Activitati

Cand stau si vegetez (si nu produc nimic) mi se pare ingrozitor. Bleah! Motiv pentru care imi iau o multime de chestii de facut si dupa aia dau din colt in colt (si iar nu produc nimic, la bani ma refer, a se-ntelege). Si tot aiurea mi se pare. Cu alte cuvinte decat sa muncesc degeaba, mai bine stau degeaba! Ce bine-ar fi sa fie atat de simplu!

Idei fixe

Din ciclul avem idei putine dar fixe, ca in felul asta suntem siguri ca le tinem minte, autorul vrea sa va impartaseasca doua obsesii:

1. Majoritatea scriitorilor romani (sau macar mare parte din cei celebri) scriu doar asa, pentru o elita, niste chestii extrem de pompoase si alambicate. Cand apare cate o exceptie e mare prilej de bucurie si nu ma pot abtine sa n-o impartasesc si altora. De data asta Funeralii fericite de Adrian Lustig. La ed Humanitas.

2. Poate doar eu nimeresc peste filme in care actorii romani joaca de parca sunt la teatru. Tot asa, sunt si exceptii, da' nu-mi ies mie in cale prea des.

Bonus: daca au dat pe aici intelctuali jigniti de cele spuse anterior asta ar trebui sa le placa. Sau nu.

WTF

Pe soseaua Mihai Bravu mare coada, mare, in fata unui magazin. Second-hand! Nasol de noi!

Vaicareli noi

De ce nu ma crede nimeni ca mi-am epuizat anumite resurse?! Invariabil aud: uite ce ai facut pana acum! Pai tocmai, s-au dus ca am facut. Am si eu voie sa simt ca nu mai pot. Desi maine o voi lua de la capat. Macar m-am vaitat...

Categorii si troc

Cu mine oamenii se intersecteaza la nivel de categorie. Eu nu cunosc un psiholog, ci cel putin cinci odata. Nici vreun specialist in istoria artei, ci minim doi. Medicii apar cu liota. La fel si victimele. Daca s-ar aduce unul pe altul n-ar fi nicio problema, in fond e normal ca un psiholog sau un medic sa aiba alti prieteni din aceeasi categorie profesionala. Dar nu, ei vin independent. Nu se cunosc intre ei, dar intra toti in cotidianul meu. Cred ca scrie in fruntea mea ceva de genul : saptamana aceasta acceptam scriitori. Oare ce categorie ma pandeste saptamana viitoare.

In alta ordine de idei sper ca trocul pe care l-am facut sa fie benefic pentru Green Monkey si sa-l incante. Serviciile mele de traducere contra ore de desen. Sper sa nu descopere totusi ca vrea sa fie absolvent de arte plastice, ceea ce in mintea mea echivaleaza cu muritor de foame (altfel luam bani pe traduceri, cred ca nu exista dubii). Daca a vazut cineva o conotatie depreciativa in expresia anterioara ea nu exista decat la nivelul societatii care nu e interesata si nu are resurse pentru arta. Zic!

Dixit

Uite! Un nene de ciocolata!

Psihologia la degetul mic

Dupa foarte multi ani de pauza am reluat lecturile din domeniul psihologiei pentru toti sau, cum ii spun eu, psihologiei la degetul mic. Si cum meditam eu aseara la cele ce citeam (nu-i asa ca, brusc, parca m-am mai desteptat de la cartile astea) am avut revelatia ca toate iti descriu greselile, cazurile "defecte" si nici una nu vorbeste despre normalitate. Nu ma refer la normalitatea aia ideala in care totul decurge perfect, pentru ca la aia nu cred ca o sa ajungem vreodata, ci la cea mai apropiata varianta a ei.
La fel cum cititorii (fara studii de specialitate) ai unei lucrari de medicina vor suferi de cel putin o parte din simptomele trecute acolo si cei ai unei lucrari de popularizare a psihologiei se vor afla in aceeasi situatie. Si atunci cand vezi ca nu esti la fel de minunat cum credeai, asta nu iti afecteaza stima de sine?! Si, doar am aflat ca stima de sine este esentiala pentru ca lucrurile sa mearga snur. Si atunci ce ne facem? Intreb.

Exercitiu de gandire generat de: Virginia Satir, Arta de a fauri oameni, Psihologia familiei, editura 3, Bucuresti, 2010 (Bine tradusa, usor de citit si destul de interesanta)

On air

Cam un minut si jumatate, in care a spus doar: vreau afara! Fara drept de apel...

Dialog

- Multumesc ca ai avut grija de el! (n.m. de Green Monkey)
- A fost foarte cuminte, sa-i cumparati o ciocolata!
- Tie trebuie sa-ti cumpar una cand ne vedem data viitoare!
- Ah, nu, nu trebuie. Stiti, eu nu am frati acasa, asa ca in seara asta el a fost fratele meu!

Personaje: autorul si o fetita de 13 ani.
Orice as fi facut eu pentru el in ultimii ani a disparut in fata cuvintelor fetitei care timp de trei ore a avut grija ca Green Monkey sa manance, sa se poarte corespunzator si sa se joace impreuna cu ceilalti.
V-am spus ca era prima oara cand ne intalneam cu ea?! Si nu, Green Monkey nu avea nimic ci doar era atat de obosit incat ii cadea capul in farfurie, iar eu eram in alta parte cu adultii.

PS. Maine, Green Monkey e "on air". La radio.

Semne bune

Anul asta chiar am inceput in forta. Am facut o multime de lucruri pe care nu le-am mai facut de ani buni, vezi patinajul. Am mers chiar si la o expozitie, iar ieri am invatat sa gatesc o mancare libiana. Ma pregatesc de un debut in radio si poate si de unul editorial, in alt domeniu decat ceea ce am publicat pana acum. Si e abia 14 ianuarie.Am impresia ca 2010 a trecut de multa vreme. Singurul lucru care-mi aminteste de el e lipsa banilor. Sper insa sa se schimbe si asta. Cum imi spunea cineva ieri "Alles hat ein Ende, nur die Wurst hat zwei" asa ca dedic refrenul respectiv anului care tocmai ce-a trecut. Enjoy!

Face sens*

Astazi am avut o revelatie. Citeam Der Dativ ist dem Genitiv sein Tod de Bastian Sick si am gasit un articol despre nefericita traducere a lui makes sense in limba germana: macht Sinn.* Nu ca din romana ar lipsi  acest calc.

Spune in acel articol ceva interesant:
Deutsch ist die Sprache der Macher unde des Machens. Das faengt bei der Geburt an (den ersten Schrei machen) und endet mit dem Tod (den Abgang machen). Dazwischen kann man das Fruehstueck machen und die Waesche, einen Schritt nach vorn und zwei zurueck, man kann Pause machen, Urlaub oder blau, eine Reise ins Ungewisse und ploetzich Halt; man kann eine gute Figur machen und trotzdem einen schlechten Eindruck [...] man kann sogar Unsinn machen - aber Sinn?

Pe scurt, germana e limba lui a face de la nastere pana la moarte.

Prin comparatie romana e limba lui a da. Tot de la nastere pana la moarte.

A da nastere, a da coltul, ortul popii, a-si da ultima suflare. Intre timp mai dam buna ziua, mai dam o masa, o cafea, dam la iveala ceva si dam la spate altceva, dam in gat pe cineva si nu ne dam pe altii. Dam importanta, ne dam cu parerea etc.

Povestind despre ideea mea cuiva mi-a atras atentia ca morala crestina ne invata sa dam si sa nu asteptam nimic in schimb. Numai ca la nivel psihologic a da si a nu primi nimic la schimb genereaza frustrare. De ce sa ne mai miram atunci ca suntem asa cum suntem?!

Bilant

Cred ca e usor aiurea sa spun ca nu prea fac bilanturi la inceput de an, cand tocmai ma apuc de unul. E un fel de ce-am avut si ce-am pierdut.

Cam fiecare lucru mai important de anul trecut a avut o parte buna si una rea.
Vacanta prelungita din vara:
bun ca am stat cu Green Monkey pana ne-am plictisit unul de celalalt
rau ca am ramas fara buget
Noua activitate din toamna:
bun ca invat mereu ceva nou
rau ca tot fara buget sunt

Ce nu s-a intamplat anul trecut: depresiile de ziua mea si de sarbatori.
Ce s-a intamplat anul asta: am inceput anul citind si fara apasarea vreunei trebi domestice; am patinat prima oara dupa 20 de ani si mi-am dat seama ca inca ma pricep destul de bine, chiar pot sa fac si niste figuri; am inceput psihoterapia ca sa-mi alung demonii pe care nu-i mai pot controla.
Punctul dureros raman insa finantele, care nu se mai simt deloc atrase de mine.
Sesizez insa o usoara seninatate, care nu prea ma caracterizeaza. Sa speram ca nu o sa se transforme chiar in optimism sau in prima parte din expresia "senina si cretina"