Fragmente

In Wonderland au incoltit brandusele plantate in toamna.
Motanul are coada mai groasa decat mana lui Alice. Nu mai mananca, nu mai doarme, cred ca simte primavara in aer si asteapta momentul potrivit sa devina craiul cartierului.
Iepurasul de Paste e mai greu de dresat decat catelul.
Catelul a descoperit ca se poate urca pe scaunul rotativ ca sa manance direct din farfuria Iepurasului. In plus, are o parere foarte proasta despre presa, exprimata prin dezintegrarea temeinica a ziarelor.
Palarierul Nebun incearca sa dreseze pe toata lumea, dar nu-i iese decat cu cainele.
Iar Alice, Alice se ia cu mainile de par in fiecare dimineata intrebandu-se cand s-a transformat Wonderland in Corabia Nebunilor...

Menajeria iadului

Deci, suntem in formatie (aproape) completa; n-am gasit unicornul, dar avem sperante...
Papagalul e fericit ca are cu cine sa se certe. Potaia e nedumerita ca nu stie unde a ajuns. Motanul sta pe geam si se uita la cei doi, gandindu-se, probabil, pe care sa-l manance primul. De atata scandal nu ma mai aud gandind. Curat menajeria iadului!

Ne distram

Green Monkey ne ajuta sa nu ne plictisim. Cred ca in ultimul an am vizitat mai multe scoli decat stiam ca exista in Bucuresti. Nu de voie, ci de nevoie. Poate, doar, doar, l-o primi vreuna. Aparent, fiecare scoala are suficiente maimute, nu le mai trebuie inca una. Am trecut de la suntem cei mai cuminti din lume, la primiti-ne, ca altfel iese rau. Nimeni nu recunoaste: nu vrem maimute care se cred delfini sau nu vrem delfini care sa se catare in copac. N-avem locuri, daca era cu un an mai mare/mai mic... Inca speram ca vom gasi locul in care maimuta sa fie acceptata asa cum e si mai ales oamenii care sa poata spune ca si-au dat seama ca Green Monkey reactioneaza pe principiul: m-am prins cum functionezi si stiu exact pe ce butoane sa apas ca sa te scot din minti. Oare mai exista oameni cu nervii suficient de tari?

Cam asa incepusem acum ceva vreme o postare pe care n-am mai avut nervii s-o termin si s-o urc pe blog. Intre timp ne-am mutat in Wonderland si am gasit si o scoala, unde oamenii au fost suficient de receptivi incat Green Monkey, devenit intre timp Iepurasul de Pasti, sa se poata integra. Rezultatele nu s-au lasat asteptate! Bune si foarte bune! Si nu numai la scoala, ci si acasa. Asa ca, desi titlul avea o alta conotatie, il pot pastra si acum poate fi luat ca atare.

Sincronicitati

In ultima vreme ma izbesc tot felul de sincronicitati. 

Tot timpul mi-am spus ca eu nu vreau sa salvez lumea, pentru ca nu merita salvata. Ei bine, cineva m-a convins ca merita sa salvam macar vreo cativa oameni. Si am pornit la drum cu o idee noua. E inca in stadiul de idee, din pacate. Dar pentru ca Universul are planurile lui, uneori se foloseste de sincronicitati ca sa ne atraga atentia. Asa ca mi-a scos in cale proiectul unui film special. Film cu acelasi nume cu cel pe care l-am vazut la prima intalnire cu omul care m-a convins sa incep proiectul. Mai mult decat atat, relatia cu producatorii s-a transformat rapid dintr-una profesionala intr-una amicala, desi sunt aproape de cealalta parte a globului. 
Filmul se va lansa in SUA pe 2 iunie si este despre umanitate, despre faptele bune care salveaza oameni.  Nu intru in detalii, pentru ca inca nu am voie.

Astazi cand ma intorceam spre casa din plimbarea de seara, pe langa mine au trecut doi pusti pe role, cu un teanc de foi A4 in mana. Erau simpatici, asa ca nu i-am refuzat cand mi-au intins una. Am ramas cu gura cascata abia cand mi-am aruncat privirea spre ea. Erau niste indemnuri cu tenta religioasa si probabil ca nu le-as fi acordat prea mare atentie daca ar fi fost insotite de un indemn la vreo intalnire, vreo adresa sau ceva... Pe foaie scrie insa doar: 1 iunie - Dumnezeu e cel care stabileste numarul zilelor tale, dar tu hotarasti cum le petreci. Ma rog, textul continua, dar e oarecum irelevant pentru poveste. Mai jos, aveam sa vad insa 2 iunie - Deseori, cand incepem ceva nou visam sa facem lucruri care vor schimba lumea si gandul de a trece la actiune ne intimideaza. Acesta este totusi inca un motiv de a incepe cu pasi marunti. Nu incerca sa ajuti pe toata lumea, ci incearca sa ajuti o persoana etc etc.

Daca nici acum nu am in fata un exemplu de sincronicitate, nu stiu ce sa mai zic.

Numar

Numar zece ani de cand nu-mi mai apartin. Doi ani (aproape, cu bataie lunga) de cand fac ce-mi tuna. Aproape un an de cand ma minunez zilnic ca mi s-au intamplat anumite lucruri si ca am facut alegerile cel mai putin probabile. Vreo trei luni de cand fac afaceri, care n-au invatat inca sa mearga in picioare. Ciudat, asa cum trebuie sa fie viata... Surpriza, uimire, incantare.

Prea ocupata

Prea ocupata sa-mi traiesc viata, am incetat s-o mai descriu. Momentul asta merita totusi marcat. Proiecte noi, curaj nebun. Vedem ce ne asteapta de acum incolo. Cine stie, poate reusesc sa schimb lumea. Macar pe a unora.

De weekend

Ce se intampla atunci cand trecutul si prezentul se intalnesc pe langa tine la o bere? Se urasc la prima vedere, desi nu stiu despre ce e vorba. Si atunci nu-ti ramane decat sa dansezi mai departe, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

 

 

Cheers, zic!

Inca o poveste

ce nebunie improbabila...imposibila altora. esti nebunia mea improbabila
daca te-as lipi la piept,visele zbatande in noi ar zabovi o clipa in captivitatea caldei strangeri?
cred ca s-ar zbate sa-si deschida aripile
reanimarea viselor...va rog puneti-va halatul la intrare
dar mai purtam pe talpi noroiul caderilor
contagiosul
si-l vom purta mereu
incet, ne va intra prin piele, in sange
devenim impuri?

de ascultat de la minutul 2:36 pana la 2:59

Drumul

eu sunt un calator

pentru mine conteaza drumul

si pentru drum nu voi astepta niciodata un tren sau altceva

mai degraba voi porni pe jos, cu talpile goale

indiferent cat de fierbinte e asfaltul sau nisipul, sau cat de ascutite pietrele si de mare noroiul

cand nu ai drumul...nimic nu are sens...asa este...

asa simt si eu

si cand nu-l ai, il faci tu, cu fiecare pas

poate va veni cineva in urma ta

sau poate prinzi din urma pe cineva ale carui urme s-au sters de multa vreme

sau poate il faci singur

nici macar nu conteaza

cum nu conteaza nici destinatiile intermediare

caci de aia finala nu se poate nimeni feri, si despre ea nu povestim

drumul si povestile lui sunt importante

uite, vezi piatra aia ascutita de pe margine, candva am fost atat de fara minte incat sa o arunc in cineva

si ai sa vezi ca pe piatra e un cuvant, poate, sau o privire

si vezi mlastina aia, mi-a luat o vesnicie sa ies din ea...

dar am reusit

si acum o privesc cu nostalgie, pentru ca desi epuizata, intr-un fel m-am imbogatit

Din nou despre sah

Nu am crezut vreodata ca voi deveni pasionata de jocul asta. 15+1 partide inainte sa declaram invingatorul. 1+1 jucate. Au mai ramas 14.

When you hit the bottom

...the only possible way is up. Satula de tot si de toate as fugi in lume. Nu-mi permit. Sunt legata cu lanturi grele de aici si acum. Uneori le mai ignor (in ultima vreme cam des), dar asta e tot ce pot sa fac. Si ma mai mir ca ma apuca depresia. Nu exista salvatori, doar oameni care se salveaza singuri. Restul lucrurilor sunt paleative.

Just to remember

Un weekend cu de toate. Sa le insir, ca sa nu le uit: dansat in club pana la 3 dimineata, iesit la plimbare in cismigiu si prin centru, iesit in parc cu aparatul foto pentru un curs rapid de fotografie. N-am fost invitata la o plimbare cu motorul pentru ca era prea frig, doh.Exista inca o zona pe care n-am lamurit-o si care ma sacaie dar, momentan, creierul meu e satisfacut si ma pot face ca uit restul. Desi, daca si zona asta ar fi lamurita, totul ar fi chiar perfect.
Si uite asa au trecut rapid doua saptamani. Cum ziceam, pe repede inainte

Fast forward

Traiesc pe repede inainte. Intotdeauna cu gandul la urmatorul moment, la ce ar trebui sa fac mai departe, mult mai departe. Oricand. Nu acum. La cafeaua de dimineata cu gandul la plimbarea de la pranz, la masa cu gandul la inghetata de dupa. Nu stau singura niciodata pentru ca ar trebui sa ma gandesc la momentul prezent. Pana in dupa-amiaza asta, tarziu, cand, in parc am vazut o batrana tunsa scurt cu o haina bleu, veche, murdara, cu nasturi desperecheati. M-am intrebat care a fost povestea ei, cum si-a trait prezentul, daca si-a imaginat vreodata asa viitorul: trist, decrepit, murdar. Si m-am intrebat ce rost are sa proiectez intotdeauna urmatorul moment, cand acesta ar putea sa arate cu totul altfel decat mi l-am imaginat. Probabil ca de aia vreau o hayabusa: o multime de momente viitoare care vor mai exista doar ca potential. Si nici macar n-a fost buna inghetata!

Sah-mat

Uneori regulile jocului se mai schimba si din mers. Regina isi da intalnire cu nebunul cata vreme regele doarme in papuci. Si nimeni n-a trait fericit pana la adanci batraneti... Sau poate ca da.

Proiectii

Daca lucrurile merg bine, in seara asta fericirea ar trebui sa insemne: salata de homar cu mango, salata de vitel cu ruccola, tiramisu, prosecco, un film bun si soare in jurul meu chiar si la miezul noptii. Sa nu uit ca am de cusut un nasture!

LE. Homarul - o ratare; salata buna, vitelul excelent dar cu cartofi, de tiramisu nu pot zice nimic, ca nu l-am atins si nici de prosecco. Les Intouchables - un film excelent. A fost soare pana la 4 dimineata. 23 de ore fara somn! Buna dimineata!

Telenovela de weekend

....s-a incheiat cu mine blocata in bucatarie, copilul hlizindu-se de cealalta parte a usii, dar nereusind s-o deschida. Pe post de salvator fostul, care mi-a declarat tavalindu-se de ras ca regreta ca n-am patit asta vineri seara, cand eram singura acasa si el la Pitesti. Sa va spun ceva... si eu regret (oarecum) ca nu s-a intamplat asa :)))

Liniste

Am fost si la munte. Nimic spectaculos, in afara de linistea care s-a instalat brusc in mintea mea. Era ca si cum cineva ar fi apasat un buton care a oprit toata agitatia mea interioara. N-am crezut ca se poate sa stau o zi intreaga fara sa ma gandesc la nimic, fara sa fac proiectii.
In alta ordine de idei azi sunt pitzi de mall. E mai mult un pretext ca sa ma invart cu masina. Deci cafea, film si masa cu prietena mea. Daca vedeti doua pitzi cam stangace hlizindu-se cu gura pana la urechi feriti-va! Nu se stie cand renunta la aerul de pitzi si redevin ele insele.

Si pentru ca m-am intors in oras si linistea s-a dus, ceva de ascultat in ton cu dispozitia mea.

Blonda si masina

Cine ma cunoaste stie ca nu sunt deloc blonda. Dar mai am si eu momentele mele. Mi-am dorit masina, am primit una cu imprumut. Si nu orice masina, ci una mare si nervoasa. Exact ce-i trebuie blondei! Sa zic mersi ca n-am primit Toyota aia la care visez eu. Problema e urmatoarea: blonda are un loc de parcare in care nu se poate intra dintr-o miscare decat daca ai vreun smart, nu ditai limuzina. Dar nu-i nimic, ca blonda din mine are curaj cat pentru trei si aseara pleaca sa ia maimuta din plimbari. Cand se intoarce isi da seama ca trebuie sa mai si parcheze. Asa ca invarte de volan pret de un sfert de ora, ratand milimetric masinile vecinilor care n-au fost suficient de inspirati sa le ia in casa. Finalul: o parcare perfecta, picioare tremurande si lacrimi in ochi. Discutie ulterioara cu un prieten galant: - Si ce masina ai? - X. -Ah, pai mie mi-ar fi luat jumatate de ora sa o parchez pe locul ala! Si asa a fost blonda fericita. The End.
PS: Blonda pleaca la munte cu limuzina din dotare. Sper ca au dat astia in ziar sa stea lumea in casa!

Then and Now

Then

Now

Dependente

Sut dependenta de ras. Si rad cu lacrimi. Cand nu rad imi vine sa plang. The brainy me o ia razna, iar mie imi vine sa rad. Si rad. Numai sa am cu cine. Si am, dar nu atat de des pe cat mi-as dori. Astept razand ca lucrurile sa se miste in directia potrivita. Tineti-mi pumnii ca sa radem impreuna...