Sincronicitati

In ultima vreme ma izbesc tot felul de sincronicitati. 

Tot timpul mi-am spus ca eu nu vreau sa salvez lumea, pentru ca nu merita salvata. Ei bine, cineva m-a convins ca merita sa salvam macar vreo cativa oameni. Si am pornit la drum cu o idee noua. E inca in stadiul de idee, din pacate. Dar pentru ca Universul are planurile lui, uneori se foloseste de sincronicitati ca sa ne atraga atentia. Asa ca mi-a scos in cale proiectul unui film special. Film cu acelasi nume cu cel pe care l-am vazut la prima intalnire cu omul care m-a convins sa incep proiectul. Mai mult decat atat, relatia cu producatorii s-a transformat rapid dintr-una profesionala intr-una amicala, desi sunt aproape de cealalta parte a globului. 
Filmul se va lansa in SUA pe 2 iunie si este despre umanitate, despre faptele bune care salveaza oameni.  Nu intru in detalii, pentru ca inca nu am voie.

Astazi cand ma intorceam spre casa din plimbarea de seara, pe langa mine au trecut doi pusti pe role, cu un teanc de foi A4 in mana. Erau simpatici, asa ca nu i-am refuzat cand mi-au intins una. Am ramas cu gura cascata abia cand mi-am aruncat privirea spre ea. Erau niste indemnuri cu tenta religioasa si probabil ca nu le-as fi acordat prea mare atentie daca ar fi fost insotite de un indemn la vreo intalnire, vreo adresa sau ceva... Pe foaie scrie insa doar: 1 iunie - Dumnezeu e cel care stabileste numarul zilelor tale, dar tu hotarasti cum le petreci. Ma rog, textul continua, dar e oarecum irelevant pentru poveste. Mai jos, aveam sa vad insa 2 iunie - Deseori, cand incepem ceva nou visam sa facem lucruri care vor schimba lumea si gandul de a trece la actiune ne intimideaza. Acesta este totusi inca un motiv de a incepe cu pasi marunti. Nu incerca sa ajuti pe toata lumea, ci incearca sa ajuti o persoana etc etc.

Daca nici acum nu am in fata un exemplu de sincronicitate, nu stiu ce sa mai zic.

Clientul nostru...

M-a lovit febra antreprenoriatului, asa ca ma distrez cu maritul stapan: clientul. Nu-i frumos sa radem de el, dar uneori o cere...
Vreau un logo pentru un nou produs: juvelnicul cu fermoar pentru pesti vii. Simplu. Dureaza cinci minute.
Ok. Halal brief, zic in sinea mea. Hai sa incercam un peste cu fermoar in loc de gura.
Vreau un juvelnic.
Facem un juvelnic.
Vreau pesti in el.
Punem si pesti
Tot in sinea mea: Asta nu mai e logo, e desen cu instructiunile de folosire ale produsului.
Vreau si maner la fermoar.
WTF!
Prestam mai multe variante de manere.
1. Nu bun
2. Nu acolo
3. Nu asa
4. Ok
Aha! Deci iti place? Cum l-am putea face perfect?
Ok.
Asta nu-i raspuns. Zi ceva, zi ca nu-ti place, numa' zi. Timpul meu, stiti voi...
N-a mai zis nimic.
Am pus pariu ca a doua zi cere si pescar langa juvelnic.
N-a cerut, dar nici departe nu a fost.
Asa devin nervii de otel. Si daca mi-am imaginat cumva ca nu ma va mai impresiona nimic dupa ultimul meu job, m-am inselat.
Niciodata nu poti sti ce zace in mintea unui client care vrea sa fie creativ.

Detectivistice

Blonda face din cand in cand si munca de detectiv. E amuzant si capata un tupeu care-i lipseste altfel.Ieri s-a distrat intr-o firma de pompe funebre stand de vorba cu o tanti despre vecinii din cladirea de alaturi. Fetele oamenilor cu care era si care nu intelegeau ce face inauntru au fost nepretuite.

Blonda si masina - partea a doua

Ca orice blonda care se respecta nu ma mai dau jos din masina. Ma folosesc de orice pretext ca sa ma mai plimb putin. S-au linistit si vecinii dupa ce, in a treia seara cand am parcat, m-au aplaudat de la balcoane si mi-au strigat bravo, probabil fericiti ca nu trebuie sa-si mai ia masinile in casa sau sa iasa cu paturi si perne sa le protejeze de manevrele blondei. Si o melodie pe aceeasi tema...

Blonda si masina

Cine ma cunoaste stie ca nu sunt deloc blonda. Dar mai am si eu momentele mele. Mi-am dorit masina, am primit una cu imprumut. Si nu orice masina, ci una mare si nervoasa. Exact ce-i trebuie blondei! Sa zic mersi ca n-am primit Toyota aia la care visez eu. Problema e urmatoarea: blonda are un loc de parcare in care nu se poate intra dintr-o miscare decat daca ai vreun smart, nu ditai limuzina. Dar nu-i nimic, ca blonda din mine are curaj cat pentru trei si aseara pleaca sa ia maimuta din plimbari. Cand se intoarce isi da seama ca trebuie sa mai si parcheze. Asa ca invarte de volan pret de un sfert de ora, ratand milimetric masinile vecinilor care n-au fost suficient de inspirati sa le ia in casa. Finalul: o parcare perfecta, picioare tremurande si lacrimi in ochi. Discutie ulterioara cu un prieten galant: - Si ce masina ai? - X. -Ah, pai mie mi-ar fi luat jumatate de ora sa o parchez pe locul ala! Si asa a fost blonda fericita. The End.
PS: Blonda pleaca la munte cu limuzina din dotare. Sper ca au dat astia in ziar sa stea lumea in casa!

Stare de bine

Am o minunata stare de bine dupa primul antrenament din ultimii doi ani. Mi-e bine, pur si simplu. Si nu de la uimirea antrenoarei si nici de la faptul ca, in ciuda regimului nu tocmai sanatos de viata, conditia mea fizica e inca buna, ci de la miscare. Am uitat ce efect are asupra mea si probabil ca nici nu mi-as fi adus aminte daca nu as fi vazut niste patratele care m-au facut invidioasa. Sper sa-mi permita si programul sa ma tin de treaba, ca altfel imi plac privirile admirative si dispozitia pe care o am.

Oameni noi la vremuri noi

Si nu, nu tot noi.
Am decis sa invat cate ceva de la oamenii pe care-i intalnesc in ultima vreme. Stiu, tot invatatura, dar nu in cadru organizat. Si fara diplome la final, dar cu satisfactii.
Deci, pe lista prioritatilor se afla o minte mai deschisa, mai mult calm, mai mult zambet, mai multa grija fata de mine. Invat incet, dar sigur. Toate astea se concretizeaza intr-un aer care a facut-o pe o prietena de-a mea sa-mi spuna: Tu-i faci omului pofta sa divorteze! Eu sper sa nu le dau si altora idei, dar eu una incep sa-mi amintesc cine sunt si asta se vede. Schimbarile sunt in bine. Si de miercuri ma intorc la antrenamente. Deci mai mult bine pentru mine.

Culmea succesului

Eu. Azi. Tocuri de 10 cm. Tinuta sexy casual in vizunea mea. Ce zic masculii (adica oamenii care apartin sexului masculin, a nu se intelege altceva) de la mine de la munca....
- Yupiii, azi nu renovam.
Nu asteptam complimente, ca doar sunt sefa lor si nu incurajez lucruri de genul asta, dar nici chiar asa. Mi-a cazut fata. Zic

Despre succes

In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei,  dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.

Tot despre Turcia, dar altfel

Turcia este o tara minunata. Tinand cont ca orasele mele preferate sunt Viena si Hamburg ma asteptam ca Istambulul, mai ales vazut din motive nu tocmai placute, sa-mi displaca. Nimic mai gresit, il iubesc la nebunie. E drept, prefer de departe partea asiatica, mult mai relaxata, mai putin aglomerata si, evident, mult mai scumpa.
Daca vorbim despre bani, sa povestim. Autobuzul m-a lasat in fata la Burbery''s, unde am intrat, am respirat adanc si am iesit. Salariul minim in Turcia e de 750 de lire (aprox. 1500 de lei). O esarfa din sus-mentionatul magazin e 590 de lire (aprox 1200 de lei). O chirie, 250 de lire (500 de lei, la fel de aprox). Sa fac traducerea in preturile de aici... Nu are rost.
Strazi largi, cu pietoni care trebuie sa se fereasca de masini. Daca v-ati imaginat ca in Bucuresti sunt cozi interminabile nu le-ati vazut pe cele din Istambul. Orice traversare se face pe propria raspundere. De la intrarea dinspre Gebze pana in partea europeana sau, mai bine zis, turistica a Istambulului se fac doua ore. Si asta, daca ai norocul sa nu te opreasca politia si sa trebuiasca sa parlamentezi la telefon cu o semi-vorbitoare de engleza, despre motivele pentru care te transporta un turc in masina personala.
Faptul ca turcii vorbesc engleza sau chiar romana e un mit, daca nu te intalnesti cu ei in fata unor obiective tursitice din partea europeana. In schimb, e remarcabil ca orice turc iti va ceda locul daca esti femeie, indiferent de varsta, si stai in picioare in timp ce el sta jos. De fapt, ar trebui sa mi se para normal, dar vin din Romania.
Sfatul evident este sa negociati, odata ce ati ajuns in partea europeana. De fapt, corect ar fi negociati, negociati, negociati. Si dupa ce ati facut toate astea, luati-o de la capat de vreo trei ori. Abia apoi puteti spera ca ati ajuns la pretul corect. Nu incercati asta in partea asiatica. Acolo nu se trage de nimeni de tine sa intri in magazine. Pretul afisat e cel final.
Mi-au placut floraresele care m-au facut sa vin acasa cu o valiza plina de levantica pusa frumos in saculeti din dantela la un pret imbatabil.
Ca sa revin la motivele pentru care am fost in Turcia trebuie doar sa va spun ca banalul paracetamol (si nu vorbesc de cel mai ieftin de pe piata, ca ala nu e medicament) costa doar 6 lei folia spre deosebire de 10 in Romania.

Nici-o extrema nu-i buna

Pentru vorbitorii de spaniola, un articol despre cat de periculos poate fi orice exces
Pentru ceilalti, la nevoie, fac un rezumat.

Face sens*

Astazi am avut o revelatie. Citeam Der Dativ ist dem Genitiv sein Tod de Bastian Sick si am gasit un articol despre nefericita traducere a lui makes sense in limba germana: macht Sinn.* Nu ca din romana ar lipsi  acest calc.

Spune in acel articol ceva interesant:
Deutsch ist die Sprache der Macher unde des Machens. Das faengt bei der Geburt an (den ersten Schrei machen) und endet mit dem Tod (den Abgang machen). Dazwischen kann man das Fruehstueck machen und die Waesche, einen Schritt nach vorn und zwei zurueck, man kann Pause machen, Urlaub oder blau, eine Reise ins Ungewisse und ploetzich Halt; man kann eine gute Figur machen und trotzdem einen schlechten Eindruck [...] man kann sogar Unsinn machen - aber Sinn?

Pe scurt, germana e limba lui a face de la nastere pana la moarte.

Prin comparatie romana e limba lui a da. Tot de la nastere pana la moarte.

A da nastere, a da coltul, ortul popii, a-si da ultima suflare. Intre timp mai dam buna ziua, mai dam o masa, o cafea, dam la iveala ceva si dam la spate altceva, dam in gat pe cineva si nu ne dam pe altii. Dam importanta, ne dam cu parerea etc.

Povestind despre ideea mea cuiva mi-a atras atentia ca morala crestina ne invata sa dam si sa nu asteptam nimic in schimb. Numai ca la nivel psihologic a da si a nu primi nimic la schimb genereaza frustrare. De ce sa ne mai miram atunci ca suntem asa cum suntem?!

Tot despre munca

...dar despre a altora. Zau ca nu pricep cum sunt unii oameni in stare sa faca un anume lucru in de trei ori timpul normal. Adica ala in care-l faceam eu. Probabil ca nu-mi place munca atat de tare incat am dezvoltat o anumita eficienta ca mecanism de aparare. Na, ca iar o sa mi se reproseze ca ma laud.

Am reusit

Ieri am fost un pui de cuc intr-un cuib strain. Partea buna a fost ca, si daca ceilalti pui s-au prins, nu le-a pasat. Asta ca sa mentionez doar una dintre premiere. Pe cealalta o trec sub tacere. Important e ca am reusit.

Arata pisica

Tu-i gatii ei de pisica, mi-a taiat salariul si bonurile de masa.

Visele altora