Tot despre Turcia, dar altfel

Turcia este o tara minunata. Tinand cont ca orasele mele preferate sunt Viena si Hamburg ma asteptam ca Istambulul, mai ales vazut din motive nu tocmai placute, sa-mi displaca. Nimic mai gresit, il iubesc la nebunie. E drept, prefer de departe partea asiatica, mult mai relaxata, mai putin aglomerata si, evident, mult mai scumpa.
Daca vorbim despre bani, sa povestim. Autobuzul m-a lasat in fata la Burbery''s, unde am intrat, am respirat adanc si am iesit. Salariul minim in Turcia e de 750 de lire (aprox. 1500 de lei). O esarfa din sus-mentionatul magazin e 590 de lire (aprox 1200 de lei). O chirie, 250 de lire (500 de lei, la fel de aprox). Sa fac traducerea in preturile de aici... Nu are rost.
Strazi largi, cu pietoni care trebuie sa se fereasca de masini. Daca v-ati imaginat ca in Bucuresti sunt cozi interminabile nu le-ati vazut pe cele din Istambul. Orice traversare se face pe propria raspundere. De la intrarea dinspre Gebze pana in partea europeana sau, mai bine zis, turistica a Istambulului se fac doua ore. Si asta, daca ai norocul sa nu te opreasca politia si sa trebuiasca sa parlamentezi la telefon cu o semi-vorbitoare de engleza, despre motivele pentru care te transporta un turc in masina personala.
Faptul ca turcii vorbesc engleza sau chiar romana e un mit, daca nu te intalnesti cu ei in fata unor obiective tursitice din partea europeana. In schimb, e remarcabil ca orice turc iti va ceda locul daca esti femeie, indiferent de varsta, si stai in picioare in timp ce el sta jos. De fapt, ar trebui sa mi se para normal, dar vin din Romania.
Sfatul evident este sa negociati, odata ce ati ajuns in partea europeana. De fapt, corect ar fi negociati, negociati, negociati. Si dupa ce ati facut toate astea, luati-o de la capat de vreo trei ori. Abia apoi puteti spera ca ati ajuns la pretul corect. Nu incercati asta in partea asiatica. Acolo nu se trage de nimeni de tine sa intri in magazine. Pretul afisat e cel final.
Mi-au placut floraresele care m-au facut sa vin acasa cu o valiza plina de levantica pusa frumos in saculeti din dantela la un pret imbatabil.
Ca sa revin la motivele pentru care am fost in Turcia trebuie doar sa va spun ca banalul paracetamol (si nu vorbesc de cel mai ieftin de pe piata, ca ala nu e medicament) costa doar 6 lei folia spre deosebire de 10 in Romania.

Nova Scotia

Acum cativa ani voiam sa emigrez. In Canada. Nova Scotia, mai precis. M-a deturnat jumatatea mea amintindu-mi ca mie imi place caldura. Nu l-am contrazis, dar nici la tropice n-am ajuns. Iar acum inot prin nameti de care nu cred ca as fi dat in Nova Scotia. In schimb am descoperit ca bucuresteanul da jumatate de ora la lopata sa scoata masina, mai merge o ora cu ea pentru un drum de 10 minute si apoi cauta alte treizeci de minute un loc de parcare. Afacere grozava, nu alta. Daca i-are pune cineva sa dea zapada spre magazinul de paine nu s-ar inghesui niciunul. Dar Saniuta, rulz. Vodca, nu mijlocul de transport. De aia primele drumuri deszapezite chiar si in satele acoperite de nameti au fost spre carciuma. Hai noroc! Zic!

Ce mai facem de ziua nationala

Ei bine, anul asta am muncit. Nu poti avea prea mari pretentii atunci cand nu prea ai bani in buzunar. In fond, aveam nevoie de ei ca sa fac prajitura traditionala deja. Asadar, pe 2 decembrie (in 2010 nu prea am fost deloc pe faza, asa ca nu mai conteaza) am prestat carrot cake. Dupa o reteta primita direct de la niste canadieni. In fond se asorta de minune cu minunatul fenomen "freezing rain" atat de specific Canadei. Cica daca le avem pe toate aici, de ce sa mai emigram acolo? Io-te d-aia!

Discutam discutii

Discutam azi cu cineva plecat din tara. De putina vreme, tin sa precizez. Si imi spunea cat de neplacut impresionata a fost de ceea ce a vazut intorcandu-se. Lucruri care, atata vreme cat a stat aici, i se pareau normale, dupa cateva luni o deranjau ingrozitor. Pe buna dreptate, trebuie sa recunosc. I-am spus ca deja nu mai suntem in tara lui Papura Voda, ci a lui Negura Voda, prin negura intelegand ceata si mult fum in ochi. Am primit un raspuns care m-a deranjat si care m-a chinuit toata ziua. Citez cu aproximatie: asa suntem noi, romanii, daca putem face putin haz de necaz, ne descarcam si nu mai facem nimic concret. Si chinul meu: ce putem face? Accept idei, solutii concrete.

Din nou...

Anul trecut pe vremea asta faceam mince pie. De ziua nationala. Ca sa invoc karma sa ma trimita pe cele meleaguri straine. Definitiv, daca se poate. O cititoare-n stele a jurat cu mana pe inima ca nu se poate, dar eu insist. Pentru aceeasi karma, azi am facut macarons.

Depresii duminicale

Si ma loveste asa uneori un chef de duca si intrebarea "si la ce folos toate" de nu ma vad.O criza care-i loveste pe barbatii de 50 de ani, asa se zice. Doar ca nici nu-i omul si nici momentul potrivit. Si de facut, am facut destule... Le trec in revista ca sa ma conving eu pe mine ca nu e cazul sa o iau razna. Poate-i luna neagra sau vreo eclipsa, sau poate chiar trebuie sa fac ceva.
Green Monkey e exact acolo unde trebuie sa fie, alaturi de ceilalti copii de varsta lui. Anii, in care fiecare zi a insemnat un terapeut in plus si o privire lunga dupa un lucru pe care mi-l doream si nu mi-l permiteam, si-au spus cuvantul. Suntem acolo unde trebuie. Pentru ca am avut cu ce (nu va ganditi la bani, ci la elan, energie, strans din dinti, rugaciune, scandal...)Imi plac punctele de suspensie, pentru ca nu pun un verdict definitiv, lasa loc de adaugiri, imbunatatiri.
Am o profesie care-mi place, mai ziceam eu candva, multi ar ucide sa fie in locul meu ( bani decenti, timp liber,ca ma organizez, etc)... Am un copil carismatic si cuminte... Am o jumatate care e langa mine, in majoritatea timpului. Am reusit sa fac tot ce mi-am propus vreodata. Anul asta am rezolvat si restantele. Am tras linie si am adunat. A dat cu plus. Si atunci ce vreau?
Vreau o alta profesie, indemanarea de a gestiona macar inca alti zece ani alaturi de jumatatea mea, si inca alti doi copii, neaparat baieti, ca nu ma vad cumparand rochite si papusi barbie... Vreau o alta lume, poate Canada sau Noua Zeelanda.
De unde si incotro s-o apuc...

E groasa...

Cica nu sunt un personaj eligibil pentru emigrarea in Canada. E clar, nu mi-a mai ramas decat sa emigrez in Haiti. Ma duc sa-mi dau foc la diplome si sa-mi antrenez calitatile de dictator. Poate fac o plimbare si pana la gradina botanica sa ma inspir putin.

Cum zice Jean-Claude Izzo: "Mon coeur se mit a battre. La boucle etait bouclee et j'etais vraiment dans le merdier. Total Kheops, disent les rappeurs d'IAM. Bordel immense."
Jean-Claude Izzo, Total Kheops, Galimard, 1995

Idei intarziate

Referitor la ultimele doua posturi...

Oare de ce ma mir ca oamenii sunt dispusi sa creada toate tampeniile, cata vreme exista unii care au vandut tot ce aveau si s-au dus dupa un guru (care se crede Isus) tocmai in fundul Siberiei. Si pe deasupra, ei traiesc fara apa, curent si alte chestii, in timp ce baiatul cel inteligent (fost politist) are o vila cu tot confortul, internet, satelit si garzi de corp.

Oare in urmatoarele campanii electorale or sa dispara pungile de plastic cu insemne de partid? Sau cei care le impart vor alerga dupa noi sa le dam 30 de bani pe bucata?

Referitor la politica...

Credeam ca o sa-mi vina ideea sa emigrez (in Haiti) doar in cazul unei combinatii Vadim+Becali, alegeti voi care presedinte si care prim-ministru, dar se pare ca m-am inselat. Am un dor de duca spre Canada incat faptul ca detest din tot sufletul frigul si zapada incepe sa nu mai conteze.

Stiu (la prima mana) ca se stia ca nu sunt bani pentru salariile profesorilor, dar s-au propus maririle pentru ca guvernul de atunci (care nu este nici el usa de biserica sau monument al sfinteniei) sa fie obligat sa refuze si, implicit, sa pice prost. Oricum, cel mai prost au picat tot amaratii de profesori.

Problema: daca politica-i curva, aia care se ocupa de ea sunt pesti?