When you hit the bottom

...the only possible way is up. Satula de tot si de toate as fugi in lume. Nu-mi permit. Sunt legata cu lanturi grele de aici si acum. Uneori le mai ignor (in ultima vreme cam des), dar asta e tot ce pot sa fac. Si ma mai mir ca ma apuca depresia. Nu exista salvatori, doar oameni care se salveaza singuri. Restul lucrurilor sunt paleative.

Fast forward

Traiesc pe repede inainte. Intotdeauna cu gandul la urmatorul moment, la ce ar trebui sa fac mai departe, mult mai departe. Oricand. Nu acum. La cafeaua de dimineata cu gandul la plimbarea de la pranz, la masa cu gandul la inghetata de dupa. Nu stau singura niciodata pentru ca ar trebui sa ma gandesc la momentul prezent. Pana in dupa-amiaza asta, tarziu, cand, in parc am vazut o batrana tunsa scurt cu o haina bleu, veche, murdara, cu nasturi desperecheati. M-am intrebat care a fost povestea ei, cum si-a trait prezentul, daca si-a imaginat vreodata asa viitorul: trist, decrepit, murdar. Si m-am intrebat ce rost are sa proiectez intotdeauna urmatorul moment, cand acesta ar putea sa arate cu totul altfel decat mi l-am imaginat. Probabil ca de aia vreau o hayabusa: o multime de momente viitoare care vor mai exista doar ca potential. Si nici macar n-a fost buna inghetata!

Si ideile fixe se impusca, nu-i asa?

Acum vreo cativa ani, tot pe la vremea asta, spuneam aici ca am o problema cu tatuajele. Ei, cinci depresii mai tarziu sunt fericita posesoare nu a unui desen ci a doua. Bine, ele spun o poveste impreuna, deci daca vreau pot spune ca am un tatuaj.
Toate lucrurile care mi s-au intamplat in ultima perioada m-au facut sa-mi dau seama ca uneori ne pasa atat de mult de cei din jur incat uitam de noi. Eu am decis sa-mi amintesc de cine sunt eu cu adevarat si sa ma apreciez asa cum sunt. Deocamdata imi iese de minune, iar efectele sunt spectaculoase. Bineinteles exista si cutremure majore, dar atunci cand facem anumite lucruri trebuie sa ne asumam consecintele. Iar eu ma pricep destul de bine la asta.
Impuscati ideile fixe!

Depresii si dorinte

Ieri m-a lovit depresia. Rau de tot. Am identificat rapid cauzele si fiindca printre ele se numara si faptul ca mai imbatranesc cu un an, am inceput sa ma gandesc ce cadouri as vrea sa primesc. Asta ca sa nu raman deprimata pana dupa jumatatea lui octombrie. Au fost mai multe etape:

Faza I - depresie accentuata - o saptamana de concediu+un apartament gol fara mobila, fara covoare etc (inchiriat pt respectiva saptamana) + 2 navete de vin marocan (musai, ca e draguta eticheta) + 2 cartuse de tigari + cate o livrare zilnica de friptura de vita in sange + un stripper mut. Jumatatea mea a sugerat ca ar trebui sa-l cer si surd si orb.

Faza II - parca vedem luminita de la capatul tunelului - poate ca ar fi bine ca stripperul mut sa stie sa gateasca...

Faza III - cum pui lumea in dificultate cand te intreaba ce vrei sa primesti de ziua ta - tatuaj, curs pt permisul de categoria A, echipament de escalada si un stripper mut care sa stie sa gateasca, sa zugraveasca si sa faca curat, ca sa se ocupe de treburile mele cat ma duc eu la antrenamente si cursuri.

Sa nu ziceti ca nu v-am anuntat. Aveti timp o luna sa va pregatiti. Se aude? Zic.

Actual

Acum beau bere, nici daca as fi stat in desert fara pic de apa doua saptamani nu cred ca mi-ar fi fost atat de sete. Si aseara am baut. O bere jumate. Nici pe-o masea s-ar zice. Da' de unde! Ca nu-mi mai simteam maselele dupa ea. Unde-s vremurile cand bagam o sticla de vodca si una de gin turnate intr-o oala si impartite frateste cu colega mea de facultate, dupa care mai si invatam 20 de cursuri si mergeam la examen. Somnul era optional, cam doua ore. Bref, ce voiam sa zic, aseara am adormit cu laptopul in brate. Am imbatranit si nu mai am energie nici macar sa devin depresiva, asta ca tot vine ziua mea. Luni am inventar. 200 de scule. Sa-mi traiasca, si sa nu le amestec ca in seara asta beau doua beri si nu stiu daca ma trezesc pana luni.

Q&A

Uneori, apare un moment in care te trezesti dimineata si nu-ti place ce vezi in oglinda. Acelasi in care constati ca toti oamenii care-ti plac sunt mai tineri decat tine, iar cei care au de doua ori varsta ta te trateaza ca pe un egal. Si atunci ma intreb (da, sa nu generalizam, caci era unul din momentele mele) ce ar putea umple golul si cum ai putea duce fantezia pana la capat. Indiferent ce ai lua (si nu, nu sunt de acord cu mai mult de un pahar recreativ) tot te trezesti la un moment dat. Nu toti dezvoltam personalitati multiple, si nici nu ne dorim asta. Si atunci ce pot face?! Sa ma asez in varful patului cu o patura in cap si sa astept sa-mi treaca? Sa dau vina pe genetica, fiindca nu am suficiente gene responsabile cu fericirea? Sa dau vina pe parinti, desi stiu ca teoria freudiana e depasita de mult? Orice as face ma trezesc in acelasi loc, si ma intreb de ce deprseia de ziua mea m-a apucat cu atata vreme inainte?! What is wrong with this fucking world?!