Prea ocupata

Prea ocupata sa-mi traiesc viata, am incetat s-o mai descriu. Momentul asta merita totusi marcat. Proiecte noi, curaj nebun. Vedem ce ne asteapta de acum incolo. Cine stie, poate reusesc sa schimb lumea. Macar pe a unora.

Traditii

Traditia de 1 decembrie imi cere sa pregatesc alaturi de copil prajitura specifica unei alte tari. Anul asta, traditia ramane undeva in planul doi, caci pentru prima data in viata mea de om al muncii lucrez de sarbatoarea nationala. Hai sa ne traim! Si fara ironii, va rog! Macar de ziua nationala putem sa ne uitam la noi cu onestitate si sa vedem ca nu suntem nici mai buni nici mai rai decat altii. Poate nu ne place de noi, in general. Dar eu, mi-am propus ca de 1 decembrie, cata vreme muncesc, sa fiu onesta si sa nu zic nimic de rau de noi si-ai nostri.

Ce mai facem de ziua nationala

Ei bine, anul asta am muncit. Nu poti avea prea mari pretentii atunci cand nu prea ai bani in buzunar. In fond, aveam nevoie de ei ca sa fac prajitura traditionala deja. Asadar, pe 2 decembrie (in 2010 nu prea am fost deloc pe faza, asa ca nu mai conteaza) am prestat carrot cake. Dupa o reteta primita direct de la niste canadieni. In fond se asorta de minune cu minunatul fenomen "freezing rain" atat de specific Canadei. Cica daca le avem pe toate aici, de ce sa mai emigram acolo? Io-te d-aia!

Din nou...

Anul trecut pe vremea asta faceam mince pie. De ziua nationala. Ca sa invoc karma sa ma trimita pe cele meleaguri straine. Definitiv, daca se poate. O cititoare-n stele a jurat cu mana pe inima ca nu se poate, dar eu insist. Pentru aceeasi karma, azi am facut macarons.