Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

marți, 27 martie 2012

Drumul lung din fata mea

Stiam de ceva vreme ca ne paste o lupta. Si nu una usoara. Dar oricat de pregatiti si de blindati am fi cand ai diagnosticul in fata, lucrurile parca nu arata la fel. Pentru ca orice diagnostic de cancer e un fel de lentila care-ti deformeaza universul.

Stiti cum e cand stai intr-o camera in care stii ca ticaie un ceas, dar esti atat de obisnuit cu el incat nu-l mai auzi. Si apoi, deodata, fie se face atat de liniste, fie atentia ta se indreapta din nou asupra lui, si, brusc, il auzi foarte puternic: TIC TAC.

M-am dus la o asociatie de suport sa aflu ce pot face pentru jumatatea mea si m-am trezit intr-o sala de asteptare in fata unei doamne cu chef de vorba: Si de ce suferiti? - Nu stiu, ca inca nu m-am cautat. (Mi s-a sugerat, tardiv, sa-i raspund ca din dragoste sau de nervi.) Nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa ne raportam mereu la ceilalti. Ala sufera mai mult ca mine, deci eu sunt mai fericit? WTF?!

Oricum as privi situatie e un drum lung sau cel putin asa sper.

vineri, 27 ianuarie 2012

Unde te duce viata

Uneori viata iti ofera niste surprize de nu le poti duce. Nu vorbesc neaparat de mine. Mai degraba de oamenii pe care-i intalnesc zi de zi. Sunt oameni cu care viata a dat de pamant, dar care nu s-au lasat invinsi. Au gasit o metoda sa faca limonada din lamaile primite. Unora le merge chiar bine. Pot spune ca au avut noroc. Altii se chinuie, dar tot fac ceva. Nu mor de foame. Vad si oameni care prefera sa moara de foame agatati de niste principii si mentalitati care nu le baga mancare in traista. In fond, e optiunea fiecaruia.

Mama are insa o problema. Din mandria ei studioasa cu diplome de la nspe mii de facultati, cursuri etc. s-a trezit ca nu ii mai vine sa se laude cu mine, desi nu mor de foame. Partea mai nasoala e ca nici speranta numarul doi, in ordine cronologica, nu e mai breaza. In 5 ani de munca a schimbat vreo 7 servicii, toate cu implicare politica mai mica sau mai mare. O buna parte din posturile pe care le-a ocupat s-au desfiintat. Acum vrea sa se faca..... tobe, trompete, aplauze... gardian la parnaie. Pe mama, de fapt, o ingrozeste ideea ca s-ar putea desfiinta inchisoarea si ca or sa umble „enfractorii” liberi pe strazi.

Azi tocmai a declarat ca ne reneaga si da foc la toate cartile pe care ni le-a cumparat. Pacat ca nu-si mai poate recupera banii bagati in meditatii.

L.E. Imi spunea o prietena ca o intelege pe mama. eu inca n-am ajuns acolo, desi o copiez. Zic

vineri, 30 decembrie 2011

Bilant

Ca la fiecare sfarsit de an, si acum, fac un bilant. Anul asta a fost unul surprinzator din toate punctele de vedere. As putea sa scriu asta cu majuscule si tot n-ar fi suficient.
Sa recapitulam:
Inceputul de an m-a gasit dispusa sa salvez lumea. Pentru egoista din mine asta a fost o ocupatie total nepotrivita. Mai nepotriviti au fost insa o parte din oamenii langa care am incercat sa fac asta. De retinut: ca sa salvezi lumea, trebuie sa recunosti realitatea atunci cand te musca de fund sau vrea sa-ti scoata ochii. Lectia doi din balamucul asta a fost ca trebuie mereu sa-mi ascult intuitia.
Pe la jumatate am fost pe soseaua Transalpina si am vizitat in timp record o multime de locuri spectaculoase.
Tot cam pe atunci am primit o oferta de job de nerefuzat. Pentru domeniul in care se desfasoara activitatea, pentru mutrele prietenilor apropiati care stiu despre ce e vorba si pentru bani.
Inainte de asta, am curatat din viata mea oamenii cu incarcaturi negative. Meritele psihoterapiei, care insa nu mi-a alungat chiar toti demonii. De bani nu vorbim, ca acum, spre deosebire de restul lumii chiar am.
Green Monkey a inceput scoala. Am incercat varianta care functionase de minune pana acum: sa platim specialisti ca ei stiu ce au de facut. N-a functionat, asa ca a trebuit sa ma ocup personal.
Am devenit bucatar cu patalama oficiala la mana si n-am mai gatit nimic pentru ai casei de atunci.
M-am apucat de cusut. Incredibil, dar adevarat pentru cineva cu doua maini stangi.
Am muncit prima data in viata mea intre Craciun si Anul Nou.
Majore: am mers impreuna cu ai mei parinti la o gradina zoologica, locul nu e important, ci faptul ca am mai apucat sa o fac.
Minore: am patinat, m-am specializat in traduceri din istoria artei si design, am avut propria bucata de emisiune la radio, oamenii m-au invitat inca la evenimente cu care nu mai aveam nicio legatura (si au insistat sa vin, in semn de pretuire pentru munca mea anterioara), am incheiat psihoterapia.
Esentiale: sunt fericita si uimita (exceptie martea asta si o luni acum o luna, cand eram mahmura), sunt mai aproape de copilul meu decat am fost vreodata.
Daca-mi mai vin idei le completez pe parcurs.
Sa aveti un an de zeci de mii de ori mai minuat decat anul asta! Zic.

duminică, 6 noiembrie 2011

Aceeasi tema

...dar alt weekend. Mirosul frunzelor arse. Cainele care te alearga prin curte si vrea sa se urce pe tine cu cele 70 de kg ale lui pentru ca l-ai mangaiat prea putin. Pisoii care se impleticesc printre picioarele copilului si fug cand ii simt pe adulti. Cuptorul fierbinte din care ies covrigi. Prieteni, cunostinte, oameni veseli, cu grijile lor, dar pe care nu simt nevoia sa le impartaseasca tuturor. Cel mai neplacut: drumul inapoi spre marele oras.

duminică, 21 august 2011

Bilant de uichend

22 kg vinete, 16,5 kg ardei, 25 kg rosii, 8 kg carbuni si o zi intreaga de munca. Ah, sa nu uitam de cele doua navete de bere care au stins pentru trei oameni caldura emanata de gratar si de ceaun. Murdari si-n locuri pe care nu stiam ca le avem, ne odihnim, unii la munca, altii inca in vacanta pentru tura de uichendul urmator, numai cu ardei si rosii.