Drumul lung din fata mea

Stiam de ceva vreme ca ne paste o lupta. Si nu una usoara. Dar oricat de pregatiti si de blindati am fi cand ai diagnosticul in fata, lucrurile parca nu arata la fel. Pentru ca orice diagnostic de cancer e un fel de lentila care-ti deformeaza universul.

Stiti cum e cand stai intr-o camera in care stii ca ticaie un ceas, dar esti atat de obisnuit cu el incat nu-l mai auzi. Si apoi, deodata, fie se face atat de liniste, fie atentia ta se indreapta din nou asupra lui, si, brusc, il auzi foarte puternic: TIC TAC.

M-am dus la o asociatie de suport sa aflu ce pot face pentru jumatatea mea si m-am trezit intr-o sala de asteptare in fata unei doamne cu chef de vorba: Si de ce suferiti? - Nu stiu, ca inca nu m-am cautat. (Mi s-a sugerat, tardiv, sa-i raspund ca din dragoste sau de nervi.) Nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa ne raportam mereu la ceilalti. Ala sufera mai mult ca mine, deci eu sunt mai fericit? WTF?!

Oricum as privi situatie e un drum lung sau cel putin asa sper.

Natale/Apahida/Gilau

Acum cativa ani sufeream rau pentru ca auzeam o multime de oameni spunand ca au invatat spaniola din telenovele. Eu, dupa 4 ani de facultate, nu indrazneam sa spun ca stiu spaniola. Acum nu ma mai deranjeaza, cata vreme primul ministru vorbeste cu cine-i iese in cale o limba pe care el o banuie a fi cea potrivita, eu va declar ca am invatat canadiana, cu captuseala de puf... Parol!

Gura pacatosului

Acum cateva zile, pe burtiera de la Realitatea se plimba un text care ne anunta ca Boc spera sau crede (au trecut vreo cateva zile, si capacitatea mea de a retine prostii e limitata) ca vom trece dincolo de criza. Valeu! Eu am aflat mai demult, tot de la tv, ca adevarul e dincolo de noi, dar nu vreau sa stiu ce e dincolo de criza! Serios!