Nu prea cred in coincidente. Uneori ele apar, totusi. Cum nu ma stiu insa in ceea ce eu numesc stadiul III al vietii mele prefer ca zgomotul de copite sa insemne cai si nu zebre. Cam obscur, nu-i asa? Nu-i nimic, e suficient pentru un aide-memoire.
Asadar, luni dimineata pe peronul statiei de metrou cineva se opreste langa mine si ma intreaba cum ajunge la o anumita statie. Asta desi citeam, iar pe langa mine era o multime de lume fara ocupatie. Ii explic si-mi vad de treaba. Schimb metroul si remarc o tipa cu sprancenele mult mai deschise decat vopseaua de par, ceea ce-i dadea o figura bizara (nu mai citeam, ca mergeam doar o statie). Ok, nimic aiurea pana aici. Ma duc, imi rezolv treburile, incerc sa-mi stabilesc vreo doua intalniri, nu-mi iese si cobor la metrou, ca sa-l iau in sens invers. Ma urc in el si, surpriza, langa mine tipa cu sprancenele! Wow, zic, ce coincidenta. Schimb din nou metroul si, din nou surpriza, in fata mea pe scaun persoanele care ma intrebasera cum ajung in punctul X. Au coborat si ele la statia unde am coborat si eu. Mi-a parut rau ca n-am fost atenta la cei din tramvaiul cu care am mers pana la metrou, cine stie, poate la intoarcere vedeam zebre. Am zis, ca ieri si azi n-am mai iesit din casa nici macar sa cumpar paine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu