva ca o carte proasta) atunci cand am asezat-o pe fagase responsabile cu gandul la binele celor din jur. Pentru ca mintea mea e stimulata sa rezolve probleme cu care nu m-as confrunta in viata reala (conform principiului ca e de preferat sa inveti din greselile altora, ca nu ai tu timp sa le faci pe toate). Pentru ca o carte e ca un film in care eu sunt regizor si responsabil cu distributia (de asta nu citesc filosofie, ca in fata conceptelor abstracte dispare filmul). Pentru ca-mi place!

Mi s-a reprosat deseori ca a citi este pentru mine o fuga de realitate. Daca ar fi asa, ar fi mai simplu sa ma uit la filme sau la piese de teatru. Dar eu detest asta. O carte imi creeaza o realitate in care am si eu un rol, pe care o simt la un pas de a o putea pune in practica.

Sa fie asta motivul pentru care singurul film la care ma uit este unul in care personajul are personalitati multiple ( e de fapt un serial)?

In timpul asta ar fi trebuit sa scriu, de fapt, despre plictiseala. Cred ca intr-un fel am facut-o deja!

Doua zile libere

Cu astea le-am ocupat. Si niste muzica. Despre aia maine, de la birou :)