Fast forward

Traiesc pe repede inainte. Intotdeauna cu gandul la urmatorul moment, la ce ar trebui sa fac mai departe, mult mai departe. Oricand. Nu acum. La cafeaua de dimineata cu gandul la plimbarea de la pranz, la masa cu gandul la inghetata de dupa. Nu stau singura niciodata pentru ca ar trebui sa ma gandesc la momentul prezent. Pana in dupa-amiaza asta, tarziu, cand, in parc am vazut o batrana tunsa scurt cu o haina bleu, veche, murdara, cu nasturi desperecheati. M-am intrebat care a fost povestea ei, cum si-a trait prezentul, daca si-a imaginat vreodata asa viitorul: trist, decrepit, murdar. Si m-am intrebat ce rost are sa proiectez intotdeauna urmatorul moment, cand acesta ar putea sa arate cu totul altfel decat mi l-am imaginat. Probabil ca de aia vreau o hayabusa: o multime de momente viitoare care vor mai exista doar ca potential. Si nici macar n-a fost buna inghetata!