Green Monkey nu e un copil obisnuit, nici nu are cum... Nu pentru ca e al meu, ci pentru ca asa s-a nascut.
Multa vreme viitorul a fost un fel de ceata deasa, foarte deasa, pe care am risipit-o in fiecare zi cate putin. Din fericire ne-am permis, din fericire niciunul dintre noi nu a cazut prada depresiei si din fericire lucrurile au mers spre bine.
Oricum, alta era ideea... Cand inca nu vedeam nimic prin ceata singurul lucru pe care mi-l doream era ca Green Monkey sa fie un copil obisnuit. Acum insa am mare grija ca atunci cand formulez o dorinta legata de el sa nu folosesc acest termen (il inlocuiesc cu sanatos, fericit etc).
Uneori, cand ma apuca autoanaliza, stau si ma intreb daca am gresit si unde: cand mi-am dorit sa fie obisnuit sau cand am incetat sa-mi mai doresc asta...
Din fericire sunt in situatia in care pot sa zambesc cu indulgenta in fata acestei dileme.
"E acel zambet pe care nu-l lasi sa-ti apara decat atunci cand te afli in fata unui copil care stii ca iti va raspunde repede tot cu un zambet, ca si cum te-ai oglindi in apa. Atat de repede, incat iti vine sa plangi."
Helen Dunmore, Vraja iernii, Leda, 2008, trad. Laurentiu Dulman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu