Depresii si dorinte

Ieri m-a lovit depresia. Rau de tot. Am identificat rapid cauzele si fiindca printre ele se numara si faptul ca mai imbatranesc cu un an, am inceput sa ma gandesc ce cadouri as vrea sa primesc. Asta ca sa nu raman deprimata pana dupa jumatatea lui octombrie. Au fost mai multe etape:

Faza I - depresie accentuata - o saptamana de concediu+un apartament gol fara mobila, fara covoare etc (inchiriat pt respectiva saptamana) + 2 navete de vin marocan (musai, ca e draguta eticheta) + 2 cartuse de tigari + cate o livrare zilnica de friptura de vita in sange + un stripper mut. Jumatatea mea a sugerat ca ar trebui sa-l cer si surd si orb.

Faza II - parca vedem luminita de la capatul tunelului - poate ca ar fi bine ca stripperul mut sa stie sa gateasca...

Faza III - cum pui lumea in dificultate cand te intreaba ce vrei sa primesti de ziua ta - tatuaj, curs pt permisul de categoria A, echipament de escalada si un stripper mut care sa stie sa gateasca, sa zugraveasca si sa faca curat, ca sa se ocupe de treburile mele cat ma duc eu la antrenamente si cursuri.

Sa nu ziceti ca nu v-am anuntat. Aveti timp o luna sa va pregatiti. Se aude? Zic.

Amintiri

Pe vremuri scraim cu usurinta despre orice. Si-mi iesea. Acum nu mai merge, am devenit atat de ancorata in realitate ca nu mai reusesc sa redau nici cele mai puternice sentimente. Azi ma uitam de pe balcon in strada care-si incetinea ritmul, asa cum se intampla duminicile spre seara si n-am reusit sa pun in cuvinte ceea ce se intampla sub ochii mei. In schimb, as fi reusit sa fac un grafic minunat. In trei culori. Cum incetinesc pietonii, cum scade viteza masinilor, cum se reduce traficul. Apoi m-am uitat la mainile mele (stiu, nu are nicio legatura) si mi-am dat seama ca imbatranesc. Pielea se strange, se rideaza si te da de gol, oricat de bine ai arata in blugii cumparati de la raionul de copii.... Dar mai tragic e ca ai pierdut zanele din gand si ca te gandesti nu o data ci de trei ori la consecintele faptelor tale, ca incep sa-ti placa duminicile si apreciezi gandurile altora in loc sa le ai pe ale tale. Imbatranesc si-mi pare rau. Nu ma ajuta nici faptul ca in drum spre plantatie trec pe langa un liceu si elevii ma inghiontesc deseori crezand ca sunt colega lor de clasa. Cum spunea Castaneda, moartea stinge uneori farurile, dar asta nu inseamna ca nu ne urmareste in masina ei. O duminica depresiva. Zic.

Exterminare

Zau ca nu sufar de paranoia si nici nu vad peste tot conspiratii impotriva noastra, dar de data asta parca zaresc ceva.

- Spitalele sunt pline de germeni (nu-i nimic le transformam in azile de batrani, ca sa dam mai putine pensii)
- Am inchis singurul (informatie neverificata din trei surse) producator de vaccinuri din tara (ce vaccinare tbc la nou-nascuti, platim mai putin alocatii)
- Psihologii din policlinici au voie sa dea doar doua consultatii pe zi (nu e nevoie de consiliere psihologica in vremuri de criza, e mai ieftin sa maturi trotuarul dupa, ca doar avem multe cladiri inalte)
- Medicamente gratuite pentru dementa senila, cancere si alte boli grave ioc (repet, ii mai rarim)

Culmea cinismului mi se pare insa ca nici nu se mai prefac macar ca le pasa de noi, ca de pasat cu adevarat...

Si ne mai miram ca poporul da 2% catre biserica? Poate primeste ceva in viata de apoi! Desi eu mi-as exprima oaresce indoieli si fata de asta.

Solutia

Se pare ca guvernul a gasit solutia. Transforma spitalele care nu intrunesc normele de igiena in azile de batrani. Adica, pe toate! A auzit cineva sa fi pomenit guvernul si de vreo dezinfectie inainte de transformare? Si uite asa n-o sa mai avem atatea pensii de dat si o sa ne ramana bani de automobilul electric.

de-ale batranetii...

Pentru ca de curand am implinit venerabila varsta de... "nu spui cat" trec printr-o perioada depresiva. S-o luam in ordine...

In ziua cu pricina am cantat (hm, recitat) sub dus Oda bucuriei, nu de mare veselie ce ma izbise pe mine, ci ca sa vad cat ma mai duce memoria (am uitat sa mentionez, era in germana, si invatata prin clasa a 5a.)Bifat, recitata fara eroare de la un capat la celalalt.

Verificat nivel riduri, nimic dramatic de remarcat. Oricum la cat de des verific nu le-as remarca nici daca ar arata ca linia Maginot. (desi aia e un sistem de fortificatii, deci e ridicata peste nivelul solului, nu sapata in el, dar suna bine)

In rest, in buzunar am cam la fel de multi bani ca in fiecare an in perioada asta, adica mai deloc. Ce bine ca nu trebuie sa-mi cumpar eu mie cadou! Desi la cum se prezinta lucrurile probabil ca asta va trebui sa fac daca vreau vreunul.

Astazi, in schimb, mi-am amintit de doua discutii avute cu mama in copilarie si respectiv la adolescenta despre cum alegerile noastre de la un moment dat trebuie sa ni se potriveasca si mai tarziu. (Cum sa o cheme pe sor-ta Luminita, cand o avea 60 de ani, vrei sa o strige vecinele peste gard baba Luminita?! -Nu-ti face tatuaj, cand o sa fii o persoana importanta o sa arati caraghios cu tatuaj!) Pe masura ce imbatranesc tind sa-i dau dreptate. Azi, am vazut in statia de tramvai in care am poposit o venerabila doamna cu multi cercei in ureche, in aceeasi astupata cu vata, sa n-o traga curentul. Prin fata ei a trecut un domn, chiar mai in varsta, pe la a treia tinerete, care etala un cercel de aur, un trening si niste tatuaje. Alegerea lor! Poate sunt tineri in spirit, dar eu ma voi uita multe zile de-acum incolo in oglinda, intrebandu-ma daca nu cumva in ochii celor mai tineri decat mine arat caraghios.

Oare exagerez? Cand felul in care ma imbrac si ma port va ramane cu mult in urma celui in care arat, cazand in ridicol? S-a intamplat deja?