In copilaria mea, de cate ori aveam rosu in gat (si asta se intampla foarte des), venea sa ma vada un doctor foarte simpatic, care nu-mi dadea niciodata injectii, imi desena pisici si lua 100 de lei la fiecare consultatie. Si, ca dovada ca memoria e selectiva, nu-mi amintesc poezia cu care ma invita sa deschid gura ca sa-mi vada gatul, dar imi amintesc ca de fiecare data cand ai mei ii ofereau diverse alimente (rare, pe atunci)si-l intrebau daca are o punga, spunea intotdeauna ca un barbat care se respecta nu umbla niciodata nepregatit, adica fara punga.
Pentru ca suntem in epoca lui politically correct eu o sa spun ca nicio persoana care se respecta nu mai umbla acum fara punga la ea. Nebranduita, va rog, ca e criza si nu-i frumos sa se vada ca unii au mai multi bani decat altii, reciclabila ca asa e bine si, in fond, o facem pentru copiii nostri. Si daca tot dati bani pe ea, folositi-o de mai multe ori sau macar puneti-o in cosul de gunoi, in locul sacului menajer.
Si uite asa, cel putin pentru punga, istoria e repeta (chiar daca motivele sunt altele). Niciun buzunar fara punga lui!
L.e. Despre o altfel de punga, intr-o carte simpatica.
"[...] ochii lui se opreau prea des pe masa, in dreptul taliei mele, acolo unde ar fi trebuit sa fie ascunsa sub pelerina punga cu dinari de aur"
Barry Unsworth, Secretul rubinului, trad. Claudia Dumitriu, Leda, Bucuresti, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu