Ce ne mai paste in 2009

Se zice ca de greci trebuie sa te feresti si cand iti fac daruri. Se pare ca noi am luat destule de la ei. Pacat ca nu am luat si talentul de ne purta frumos cu clientii/turistii.

Ce o sa luam anul viitor? Pai, niste iesiri in strada de toata frumusetea, poate nu chiar ca la Atena, ca noi suntem oameni pasnici - a se citi lenesi - si ne place sa traim evenimentele live, la televizor. Totusi, scena politica va fi nitel zguduita, la ce guvern de mucava avem nici nu e nevoie de un cutremur prea mare. Si o sa mai luam, se pare, un faliment bancar rasunator.

Poate n-o sa se intample, desi unii stiu ca nu m-am inselat prin iunie cand le-am spus ca ne asteapta vremuri nu tocmai placute (na! ca am inventat inca o expresie tampita pentru lb romana).

Legende urbane

De pe vremea raposatului regim, cand daca aduceai controlorii acasa sa le arati abonamentul puteau sa te omoare, si pana de curand nu am mai auzit nicio legenda urbana. Sau nu am ascultat eu suficient de atent. In ultimele 18 luni, am reusit sa identific doua.

Prima este cea cu batranica daramata pe scari de un schior si care ajunge la spital cu picioarele rupte, pentru ca mai apoi sa ajunga la nebuni.

Cea de-a doua este despre cineva care este rapit in Bulgaria si i se scoate un rinichi, apoi este inapoiat rudelor cu perfuzii si ingrijit foarte bine.

Mai stie cineva si altele?

Traduceri tampite + vai mama ei de limba

Scurt intr-un promo la AXN "borderline personality" = "personalitate internationala" SERIOS?!!!

Din Femeia. - carioce colorate...

Uneori raman fara cuvinte. Poate ca nu totul a fost scris deja!

Dorinte versus necesitati

Cand Jacques Salome si-a lansat primele carti traduse in romana am avut ocazia de a sta (destul de mult) de vorba cu el. Fiindca de atunci a trecut buna bucata de vreme nu-mi mai amintesc exact despre ce am discutat, cu o mica exceptie... Imi amintesc perfect ca mi-a explicat foarte clar cum ar trebui sa facem distinctia intre dorinte si necesitati, dandu-mi urmatorul exemplu: "una este ca fiul meu sa aiba nevoie de o pereche de pantofi de sport (necesitate) si alta e sa vrea o pereche de 300 de euro (dorinta)". Se pare ca aceasta distinctie ne-ar ajuta sa fim mai fericiti. Fara prea multe responsabilitati la vremea aia, l-am aprobat, amuzandu-ma compatimitor in sinea mea ca un psiholog atat de grozav nu a reusit sa-si pastreze casnicia (cu o doamna psihiatru aproape la fel de celebra).

Mi-am amintit spusele lui acum vreo doua luni cand, brusc, m-am gandit ca daca tot o sa vina criza sa ma pun la adapost si sa-mi inchid cardul de credit (chestie pe care ma straduiesc s-o fac de vreo doi ani) si am pornit sa ma documentez. Evident, am ales sa caut pe internet "how to..." si asa am descoperit conceptul (despre care am mai vorbit) de frugal living*, adica, intr-o traducere, sper eu, inspirata, intinde-te cat ti-e plapuma. Am vazut, si mi-am zis ca nu ma costa nimic sa testez cateva din lucrurile de acolo. Doar cateva, sa ne-ntelegem, caci nu voi da centrala sub 24 de grade pe timpul iernii, chiar daca asta ar insemna o economie substantiala, sau cel putin nu o voi face atata vreme cat am un job. De fapt, cu aceasta ocazie mi-am amintit de ideea dorinte versus necesitati, si am descoperit ca aveam atatea dorinte ca nu-mi mai ramanea vreme si de altceva.

Primul pas a fost, ca de fiecare data cand duceam mana la buzunar catre portofel, sa ma intreb daca e vorba de ceva ce-mi trebuie sau de ceva ce-mi doresc. Am raspuns cinstit de fiecare data si am facut niste economii atat de mari incat vinerea trecuta am reusit sa inchid cardul. Nici azi, la aproape o saptamana nu pot trece pe langa o oglinda fara sa ma umflu in pene si sa ma admir pentru atare realizare. In spatele admiratiei exista insa o spaima ingrozitoare, aceea ca am pierdut o groaza de vreme pentru niste lucruri care de fapt ma poseda ele pe mine si nu eu pe ele(cred ca asta era una din ideile lui Tyler Durden din Fight Club).

Nu am renuntat la foarte multe, dar cele pe care le-am taiat de pe lista chiar "fac o diferenta"

* frugal living nu inseamna acelasi lucru pentru toti, si, categoric, daca nu e dus la extrema nu inseamna zgarcenie. Faptul ca-l mentionez nu inseamna ca-l si promovez, fiecare stie ce e cel mai bine pentru sine. Poate pentru unii fericirea chiar inseamna sa aiba doua slujbe pentru a-si plati ultimul tip de telefon mobil.


Un citat scos din context, de dragul potrivelii:

"Apoi cafelele, nota, bacsisul, hainele de la garderoba, in sfarsit, toate astea nu mai sunt decat detalii, detalii, detalii. Detalii care, desigur, incurca." Anna Gavalda, Mici obiceiuri de pe Saint-Germain, vol. As vrea sa ma astepte si pe mine cineva, Polirom, 2006, trad. Raluca Baciu

Obisnuit sau nu

Green Monkey nu e un copil obisnuit, nici nu are cum... Nu pentru ca e al meu, ci pentru ca asa s-a nascut.

Multa vreme viitorul a fost un fel de ceata deasa, foarte deasa, pe care am risipit-o in fiecare zi cate putin. Din fericire ne-am permis, din fericire niciunul dintre noi nu a cazut prada depresiei si din fericire lucrurile au mers spre bine.

Oricum, alta era ideea... Cand inca nu vedeam nimic prin ceata singurul lucru pe care mi-l doream era ca Green Monkey sa fie un copil obisnuit. Acum insa am mare grija ca atunci cand formulez o dorinta legata de el sa nu folosesc acest termen (il inlocuiesc cu sanatos, fericit etc).

Uneori, cand ma apuca autoanaliza, stau si ma intreb daca am gresit si unde: cand mi-am dorit sa fie obisnuit sau cand am incetat sa-mi mai doresc asta...

Din fericire sunt in situatia in care pot sa zambesc cu indulgenta in fata acestei dileme.



"E acel zambet pe care nu-l lasi sa-ti apara decat atunci cand te afli in fata unui copil care stii ca iti va raspunde repede tot cu un zambet, ca si cum te-ai oglindi in apa. Atat de repede, incat iti vine sa plangi."
Helen Dunmore, Vraja iernii, Leda, 2008, trad. Laurentiu Dulman

Cu drag...

...de la locavorii din satul global.

Acum cativa ani, inainte ca lumea sa banuiasca macar ca va urma o criza (fie ea si de isterie la noi, dupa spusele lui Isarescu)se vorbea despre satul global. Pe masura ce situatia s-a imputit (a devenit albastra sau alte expresii cu acelasi inteles)am auzit tot mai des vorbindu-se despre lucrurile pe care le poti face ca sa protejezi mediul. Nu am nimic impotriva lor, ba chiar le pun in aplicare de cate ori pot, dar trei sferturi dintre ele sunt menite de fapt sa ne ajute sa facem economie. Protejam mediul nelasand lumina aprinsa si scotand din priza aparatele pe care nu le folosim, dar probabil ca nu am fi facut-o daca nu ne-am fi protejat in acest fel portofelul. Si uite asa vecinii din satul global devin (de nevoie)locavori (consuma doar produse cultivate/realizate pe o raza de 100km in jurul locului lor de resedinta).

Situatia asta imi aminteste putin de vegetarienii care nu consuma carne pentru ca le e mila de bietele animale, dar au in dulap douazeci de perechi de pantofi din piele, pentru ca in plastic li se imput picioarele...


"Asadar, Dean venise vreo sase mii cinci sute de kilometri din Frisco, via Arizona, si pana la Denver in numai patru zile, in care incapusera o multime de aventuri. Si acesta era doar inceputul."
Jack Kerouac, Pe drum, Polirom, 2003, trad de Cristina Felea

De dragul satului global, de Ziua Nationala am facut mince pie...

here be dragons

http://herebedragonsmovie.com/

De vazut. Poate are dreptate, poate nu, oricum e o perspectiva interesanta.

Soc si groaza

Exagerez. Dar numai putin... Inca nu-mi vine sa-mi cred ochilor. Intru pe blog, dau clic pe harta care-mi indica numarul de vizitatori si locatiile acestora si cu cine dau nas in nas? Cum la ora asta nu-mi arde de pauze care sa sporeasca suspansul, ci de o pauza de somn, va spun direct: cu Tariceanu. Si fiindca a auzit el ca nu-i frumos sa vii in vizita cu mana goala, a venit sub forma de clip electoral cu nevasta si copiii. Am inchis repede fereastra, poate zice si el ca nu-i nimeni acasa si pleaca. Dupa vreo cinci minute am deschis-o din nou si, ce sa vezi, tot acolo era si-mi promitea cate-n luna si in stele...
Oi fi eu un cetatean cu simt civic care merge la vot de cate ori trebuie,da' de aici si pana la a-i primi in casa (sau pe blog, ma rog) pe domnii (oare?) politicieni e cale lunga.
Oare domnu Tariceanu ce-ar zice daca as pune si eu pe blogul lui un filmulet cu familia mea, in care sa-i povestim de cate ori ne-a venit sa-l injuram, sau si mai bine o reclama mare la Ghidul nesimtitului al lui Radu Paraschivescu? Nu, nu e nicio aluzie, cred ca e mai degraba un compliment!

"La orizont se iveste primejdia unui alt gen de inundatii: cele in lapte si miere."

Radu Paraschivescu, Ghidul nesimtitului, Humanitas,2006, Bucuresti, pag 162

how many f***** blades do you need?!

Am vazut cu ceva vreme in urma o imagine care mi s-a parut ilustrarea perfecta a felului in care consumam. Un aparat de ras cu o suta de lame si sub el sloganul din titlu.

Consum mult si prost. Nu ca n-as fi stiut asta. Doar ca, de cand sintagma "colaps economic" se aude tot mai des in jurul meu, iar previziunile nu sunt deloc vesele in ciuda declaratiilor cum ca "la noi nu vine", acord mai multa atentie felului in care o fac si modului in care "vanzatorii" incearca sa ma convinga ca am nevoie de tot mai multe lucruri.

Am asistat azi la doua lansari: o masina de spalat si o gama pentru ingrijirea personala. Amandoua imi promiteau acelasi lucru: timp in plus pentru mine. Mai ca m-ar fi convins, daca nu as fi toba de sfaturi americanesti tip "how to save money", "how to live frugally".

Sa rezumam: imi iau masina X si nu mai trebuie sa ma uit la ea cum spala 2 ore la niste prosoape, le pot spala intr-un sfert de ora. Minunat,daca as avea obiceiul sa stau uitandu-ma ca prostu' la hubloul masinii de spalat in timp ce rufele se agita inauntru. In atare caz se cheama ca am castigat o ora si patruzeci si cinci de minute. Nu se pune la socoteala ca daca vreau timp pentru mine n-am decat sa mi-l acord in timp ce masina isi face treaba. Sa zicem ca ma epilez. Si aici, ta na na nam, isi face intrarea in scena noul aparat de epilat cu trei capete cu discuri. Mai rapid, mai eficient, mai nedureros... Ne ajuta sa castigam timp... Asa o fi, dar cat de mult? Sa zicem vreo ...cinci minute?!

Si orele suplimentare pe care le fac ca sa-mi permit toate astea nu le pune nimeni la socoteala?

E clar, in seara asta inteligenta mea are cinci minute in plus! Ma duc sa le dorm!


Nu ca n-as subscrie, totusi, la cele de mai jos...

"[...] hai sa cadem de acord ca saga umanitatii poate fi povestita, cel putin partial, prin istoria shopping-ului"
Paco Underhill,Chemarea mall-ului, trad.Raluca Andrei; Renata Nicolescu, Bucuresti, Brandbuilders, 2007

Sosetele

De obicei dispar, niciodata impreuna sau poate nu-mi amintesc eu de alea. Cele singure raman ca un semn de intrebare. Cine le-a luat perechea? Unde s-a dus aceasta?

Multa vreme am crezut ca exista in sertarele comodei mele niste pitici mici si rai care-mi fura sosetele. Green monkey mi-a explicat, de curand, ca ar fi vorba de fapt de niste maimute de sertar (ceva desene animate, din care am prins si eu o bucata). Poate ca are dreptate...

Azi dimineata m-am trezit insa in fata unei mari dileme.

Pe scurt...In sertarul meu aparuse o pereche de sosete care sigur nu e nici a mea nici a altcuiva din casa. Nu se potriveste la marime, la culoare, la aspect cu nimic din ce exista in casa asta. Daca erau de copil as fi zis ca s-au ratacit de la gradinita lui green monkey, dar sunt de adult si la noi egalitatea e in floare (fiecare isi achizitioneaza si isi ingrijeste singur sosetele) dar intr-o transparenta deplina (mi-am luat sosete noi. ok).

Revenim la dilema, de fapt dileme. De unde au avut maimutele de sertar bani de sosete? De ce nu exista niste maimute si in sertarul cu averea familiei (banuiesc ca daca erau puneau ceva si acolo)?



Si fara nicio legatura cu maimutele si sosetele:

Ultima licorna, Peter Beagle, traducere Mircea Ivanescu, Polirom, 2004

-Tu ai puterea magica, spuse ea [...]-Poate nu stii s-o gasesti, dar exista in tine. L-ai chemat pe Robin Hood si Robin Hood nu exista, dar a venit si era adevarat. Si asta e magie. [...]

de-ale batranetii...

Pentru ca de curand am implinit venerabila varsta de... "nu spui cat" trec printr-o perioada depresiva. S-o luam in ordine...

In ziua cu pricina am cantat (hm, recitat) sub dus Oda bucuriei, nu de mare veselie ce ma izbise pe mine, ci ca sa vad cat ma mai duce memoria (am uitat sa mentionez, era in germana, si invatata prin clasa a 5a.)Bifat, recitata fara eroare de la un capat la celalalt.

Verificat nivel riduri, nimic dramatic de remarcat. Oricum la cat de des verific nu le-as remarca nici daca ar arata ca linia Maginot. (desi aia e un sistem de fortificatii, deci e ridicata peste nivelul solului, nu sapata in el, dar suna bine)

In rest, in buzunar am cam la fel de multi bani ca in fiecare an in perioada asta, adica mai deloc. Ce bine ca nu trebuie sa-mi cumpar eu mie cadou! Desi la cum se prezinta lucrurile probabil ca asta va trebui sa fac daca vreau vreunul.

Astazi, in schimb, mi-am amintit de doua discutii avute cu mama in copilarie si respectiv la adolescenta despre cum alegerile noastre de la un moment dat trebuie sa ni se potriveasca si mai tarziu. (Cum sa o cheme pe sor-ta Luminita, cand o avea 60 de ani, vrei sa o strige vecinele peste gard baba Luminita?! -Nu-ti face tatuaj, cand o sa fii o persoana importanta o sa arati caraghios cu tatuaj!) Pe masura ce imbatranesc tind sa-i dau dreptate. Azi, am vazut in statia de tramvai in care am poposit o venerabila doamna cu multi cercei in ureche, in aceeasi astupata cu vata, sa n-o traga curentul. Prin fata ei a trecut un domn, chiar mai in varsta, pe la a treia tinerete, care etala un cercel de aur, un trening si niste tatuaje. Alegerea lor! Poate sunt tineri in spirit, dar eu ma voi uita multe zile de-acum incolo in oglinda, intrebandu-ma daca nu cumva in ochii celor mai tineri decat mine arat caraghios.

Oare exagerez? Cand felul in care ma imbrac si ma port va ramane cu mult in urma celui in care arat, cazand in ridicol? S-a intamplat deja?

aveti grija

Cate capete...

... si prea putine luminate. Imi pun din nou intrebarea daca redactorul sef nu ar trebui sa-si citeasca revista si sa-si traga subalternii de urechi atunci cand acestia dau cu oistea-n gard.

De data aceasta e vorba de un articol in revista Viva. O sa revin cu numele autoarei si pagina in zilele urmatoare. Articolul este despre formatia Eurythmics, care in opinia ziaristei isi trage numele "dintr-un dans grecesc" învatat de Annie in copilarie.

Draguta domnisoara, documentarea pentru un articol se face din mai multe surse, chiar daca doar de pe internet. Si cand nu-ntelegi ceva in engleza chemi pe cineva sa te ajute. Eu inteleg ca Wikipedia "rulez" dar nici macar acolo nu scrie prostia pe care ai scris-o tu. "Calling themselves "Eurythmics" after a dance technique (Eurythmy; see also Eurhythmics) Lennox had encountered as a child at her school" Daca ai fi cautat si in romana, tot pe wikipedia, nu mai departe, ai fi aflat ca euritmia "este o artă care îşi propune exprimarea vorbirii şi sunetelor prin intermediul mişcării. Primele elemente de euritmie îşi au originea în 1911/1912, fiind compuse sub îndrumarea lui Rudolf Steiner, întemeietorul antroposofiei."

Iar daca ai fi pus mana si pe un dictionar, de exemplu Saineanu, ai fi invatat ca euritmie, euritmii f. 1. armonie de sunete, de miscari (la dans), de forme (in arhitectura) etc., 2, functionare regulata a unei activitati organice ritmice; 3. (med.)ritm regulat al pulsului. [din fr. eurythmie, lat. eurytmia]
E drept ca e cam greu sa bagi Saineanu in Vuitton, dar poate bagi la cap!

Uneori cand citesc asemenea ineptii imi vine sa cant:

O, vai si-amar,
O,vai si-amar,
In brad multi hamsteri imi cresteau!
Dar un triton hot mi l-a ros
Si-acum mi-e dor de-un con pufos!
O, vai si-amar,
O,vai si-amar,
In brad multi hamsteri imi cresteaaaau!*


*Clive Barker, Abarat, traducere din limba engleza Veronica Tomescu, RAO International Publishing Company, 2007

O traducere excelenta, de altfel!

Later edit: Viva, oct 2008, p 123, autor: Florentina Liutiuc

Snobism si lacomie

Imi place sa mananc! Mult, mult de tot... o masa buna ma emotioneaza pana la lacrimi. Uneori incerc sa ma abtin. Atunci cand imi dau seama ca exagerez. Din fericire astfel de revelatii nu ma lovesc prea des. Nu numai ca-mi place sa mananc, dar imi place sa-mi cumpar diverse ingrediente. Si aici apare problema; cu o parte din ele nu stiu ce sa fac, cu altele astept ocazia perfecta pentru a le folosi (de obicei apare dupa ce expira), iar altele (cele mai tentante) imi dau seama ca m-ar trimite rapid la spital.

Uneori a le mananca devine insa o chestie obligatorie, gen: inainte de salariu, frigider gol... Si atunci devorez in nestire icre de manciuria, foie gras sau alte multe lucruri pe care de obicei doar le degusti. Si-mi amintesc de regretul cu care-mi povestea un fost prieten, francez, ca dusese unor cunostinte din Rusia o sticla extrem de scumpa de cognac iar respectivii o terminasera din doua suflari. Si-mi dau seama ca intre mine si rusii aceia nu e nicio diferenta. Ma gandesc ca totusi viteza si cantitatea nu influenteaza prea mult felul in care savurezi ceva, decat daca nu-ti sunt proprii. Asa sa fie?

PS: Stie cineva ce pot face cu un borcan mare de trufe?

America stranuta

Cum zice o gluma, ar trebui sa-i uram noroc, ca sanatate au avut si cei de pe Titanic.

Dincolo de gluma, televiziunea italiana rai1 a consacrat un spatiu destul de amplu crizei mondiale si masurilor luate de diferite state. Un profesor de economie de la universitatea din Torino (n-am memoria numelor si nu mi-am luat notite)a comparat celebrele masuri cu antibioticele care se administreaza in caz de raceala... Nu omoara virusul, dar previn efectele secundare.

Tinand cont ca Romania nu era pe lista statelor care au luat masuri, ca noi eram deja cu nasul in batista si ca am auzit o vorba care zice ca in Romania nici apocalipsa nu mai vrea sa vina eu zic sa nu ne agitam prea tare. Oricum, mondiala sau nu, criza se amana pana dupa alegeri, ca acum nu avem timp de ea!

Nu vi se pare totusi ca anul asta campania electorala (cea pe sest, adica dat cu mopul prin wc-uri; propus mariri de salarii, sa le refuze guvernul ca oricum bani nu sunt, dar ei pica de fraieri) a inceput cam tarziu?

cat de greu sa fie?

Majoritatea revistelor de la noi (si de aiurea) au in spate o licenta straina. Asta ar trebui, printre altele, sa le dea o mana de ajutor celor care le fac, atunci cand acestia sunt in pana de idei. Teoria ca teoria, dar din cauza practicii de data asta o sa murim! De ras, evident!

Nu am hartiile in fata, le-am uitat la birou la panoul rusinii, dar promit ca revin cu detalii (nume autor/traducator, nume articol, pagina, nr revistei). Pana atunci va voi spune doar ca in articol sunt sugerate cateva slujbe pe care ar trebui sa ti le iei daca vrei sa iesi din rutina. Sa le trecem in revista pe cele mai "tari": decorator de torturi (n-as zice nu, dar cine-mi da viza de America?!), pompier (la noi nu-i pe baza de voluntariat, dai un test si faci niste cursuri...), inventator (vreau si eu la scoala de inventatori*) si... atentiune! atentiune! trrrrm (bat tobele) ...PLIMBATOARE DE CAINI!

huh?! duh?! au?! bau?!

Daca traiti cumva cu impresia ca plimbatoare nu este un cuvant din limba romana, si ca asta ma supara atat de tare, dati-mi voie sa va contrazic. Exista! Este un regionalism din Ardeal folosit pentru a desemna ceea ce prin alte parti se numeste privata, buda, toaleta, WC etc.

Deci, dragi domnisoare (pana in 30 de ani, cu studii superioare si venituri peste medie - grupul tinta al sus-numitei publicatii) daca v-ati plictisit de slujba dvs. nimic nu va va scoate mai repede din rutina decat un caine care face pipi pe pantofii dvs. din piele de piton.

Cat de greu sa fie sa iei un dictionar atunci cand faci o traducere? Cat de greu sa fie sa te uiti pe geam si sa vezi ca afara-i Bucurestiul si nu New York-ul? Cat de greu e sa citesti ce au scris subalternii tai in revista in care, cu onor, iti apare poza langa editorial?


* N-am nevoie de scoala, eu o sa ascult sfatul lui Saroyan:
" - Inventeaza un zbirnau.
- Ce-i aceea zbirnau?
- Nu stiu, dar inventeaza-l tu si sint sigur ca ai sa cistigi un milion de dolari."
(William Saroyan, O zi din dupa-amiaza lumii, Traducere: Teodora Sadoveanu, Colectia globus, Editura univers, 1978, p. 232)


Later edit: Cosmopolitan, octombrie, pag 144, autor (nu traducator!) Ina Ghita

De rasul lumii

Azi, ca de obicei atunci cand am multa treaba si vreau sa chiulesc, apuc o mana de ziare si ma pun pe citit. In diagonala, fireste... Cand colo, surpriza mare, peste ce dau? (Nu, n-am castigat la loto si nici nu a dat celebritatea peste mine.) Deci, (un cuvant minunat la inceput de fraza) dau peste un nene care vorbea, citand pe cineva, despre obiectul muncii mele. Ce-i in neregula?! Pai este, ca pana si eu care nu am terminat jurnalistica stiu ca orice informatie se verifica din trei surse. Nenea, in schimb, mare sef de departament politic, se pare ca nu stie, pentru ca altfel probabil mi-ar fi dat un mail. Promit sa nu scape nepedepsit. Intai il fac de ras in sat si apoi om mai vedea... Domnu' redactor sef stiti ce (nu) fac subalternii dvs.?
Maine, despre ...plimbatoarea de caini

cazare deluxe

ca omul care se respecta, la sfarsit de saptamana stau in curtea unei pensiuni cu afis la poarta: "cazare de lux". Am venit sa-mi caut casa de vacanta. Cele doua pe care trebuia sa le vad nu faceau nici 1/4 din banii ceruti pe ele. Deh, nu-i fraier cine cere... Ok, cu asta s-a rezolvat: nu se poate. Sa trecem la alte lucruri, cum ar fi "unde dormim la noapte?" Am sunat la un nr de telefon afisat pe un panou in strada si dupa un prim raspuns negativ, am fost sunati inapoi si ni s-a oferit un apartament. L-am luat. Frumos, nimic de zis. De fapt, marea lui calitate a fost ca era ultima "camera" libera din tot orasul asta cu 3000 de suflete. Dovada, cei 10 insi care in mai putin de un ceas au navalit, in curte peste mine, pe cand beam si eu o bere ca tot omul, incercand sa-mi updatez blogul. "Aveti o camera libera?" "Io n-am, da' intrebati proprietarul" (care intre noi fie vorba nu mai e de gasit). Partea care ma enerveaza este ca proprietarul nu a gasit e cuvinta sa schimbe si asternuturile dupa cei ce fusesera inaintea noastra si care statusera ca si noi o singura noapte. Nu ca ar fi murdare, dar se vede ca au fost folosite. In concluzie green monkey si cu mine am renuntat la somnul de pranz. Pana diseara sper insa ca vom rezolva cumva situatia. Daca nu-mi schimba asternuturile sper sa gasesc suficienta bere sa nu-mi mai pese. Ce fac insa cu green monkey?

frustrari

Am citit undeva ca infarctul e provocat de stres, iar atacul cerbral de frustrare. In cazul asta eu ar fi trebuit sa am vreo 25 de AVC-uri de azi de dimineata incoace.
Mi-am inceput ziua cu o intalnire in contul altcuiva - business pur, cu cineva care habar n-avea despre ce vorbeste. Am continuat cu o plimbare cu o decapotabila de epoca prin oras. Praf, caldura, m-am ars ingrozitor (bogdaproste ca nu am facut insolatie) si fraieri care-si faceau poze cu masina ca sa aiba ce pune pe hi5. De parca-i crede cineva! La final bomboana pe coliva, green monkey se pi pe banii mei (la propriu) pentru ca nu-i placea cum se asortau pantalonii cu tricoul. Si daca nu era de ajuns, in loc sa muncesc (ca sa-mi iau o casa de vacanta, sa mai am o grija, ca nu aveam destule) stau si beau bere pe balcon (nici macar nu am suficienta, ca sa incep sa sufar de sindromul Korsakoff)
Have a nice day! Cine a spus asta ca-l impusc!?

green monkey wants home

Green monkey este cea mai importanta fiinta pentru mine si isi doreste tare o casa. Neaparat sa aiba curte, unde sa stea de-a valma catei, pisici, cocosi si pip-pip, adica pui. Cum matusile mele nu au fost suficient de inspirate sa se imbogateasca, mi-am zis ca e cazul sa trec la atac cu forte proprii.
Uichendul trecut am vazut casa perfecta pe o coasta de deal. Mi-am zis ca as cumpara-o pentru o suma, sa-i zicem x. Suma pe care n-o am, dar pe care sper ca o banca mi-o va da, cu scopul declarat de a-mi lua apoi dublu. Intamplarea face ca a doua zi dupa ce am vazut casa sa o gasesc de vanzare pe net la o suma y, mai mica decat cea pe care o enuntasem eu.Cu alte cuvinte: ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca!
Omul carcotas nu e insa niciodata multumit (asta-i ca faza cu palaria din Titanic vals). Asa ca am inceput sa fac calcule si sa-mi doresc sa dau si mai putini bani. Astept insa sfarsitul asta de saptamana ca sa mai arunc un ochi si sa ma intalnesc cu proprietarul inainte de a declara deschisa operatiunea "casa mea de vara e la tara"

ce-i cu gamma/avertisment

Conform wikipedia "Factorul Lorentz se aplică în dilatarea temporală, contracţia distanţelor şi masa relativistă, relativă la masa în repaus în relativitatea restrânsă. Un obiect în mişcare faţă de un observator va fi văzut ca mişcându-se mai încet, datorită înmulţirii cu gamma a timpului său propriu. Tot atunci, lungimea lui este mai scurtă, ca şi cum lungimea sa a fost împărţită la γ."
Ce veti gasi aici este o imagine a lucrurilor vazuta prin ochii mei, ceea ce inseamna ca unele din ele nu sunt deloc ceea ce par a fi