In casa e fericire maxima de cand cu "potaia"cu nume de dansatoare de cabaret.
Catelul e fericit ca nu mai sta pe camp, in frig, lihnit de foame, si ne rasplateste invatand comenzi cu o viteza uimitoare pentru un pui de nici trei luni.
Iepurasul de Paste e fericit ca are catel.
Palarierul Nebun e fericit ca "potaia"e desteapta si nu trebuie sa stranga mizerie din toata casa, pentru ca animalul a invatat sa faca intr-un singur loc.
Iar Alice, Alice e in culmea fericirii ca ii asculta cineva comenzile fara sa trebuiasca sa le repete de cate cinci, sase ori.
Yupiii! The magic of Wonderland!
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fericire. Afișați toate postările
sâmbătă, 17 ianuarie 2015
duminică, 17 august 2014
Happiness is a state of mind
As fi fericita daca... Imi lipsea atat de putin sa fiu fericita...
In ultimul an am invatat ca fericirea mea nu e conditionata de nimeni si nimic. Sunt fericita asa cum sunt, fara validari exterioare, fara niste lucruri cu care eram obisnuita, fara planuri de viitor. Acum si aici. Pur si simplu. Atat.
In ultimul an am invatat ca fericirea mea nu e conditionata de nimeni si nimic. Sunt fericita asa cum sunt, fara validari exterioare, fara niste lucruri cu care eram obisnuita, fara planuri de viitor. Acum si aici. Pur si simplu. Atat.
vineri, 8 martie 2013
Proiectii
Daca lucrurile merg bine, in seara asta fericirea ar trebui sa insemne: salata de homar cu mango, salata de vitel cu ruccola, tiramisu, prosecco, un film bun si soare in jurul meu chiar si la miezul noptii. Sa nu uit ca am de cusut un nasture!
LE. Homarul - o ratare; salata buna, vitelul excelent dar cu cartofi, de tiramisu nu pot zice nimic, ca nu l-am atins si nici de prosecco. Les Intouchables - un film excelent. A fost soare pana la 4 dimineata. 23 de ore fara somn! Buna dimineata!
LE. Homarul - o ratare; salata buna, vitelul excelent dar cu cartofi, de tiramisu nu pot zice nimic, ca nu l-am atins si nici de prosecco. Les Intouchables - un film excelent. A fost soare pana la 4 dimineata. 23 de ore fara somn! Buna dimineata!
joi, 24 ianuarie 2013
Momente
A doua cana de cafea, in dimineata asta. Cate una pentru fiecare ora nedormita din program. Un zambet larg. O adiere de Fan di Fendi care nu stiu pe unde a ramas agatata. Discutii intre prietene, pe net, la 5 AM. O rochie noua. Si eu. In schimbare...
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
Update
Pisica s-a dedulcit la canari. Cate unul pe seara e perfect. In rest schimbari de 180 de grade. Viata nu e intotdeauna ceea ce pare si nici nu merge conform planului. Vorbim in decembrie. Asta daca nu dau peste un canar extrem de canibal.
joi, 27 septembrie 2012
Si ideile fixe se impusca, nu-i asa?
Acum vreo cativa ani, tot pe la vremea asta, spuneam aici ca am o problema cu tatuajele. Ei, cinci depresii mai tarziu sunt fericita posesoare nu a unui desen ci a doua. Bine, ele spun o poveste impreuna, deci daca vreau pot spune ca am un tatuaj.
Toate lucrurile care mi s-au intamplat in ultima perioada m-au facut sa-mi dau seama ca uneori ne pasa atat de mult de cei din jur incat uitam de noi. Eu am decis sa-mi amintesc de cine sunt eu cu adevarat si sa ma apreciez asa cum sunt. Deocamdata imi iese de minune, iar efectele sunt spectaculoase. Bineinteles exista si cutremure majore, dar atunci cand facem anumite lucruri trebuie sa ne asumam consecintele. Iar eu ma pricep destul de bine la asta.
Impuscati ideile fixe!
Toate lucrurile care mi s-au intamplat in ultima perioada m-au facut sa-mi dau seama ca uneori ne pasa atat de mult de cei din jur incat uitam de noi. Eu am decis sa-mi amintesc de cine sunt eu cu adevarat si sa ma apreciez asa cum sunt. Deocamdata imi iese de minune, iar efectele sunt spectaculoase. Bineinteles exista si cutremure majore, dar atunci cand facem anumite lucruri trebuie sa ne asumam consecintele. Iar eu ma pricep destul de bine la asta.
Impuscati ideile fixe!
luni, 3 septembrie 2012
miercuri, 11 aprilie 2012
Mici fericiri
Martini dry ( cu trei masline, va rog) in amintirea Brasovului de acum 6 ani (cu escargots si mic dejun cu sampanie in FIECARE dimineata) + magret de canard (cu fenicul si cimbru) in amintirea Parisului la un Paste de acum 4 ani + o panna cotta cu fructul pasiunii (de la un bucatar cu o stea Michelin, reteta, nu fructul, zic) ca sa avem o amintire noua + o companie perfecta si un soare care a apus uluitor peste centrul vechi.
vineri, 12 august 2011
Ce-mi place
.... cel mai mult la noua mea slujba, nu sunt banii (mai multi decat am castigat vreodata, si am castigat bine), nici faptul ca e aproape de casa, nici functia (pe care mi-o doream de cand am adaugat ultima diploma la portofoliu) si nici alte lucruri minunate, ci faptul ca nimeni din familie nu va mai avea curajul sa se laude cu ce fac e,u povestindu-le tuturor cunoscutilor unde lucrez, ce functie am si cat castig. Iar fetele celor putini care vor afla vor fi ca in reclama de la mastercad: de nepretuit. Abia astept sa vina 1 septembrie!
miercuri, 10 decembrie 2008
Dorinte versus necesitati
Cand Jacques Salome si-a lansat primele carti traduse in romana am avut ocazia de a sta (destul de mult) de vorba cu el. Fiindca de atunci a trecut buna bucata de vreme nu-mi mai amintesc exact despre ce am discutat, cu o mica exceptie... Imi amintesc perfect ca mi-a explicat foarte clar cum ar trebui sa facem distinctia intre dorinte si necesitati, dandu-mi urmatorul exemplu: "una este ca fiul meu sa aiba nevoie de o pereche de pantofi de sport (necesitate) si alta e sa vrea o pereche de 300 de euro (dorinta)". Se pare ca aceasta distinctie ne-ar ajuta sa fim mai fericiti. Fara prea multe responsabilitati la vremea aia, l-am aprobat, amuzandu-ma compatimitor in sinea mea ca un psiholog atat de grozav nu a reusit sa-si pastreze casnicia (cu o doamna psihiatru aproape la fel de celebra).
Mi-am amintit spusele lui acum vreo doua luni cand, brusc, m-am gandit ca daca tot o sa vina criza sa ma pun la adapost si sa-mi inchid cardul de credit (chestie pe care ma straduiesc s-o fac de vreo doi ani) si am pornit sa ma documentez. Evident, am ales sa caut pe internet "how to..." si asa am descoperit conceptul (despre care am mai vorbit) de frugal living*, adica, intr-o traducere, sper eu, inspirata, intinde-te cat ti-e plapuma. Am vazut, si mi-am zis ca nu ma costa nimic sa testez cateva din lucrurile de acolo. Doar cateva, sa ne-ntelegem, caci nu voi da centrala sub 24 de grade pe timpul iernii, chiar daca asta ar insemna o economie substantiala, sau cel putin nu o voi face atata vreme cat am un job. De fapt, cu aceasta ocazie mi-am amintit de ideea dorinte versus necesitati, si am descoperit ca aveam atatea dorinte ca nu-mi mai ramanea vreme si de altceva.
Primul pas a fost, ca de fiecare data cand duceam mana la buzunar catre portofel, sa ma intreb daca e vorba de ceva ce-mi trebuie sau de ceva ce-mi doresc. Am raspuns cinstit de fiecare data si am facut niste economii atat de mari incat vinerea trecuta am reusit sa inchid cardul. Nici azi, la aproape o saptamana nu pot trece pe langa o oglinda fara sa ma umflu in pene si sa ma admir pentru atare realizare. In spatele admiratiei exista insa o spaima ingrozitoare, aceea ca am pierdut o groaza de vreme pentru niste lucruri care de fapt ma poseda ele pe mine si nu eu pe ele(cred ca asta era una din ideile lui Tyler Durden din Fight Club).
Nu am renuntat la foarte multe, dar cele pe care le-am taiat de pe lista chiar "fac o diferenta"
* frugal living nu inseamna acelasi lucru pentru toti, si, categoric, daca nu e dus la extrema nu inseamna zgarcenie. Faptul ca-l mentionez nu inseamna ca-l si promovez, fiecare stie ce e cel mai bine pentru sine. Poate pentru unii fericirea chiar inseamna sa aiba doua slujbe pentru a-si plati ultimul tip de telefon mobil.
Un citat scos din context, de dragul potrivelii:
"Apoi cafelele, nota, bacsisul, hainele de la garderoba, in sfarsit, toate astea nu mai sunt decat detalii, detalii, detalii. Detalii care, desigur, incurca." Anna Gavalda, Mici obiceiuri de pe Saint-Germain, vol. As vrea sa ma astepte si pe mine cineva, Polirom, 2006, trad. Raluca Baciu
Mi-am amintit spusele lui acum vreo doua luni cand, brusc, m-am gandit ca daca tot o sa vina criza sa ma pun la adapost si sa-mi inchid cardul de credit (chestie pe care ma straduiesc s-o fac de vreo doi ani) si am pornit sa ma documentez. Evident, am ales sa caut pe internet "how to..." si asa am descoperit conceptul (despre care am mai vorbit) de frugal living*, adica, intr-o traducere, sper eu, inspirata, intinde-te cat ti-e plapuma. Am vazut, si mi-am zis ca nu ma costa nimic sa testez cateva din lucrurile de acolo. Doar cateva, sa ne-ntelegem, caci nu voi da centrala sub 24 de grade pe timpul iernii, chiar daca asta ar insemna o economie substantiala, sau cel putin nu o voi face atata vreme cat am un job. De fapt, cu aceasta ocazie mi-am amintit de ideea dorinte versus necesitati, si am descoperit ca aveam atatea dorinte ca nu-mi mai ramanea vreme si de altceva.
Primul pas a fost, ca de fiecare data cand duceam mana la buzunar catre portofel, sa ma intreb daca e vorba de ceva ce-mi trebuie sau de ceva ce-mi doresc. Am raspuns cinstit de fiecare data si am facut niste economii atat de mari incat vinerea trecuta am reusit sa inchid cardul. Nici azi, la aproape o saptamana nu pot trece pe langa o oglinda fara sa ma umflu in pene si sa ma admir pentru atare realizare. In spatele admiratiei exista insa o spaima ingrozitoare, aceea ca am pierdut o groaza de vreme pentru niste lucruri care de fapt ma poseda ele pe mine si nu eu pe ele(cred ca asta era una din ideile lui Tyler Durden din Fight Club).
Nu am renuntat la foarte multe, dar cele pe care le-am taiat de pe lista chiar "fac o diferenta"
* frugal living nu inseamna acelasi lucru pentru toti, si, categoric, daca nu e dus la extrema nu inseamna zgarcenie. Faptul ca-l mentionez nu inseamna ca-l si promovez, fiecare stie ce e cel mai bine pentru sine. Poate pentru unii fericirea chiar inseamna sa aiba doua slujbe pentru a-si plati ultimul tip de telefon mobil.
Un citat scos din context, de dragul potrivelii:
"Apoi cafelele, nota, bacsisul, hainele de la garderoba, in sfarsit, toate astea nu mai sunt decat detalii, detalii, detalii. Detalii care, desigur, incurca." Anna Gavalda, Mici obiceiuri de pe Saint-Germain, vol. As vrea sa ma astepte si pe mine cineva, Polirom, 2006, trad. Raluca Baciu
joi, 4 decembrie 2008
Obisnuit sau nu
Green Monkey nu e un copil obisnuit, nici nu are cum... Nu pentru ca e al meu, ci pentru ca asa s-a nascut.
Multa vreme viitorul a fost un fel de ceata deasa, foarte deasa, pe care am risipit-o in fiecare zi cate putin. Din fericire ne-am permis, din fericire niciunul dintre noi nu a cazut prada depresiei si din fericire lucrurile au mers spre bine.
Oricum, alta era ideea... Cand inca nu vedeam nimic prin ceata singurul lucru pe care mi-l doream era ca Green Monkey sa fie un copil obisnuit. Acum insa am mare grija ca atunci cand formulez o dorinta legata de el sa nu folosesc acest termen (il inlocuiesc cu sanatos, fericit etc).
Uneori, cand ma apuca autoanaliza, stau si ma intreb daca am gresit si unde: cand mi-am dorit sa fie obisnuit sau cand am incetat sa-mi mai doresc asta...
Din fericire sunt in situatia in care pot sa zambesc cu indulgenta in fata acestei dileme.
"E acel zambet pe care nu-l lasi sa-ti apara decat atunci cand te afli in fata unui copil care stii ca iti va raspunde repede tot cu un zambet, ca si cum te-ai oglindi in apa. Atat de repede, incat iti vine sa plangi."
Helen Dunmore, Vraja iernii, Leda, 2008, trad. Laurentiu Dulman
Multa vreme viitorul a fost un fel de ceata deasa, foarte deasa, pe care am risipit-o in fiecare zi cate putin. Din fericire ne-am permis, din fericire niciunul dintre noi nu a cazut prada depresiei si din fericire lucrurile au mers spre bine.
Oricum, alta era ideea... Cand inca nu vedeam nimic prin ceata singurul lucru pe care mi-l doream era ca Green Monkey sa fie un copil obisnuit. Acum insa am mare grija ca atunci cand formulez o dorinta legata de el sa nu folosesc acest termen (il inlocuiesc cu sanatos, fericit etc).
Uneori, cand ma apuca autoanaliza, stau si ma intreb daca am gresit si unde: cand mi-am dorit sa fie obisnuit sau cand am incetat sa-mi mai doresc asta...
Din fericire sunt in situatia in care pot sa zambesc cu indulgenta in fata acestei dileme.
"E acel zambet pe care nu-l lasi sa-ti apara decat atunci cand te afli in fata unui copil care stii ca iti va raspunde repede tot cu un zambet, ca si cum te-ai oglindi in apa. Atat de repede, incat iti vine sa plangi."
Helen Dunmore, Vraja iernii, Leda, 2008, trad. Laurentiu Dulman
Abonați-vă la:
Postări (Atom)