Se afișează postările cu eticheta memorie subiectiva. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta memorie subiectiva. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

La final de 2013

Ca orice om simt si eu nevoia unui bilant la sfarsit de an. 2013 a fost plin de lectii, pe care sper ca le-am invatat, ca sa nu ma mai lovesc de ele si in 2014.
Asadar, ce-am aflat?
Pai, intr-o ordine aleatoare, am descoperit ca:
Prietenii buni raman langa tine chiar daca au si ei o zi proasta. Asta nu exclude insa ca orice interactiune umana, si ar trebui sa subliniez orice, e un barter.
E foarte important sa ai incredere in fortele proprii. Si ca increderea poate fi subminata foarte usor de cei din jurul nostru atata vreme cat nu suntem pregatiti sa ne iubim si sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem.
Uneori, lucrurile care au toate premizele sa fie minunate nu sunt deloc asa. Si viceversa.
Oamenii care au intrat si au iesit (mai de voie, mai de nevoie) din viata mea au avut rolul sa-mi arate cate ceva despre mine.
E extrem de important sa fim impacati cu alegerile pe care le-am facut. Stiu, intra tot la acceptare, dar trebuia sa o mai spun o data.
Ca uneori e bine sa mai inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem anumite lucruri; dar mai ales sa ne tinem gura bine inchisa, daca asta nu face rau nimanui. Ceea ce nu exclude momentul in care trebuie vorbim ca sa ne aparam drepturile si lucrurile in care credem.

La un nivel mai concret, am descoperit ca Green Monkey e un copil echilibrat si exceptional, ca pot conduce 10000 de km in doar cateva luni si ca "never say never".

Imi doresc ca anul care vine peste doar cateva ore sa-mi predea cu blandete lectiile pe care mi le-a pregatit. Ceea ce va doresc si voua!


duminică, 10 februarie 2013

Blonda si masina - partea a doua

Ca orice blonda care se respecta nu ma mai dau jos din masina. Ma folosesc de orice pretext ca sa ma mai plimb putin. S-au linistit si vecinii dupa ce, in a treia seara cand am parcat, m-au aplaudat de la balcoane si mi-au strigat bravo, probabil fericiti ca nu trebuie sa-si mai ia masinile in casa sau sa iasa cu paturi si perne sa le protejeze de manevrele blondei. Si o melodie pe aceeasi tema...

joi, 24 ianuarie 2013

Momente

A doua cana de cafea, in dimineata asta. Cate una pentru fiecare ora nedormita din program. Un zambet larg. O adiere de Fan di Fendi care nu stiu pe unde a ramas agatata. Discutii intre prietene, pe net, la 5 AM. O rochie noua. Si eu. In schimbare...

joi, 31 mai 2012

Despre succes

In Turcia m-am intalnit cu Malcom Gladwell. Eu imi ascult (scrisesem ascut, ceea ce e foarte adevarat) instinctul. Cand intru intr-un magazin, lucrul pe care pun mana va fi cel cu care plec acasa. Asa a fost si cu cartile lui M. G. Am pus mana pe ele, dar le-am lasat pentru ca un turc cu engleza putina imi spusese ca ma costa echivalentul a 40 de euro bucata, ele fiind, de fapt, vreo 7 euro. Am luat una si am iesit. Am avut revelatia secolului. In al doilea voiaj, jumatatii mele i-au iesit in cale alte doua din cele patru scrise de MG. Mi le-a luat.
Azi vreau sa va povestesc despre Outliers - The Story of Success. In cartea asta el demonstreaza, iar eu nu vreau sa-l contrazic, ca succesul tine de oportunitati. Poti sa fii un geniu, daca nu ti se ofera anumite oportunitati valoarea ta e zero. Va las sa savurati cartea daca puneti mana pe ea si ma intorc la povestea mea personala. Asadar...
N-am fost niciodata o studenta eminenta, mediocru e un termen generos. Probabil aveam un ascendent asupra catorva dintre colegii mei,  dat de cartile din biblioteca parinteasca si de faptul ca eram atat de asociala incat preferam oricand o carte buna unei iesiri cu prietenii. Dar nu m-am omorat niciodata cu invatatul. Care a fost oportunitatea mea? Sa nu radeti... Oportunitatea mea s-a concretizat intr-o sticla de gin (plus una de vodca si un pachet de paste) pe care am fost dispusa sa o impart cu o colega ramasa repetenta. Si iata cum m-am imprietenit pret de multe sesiuni mahmure cu cineva care cunostea pe altcineva care avea o iubita cu o prietena care avea nevoie urgenta de un traducator de germana. N-am refuzat un job pentru care ma recomanda faptul ca stiam ca, in germana, in anumite propozitii, verbele stau la sfarsit. Am muncit in prima luna 18 ore pe zi (si nu exagerez), ce-i drept, pentru un salariu de zece ori mai mare decat aveam eu pe cartea de munca. In cele din urma i-am convins. Si am ramas 11 ani in aceeasi firma, trecand prin toate posturile pana la cel de pe care am plecat. Mai sus de el nu puteam ajunge in ciuda masterului (destept doar cu numele) pe care-l facusem. Apoi am acceptat o slujba, la care prietenele mele cu principii nici nu s-ar fi uitat, iar acum pot spune ca, da, mi-e bine, in ciuda crizei, in ciuda faptului ca am fost o studenta mediocra. Ma pot gandi ca Green Monkey ar putea face o scoala privata care costa pe luna cat o facultate in SUA (pe an), de parca mi l-ar scoate neurochirurg, direct. Si asta, doar de dragul oportunitatilor pe care i le-ar putea oferi. Nu mai bine il trimit la scoala (peste vreo cativa ani) cu o sticla de gin? Zic.

joi, 9 septembrie 2010

Eu si cu mine

Nu sunt o persoana excesiv de religioasa, dar nici nedusa la biserica nu sunt. Am prieteni dintr-o multime de confesiuni religioase si nu de putine ori proaspete cunostinte au crezut ca impartasim aceleasi credinte. Cam asta ar fi contextul general. Cu alte cuvinte nu poate nimeni sa ma arate cu degetul si sa spuna sigur: ba'hai, ortodox, musulman, evreu sau adventist. Ca as apartine bisericii scientologice nu m-a banuit inca nimeni, ceea ce pentru mine inseamna ca multa lume este convinsa de inteligenta mea. Dar, am divagat...
Cata vreme eram persoana importanta (nu spui cine) casuta mea de mail se umplea de urari de ziua de nastere, dar mai ales de onomastici. Ei, ghiciti unde vreau sa ajung...
Contabilizand: 7 urari de onomastica si una de Rosh Hashana. Sa fie primite toate!
Am spus si ca am o memorie de elefant? Cand ma voi intoarce in campul muncii ghiciti cu cati "prieteni" voi ramane.

sâmbătă, 21 august 2010

Gratis II

Vad ca sunt un specialist al postarilor in doua parti. De fapt mi-e lene sa scriu tot o data.
De data asta ce-mi place pe aiurea.

Ronacher Theater
Chiar si la 100 de euro biletul as merge in fiecare saptamana.
Restaurantul Hansen. Tot din Viena. Merita incercata supa de schwarzwurzel cu trufe.
Seria Le Poulpe scoasa de Editions Baleine.
Benzile desenate cu Corto Maltese.
Bisericile din Belgrad de Florii, cand toti copiii poarta clopotei la gat.

joi, 19 august 2010

Gratis

Cei care ma cunosc bine stiu ca rareori ofer ceva gratis, mai ales daca nu-mi esti prieten apropiat. Cu toate astea azi m-am decis sa va povestesc cate ceva despre lucruri care-mi plac. Cu alte cuvinte, reclama gratis.Pentru lucruri autohtone (oarecum).

Restaurantul Chinese Garden din Mamaia. Mananc acolo de opt ani, de cel putin 3-4 ori pe sezon. Nu mi-a parut rau niciodata. Au o supa de porc cu niste ridichi murate chinezesti care te scoala din cea mai crunta mahmureala. Si sa nu uitam de salata de meduze.

Mousse de cafea de la Napoca. O gasiti in congelatoarele cu inghetata. Are gustul de inghetata cu ness asa cum facea mama.

Kibo Art din Sinaia. Nu pentru ca ar avea niste bijuterii sa dai pe spate, ci pentru ca stie perfect cum sa atraga clientii. Ba un cadou, ba o reducere. Si toate facute cu mult cap.Stiu niste agentii de renume carora nu le ies lucrurile atat de bine

Acuarele Colibri facute la Combinatul Fondului Plastic, fara niciun alt motiv decat ca le-a gasit la librarie si i le-am cumparat lui Green Monkey, pentru ca-mi aminteau de copilarie.

luni, 5 ianuarie 2009

Pe vremea mea...

si apa era mai uda!
Ei bine, am descoperit ca lucrurile nu stau chiar asa. Privirea noastra e problema, sau poate subiectivitatea memoriei. Iernile erau altfel in copilaria fiecaruia dintre noi, mai albe, cu mai multa zapada, mai putin reci, mai insorite... Nu cred ca era asa, noi le priveam altfel. De la inaltimea unui pui de om doi centimetri de zapada pot parea adevarate troiene, iar cand alergi prin zapada infofolit mai ceva ca un eschimos parca e mai cald decat atunci cand te dai jos din masina ca sa ajungi la birou si injuri ca ai de mers mai mult de doi pasi.

"25 ianuarie 1936
Anul asta n-avem iarna. Cel putin nu pana acu."
Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de multumit 1932-1947, editie noua revazuta, Humanitas, Bucuresti, 2008