De ce citesc? Pentru ca lectura unei carti al carei sfarsit incerc sa-l ghicesc inca de la primul paragraf, chiar inainte ca premizele actiunii sa se arate, imi da o euforie aparte. Oarecum aceeasi pe care o am dupa 6 sticle de bere (numar si continut enuntate aleator), cand mintea mea crispata, aflata in tipare rigide, o ia razna. Pentru ca viata reala e monotona si previzibila (mai ceva ca o carte proasta) atunci cand am asezat-o pe fagase responsabile cu gandul la binele celor din jur. Pentru ca mintea mea e stimulata sa rezolve probleme cu care nu m-as confrunta in viata reala (conform principiului ca e de preferat sa inveti din greselile altora, ca nu ai tu timp sa le faci pe toate). Pentru ca o carte e ca un film in care eu sunt regizor si responsabil cu distributia (de asta nu citesc filosofie, ca in fata conceptelor abstracte dispare filmul). Pentru ca-mi place!
Mi s-a reprosat deseori ca a citi este pentru mine o fuga de realitate. Daca ar fi asa, ar fi mai simplu sa ma uit la filme sau la piese de teatru. Dar eu detest asta. O carte imi creeaza o realitate in care am si eu un rol, pe care o simt la un pas de a o putea pune in practica.
Sa fie asta motivul pentru care singurul film la care ma uit este unul in care personajul are personalitati multiple ( e de fapt un serial)?
In timpul asta ar fi trebuit sa scriu, de fapt, despre plictiseala. Cred ca intr-un fel am facut-o deja!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu