Bilant de 2014

Anul asta n-a fost deloc usor! Dar si satisfactiile au fost pe masura!
In ianuarie am infintat firma. Prin februarie, ne-am intrebat ce facem cu ea. In martie ne-au invadat insectele. In aprilie si mai baietii au inceput sa-si faca un obicei din a juca fotbal in parc. Am vreo 200 de poze care sa ateste asta. In iunie am aflat ca ramanem repetenti. In iulie am fost la mare, unde am reusit sa vedem si un rasarit, din a doua incercare. In august ne-am plictisit la summerwell si am primit aprobarea de la noua scoala. In septembrie am inceput sa cautam casa si ne-am mutat in Wonderland. In octombrie ne-am jucat de-a gradinarii. In noiembrie am facut focul in sobe (asta e doar pentru ca nu era nimic notabil pe acolo, ca foc facem de cand nu mai sunt 25 de garde afara) In decembrie ne minunam de cum se aranjeaza uneori lucrurile. Am facut prima piftie (nota bene: cinci linguri de sare nu inseamna nimic) si primii cozonaci (o tara cam indesati, cum ii plac ardeleanului).
Alice, Palarierul Nebun si Iepurasul de Paste va ureaza un An Nou minunat!

Ne distram

Green Monkey ne ajuta sa nu ne plictisim. Cred ca in ultimul an am vizitat mai multe scoli decat stiam ca exista in Bucuresti. Nu de voie, ci de nevoie. Poate, doar, doar, l-o primi vreuna. Aparent, fiecare scoala are suficiente maimute, nu le mai trebuie inca una. Am trecut de la suntem cei mai cuminti din lume, la primiti-ne, ca altfel iese rau. Nimeni nu recunoaste: nu vrem maimute care se cred delfini sau nu vrem delfini care sa se catare in copac. N-avem locuri, daca era cu un an mai mare/mai mic... Inca speram ca vom gasi locul in care maimuta sa fie acceptata asa cum e si mai ales oamenii care sa poata spune ca si-au dat seama ca Green Monkey reactioneaza pe principiul: m-am prins cum functionezi si stiu exact pe ce butoane sa apas ca sa te scot din minti. Oare mai exista oameni cu nervii suficient de tari?

Cam asa incepusem acum ceva vreme o postare pe care n-am mai avut nervii s-o termin si s-o urc pe blog. Intre timp ne-am mutat in Wonderland si am gasit si o scoala, unde oamenii au fost suficient de receptivi incat Green Monkey, devenit intre timp Iepurasul de Pasti, sa se poata integra. Rezultatele nu s-au lasat asteptate! Bune si foarte bune! Si nu numai la scoala, ci si acasa. Asa ca, desi titlul avea o alta conotatie, il pot pastra si acum poate fi luat ca atare.

Gratarul cel de toate zilele

Evident ca nu putem trai in Wonderland tot timpul. Din cand in cand, trebuie sa facem aprovizionarea, iar Iepurasul de Pasti mai merge si la scoala. Uneori deschidem poarta si-i mai lasam si pe altii sa se bucure alaturi de noi. Toata lumea pare sa fie de acord, in dulcele stil romanesc, ca Wonderland fara gratar nu e completa. Asa ca, in magazia ce serveste si drept habitat pentru limacsi si libarci s-au materializat nu mai putin de 4 (da, patru!!!) gratare. Acum, Alice are dileme existentiale de cate ori vrea sa manance o friptura! Viata e prea scurta sa ma intreb daca azi vreau sa folosesc gratarul de designer, pe cel mai mare sau vreunul din celelalte doua. Asadar, dragi vizitatori retineti: nu ne mai aduceti gratare, caci altfel taramul magic se va ascunde intr-un nor de fum!

Cum mai arata orasul...

Am uitat cum mai arata orasul... Atat de incantata am fost de Wonderland ca nu am prea iesit din casa, iar daca am facut-o, am mers cu masina. Aseara insa, cum aveam treaba, am decis sa merg pe jos . Si asa ne-am trezit toti trei pierduti in mijlocul haosului. Eu, Palarierul Nebun si Iepurasul de Paste (da, stiu ca e White Rabbit, dar asta e povestea mea) ne uitam unul la altul si nu incetam sa ne minunam:
- Ce aglomeratie!
- Ce galagie!
- Ce de oameni grabiti!
- I-auzi salvarile care ne innebuneau zilnic!
- Oare cum am trait asa?
Cireasa de pe tort a fost ca i-am abandonat pe Palarier si pe Iepuras in fata unui televizor pana mi-am terminat treaba. N-a rezistat niciunul mai mult de cinci minute. Palarierul si-a concentrat atentia asupra bomboanelor, iar Iepurasul a topait cu esarfa mea in cap.
Cand ne-am intors in Wonderland, orasul se linistise, iar Cheshire Cat era cam nervos ca nu-l lasam in casa. I-am consolat pe toti cu o portie buna de mancare. Sa ne fie de bine!

Ne-am mutat in Wonderland!

Imediat ce deschizi portita de lemn de la strada, dai de o gaura de iepure. Nu stiu cum am facut de am alunecat pe ea. Cert e ca acum stau toata ziua si beau ceai (ma rog, cafea pentru conformitate) cu Palarierul Nebun si Iepurasul de Paste, iar Cheshire Cat ne priveste de la inaltimea boltei de vita-de-vie. Zambetul mi l-a imprumutat mie, iar eu am grija sa nu dispara niciodata. In loc de pasari flamingo avem pitigoi, dar nu ne suparam pentru ca noi nu jucam croket. Paianjenii ne-au facut un dreamcatcher urias langa bradul atat de inalt incat cred ca intr-o buna zi o sa coboare din el Jack. EU SUNT ALICE, si zau ca n-am fumat nimic, doar m-am mutat in Wonderland, la doua minute de centrul orasului!

Happiness is a state of mind

As fi fericita daca... Imi lipsea atat de putin sa fiu fericita...
In ultimul an am invatat ca fericirea mea nu e conditionata de nimeni si nimic. Sunt fericita asa cum sunt, fara validari exterioare, fara niste lucruri cu care eram obisnuita, fara planuri de viitor. Acum si aici. Pur si simplu. Atat.

Sincronicitati

In ultima vreme ma izbesc tot felul de sincronicitati. 

Tot timpul mi-am spus ca eu nu vreau sa salvez lumea, pentru ca nu merita salvata. Ei bine, cineva m-a convins ca merita sa salvam macar vreo cativa oameni. Si am pornit la drum cu o idee noua. E inca in stadiul de idee, din pacate. Dar pentru ca Universul are planurile lui, uneori se foloseste de sincronicitati ca sa ne atraga atentia. Asa ca mi-a scos in cale proiectul unui film special. Film cu acelasi nume cu cel pe care l-am vazut la prima intalnire cu omul care m-a convins sa incep proiectul. Mai mult decat atat, relatia cu producatorii s-a transformat rapid dintr-una profesionala intr-una amicala, desi sunt aproape de cealalta parte a globului. 
Filmul se va lansa in SUA pe 2 iunie si este despre umanitate, despre faptele bune care salveaza oameni.  Nu intru in detalii, pentru ca inca nu am voie.

Astazi cand ma intorceam spre casa din plimbarea de seara, pe langa mine au trecut doi pusti pe role, cu un teanc de foi A4 in mana. Erau simpatici, asa ca nu i-am refuzat cand mi-au intins una. Am ramas cu gura cascata abia cand mi-am aruncat privirea spre ea. Erau niste indemnuri cu tenta religioasa si probabil ca nu le-as fi acordat prea mare atentie daca ar fi fost insotite de un indemn la vreo intalnire, vreo adresa sau ceva... Pe foaie scrie insa doar: 1 iunie - Dumnezeu e cel care stabileste numarul zilelor tale, dar tu hotarasti cum le petreci. Ma rog, textul continua, dar e oarecum irelevant pentru poveste. Mai jos, aveam sa vad insa 2 iunie - Deseori, cand incepem ceva nou visam sa facem lucruri care vor schimba lumea si gandul de a trece la actiune ne intimideaza. Acesta este totusi inca un motiv de a incepe cu pasi marunti. Nu incerca sa ajuti pe toata lumea, ci incearca sa ajuti o persoana etc etc.

Daca nici acum nu am in fata un exemplu de sincronicitate, nu stiu ce sa mai zic.

Unde se dovedeste ca uneori e mai intelept sa dormi

Cand nu dormi suficient creierul iti joaca feste, asa ca ai sanse sa debitezi traznai...
- Cum arata un unghi de 450 de grade?
- Auzi, deseneaza si tu cercul ala cu varful in sus!
- Miac!
Probabil ca lista asta se va tot lungi in timp... :)

Numar

Numar zece ani de cand nu-mi mai apartin. Doi ani (aproape, cu bataie lunga) de cand fac ce-mi tuna. Aproape un an de cand ma minunez zilnic ca mi s-au intamplat anumite lucruri si ca am facut alegerile cel mai putin probabile. Vreo trei luni de cand fac afaceri, care n-au invatat inca sa mearga in picioare. Ciudat, asa cum trebuie sa fie viata... Surpriza, uimire, incantare.

Clientul nostru...

M-a lovit febra antreprenoriatului, asa ca ma distrez cu maritul stapan: clientul. Nu-i frumos sa radem de el, dar uneori o cere...
Vreau un logo pentru un nou produs: juvelnicul cu fermoar pentru pesti vii. Simplu. Dureaza cinci minute.
Ok. Halal brief, zic in sinea mea. Hai sa incercam un peste cu fermoar in loc de gura.
Vreau un juvelnic.
Facem un juvelnic.
Vreau pesti in el.
Punem si pesti
Tot in sinea mea: Asta nu mai e logo, e desen cu instructiunile de folosire ale produsului.
Vreau si maner la fermoar.
WTF!
Prestam mai multe variante de manere.
1. Nu bun
2. Nu acolo
3. Nu asa
4. Ok
Aha! Deci iti place? Cum l-am putea face perfect?
Ok.
Asta nu-i raspuns. Zi ceva, zi ca nu-ti place, numa' zi. Timpul meu, stiti voi...
N-a mai zis nimic.
Am pus pariu ca a doua zi cere si pescar langa juvelnic.
N-a cerut, dar nici departe nu a fost.
Asa devin nervii de otel. Si daca mi-am imaginat cumva ca nu ma va mai impresiona nimic dupa ultimul meu job, m-am inselat.
Niciodata nu poti sti ce zace in mintea unui client care vrea sa fie creativ.

Hazlii

De prea mult elan creator, am vrut sa ajut niste prieteni aflati in dileme amoroase. Nici de Revelion n-am stat pana la ore atat de mici. Ca urmare, am adormit in cada, dar nu oricum, ci povestind despre un urs gri, care nu era GRIzly si despre o fata care s-a straduit foarte mult sa puna niste patrunjel pe un platou cu scoici. Mai departe, n-am mai avut curaj sa aflu.