Cum mai arata orasul...

Am uitat cum mai arata orasul... Atat de incantata am fost de Wonderland ca nu am prea iesit din casa, iar daca am facut-o, am mers cu masina. Aseara insa, cum aveam treaba, am decis sa merg pe jos . Si asa ne-am trezit toti trei pierduti in mijlocul haosului. Eu, Palarierul Nebun si Iepurasul de Paste (da, stiu ca e White Rabbit, dar asta e povestea mea) ne uitam unul la altul si nu incetam sa ne minunam:
- Ce aglomeratie!
- Ce galagie!
- Ce de oameni grabiti!
- I-auzi salvarile care ne innebuneau zilnic!
- Oare cum am trait asa?
Cireasa de pe tort a fost ca i-am abandonat pe Palarier si pe Iepuras in fata unui televizor pana mi-am terminat treaba. N-a rezistat niciunul mai mult de cinci minute. Palarierul si-a concentrat atentia asupra bomboanelor, iar Iepurasul a topait cu esarfa mea in cap.
Cand ne-am intors in Wonderland, orasul se linistise, iar Cheshire Cat era cam nervos ca nu-l lasam in casa. I-am consolat pe toti cu o portie buna de mancare. Sa ne fie de bine!

Ne-am mutat in Wonderland!

Imediat ce deschizi portita de lemn de la strada, dai de o gaura de iepure. Nu stiu cum am facut de am alunecat pe ea. Cert e ca acum stau toata ziua si beau ceai (ma rog, cafea pentru conformitate) cu Palarierul Nebun si Iepurasul de Paste, iar Cheshire Cat ne priveste de la inaltimea boltei de vita-de-vie. Zambetul mi l-a imprumutat mie, iar eu am grija sa nu dispara niciodata. In loc de pasari flamingo avem pitigoi, dar nu ne suparam pentru ca noi nu jucam croket. Paianjenii ne-au facut un dreamcatcher urias langa bradul atat de inalt incat cred ca intr-o buna zi o sa coboare din el Jack. EU SUNT ALICE, si zau ca n-am fumat nimic, doar m-am mutat in Wonderland, la doua minute de centrul orasului!

Happiness is a state of mind

As fi fericita daca... Imi lipsea atat de putin sa fiu fericita...
In ultimul an am invatat ca fericirea mea nu e conditionata de nimeni si nimic. Sunt fericita asa cum sunt, fara validari exterioare, fara niste lucruri cu care eram obisnuita, fara planuri de viitor. Acum si aici. Pur si simplu. Atat.

Sincronicitati

In ultima vreme ma izbesc tot felul de sincronicitati. 

Tot timpul mi-am spus ca eu nu vreau sa salvez lumea, pentru ca nu merita salvata. Ei bine, cineva m-a convins ca merita sa salvam macar vreo cativa oameni. Si am pornit la drum cu o idee noua. E inca in stadiul de idee, din pacate. Dar pentru ca Universul are planurile lui, uneori se foloseste de sincronicitati ca sa ne atraga atentia. Asa ca mi-a scos in cale proiectul unui film special. Film cu acelasi nume cu cel pe care l-am vazut la prima intalnire cu omul care m-a convins sa incep proiectul. Mai mult decat atat, relatia cu producatorii s-a transformat rapid dintr-una profesionala intr-una amicala, desi sunt aproape de cealalta parte a globului. 
Filmul se va lansa in SUA pe 2 iunie si este despre umanitate, despre faptele bune care salveaza oameni.  Nu intru in detalii, pentru ca inca nu am voie.

Astazi cand ma intorceam spre casa din plimbarea de seara, pe langa mine au trecut doi pusti pe role, cu un teanc de foi A4 in mana. Erau simpatici, asa ca nu i-am refuzat cand mi-au intins una. Am ramas cu gura cascata abia cand mi-am aruncat privirea spre ea. Erau niste indemnuri cu tenta religioasa si probabil ca nu le-as fi acordat prea mare atentie daca ar fi fost insotite de un indemn la vreo intalnire, vreo adresa sau ceva... Pe foaie scrie insa doar: 1 iunie - Dumnezeu e cel care stabileste numarul zilelor tale, dar tu hotarasti cum le petreci. Ma rog, textul continua, dar e oarecum irelevant pentru poveste. Mai jos, aveam sa vad insa 2 iunie - Deseori, cand incepem ceva nou visam sa facem lucruri care vor schimba lumea si gandul de a trece la actiune ne intimideaza. Acesta este totusi inca un motiv de a incepe cu pasi marunti. Nu incerca sa ajuti pe toata lumea, ci incearca sa ajuti o persoana etc etc.

Daca nici acum nu am in fata un exemplu de sincronicitate, nu stiu ce sa mai zic.

Unde se dovedeste ca uneori e mai intelept sa dormi

Cand nu dormi suficient creierul iti joaca feste, asa ca ai sanse sa debitezi traznai...
- Cum arata un unghi de 450 de grade?
- Auzi, deseneaza si tu cercul ala cu varful in sus!
- Miac!
Probabil ca lista asta se va tot lungi in timp... :)

Numar

Numar zece ani de cand nu-mi mai apartin. Doi ani (aproape, cu bataie lunga) de cand fac ce-mi tuna. Aproape un an de cand ma minunez zilnic ca mi s-au intamplat anumite lucruri si ca am facut alegerile cel mai putin probabile. Vreo trei luni de cand fac afaceri, care n-au invatat inca sa mearga in picioare. Ciudat, asa cum trebuie sa fie viata... Surpriza, uimire, incantare.

Clientul nostru...

M-a lovit febra antreprenoriatului, asa ca ma distrez cu maritul stapan: clientul. Nu-i frumos sa radem de el, dar uneori o cere...
Vreau un logo pentru un nou produs: juvelnicul cu fermoar pentru pesti vii. Simplu. Dureaza cinci minute.
Ok. Halal brief, zic in sinea mea. Hai sa incercam un peste cu fermoar in loc de gura.
Vreau un juvelnic.
Facem un juvelnic.
Vreau pesti in el.
Punem si pesti
Tot in sinea mea: Asta nu mai e logo, e desen cu instructiunile de folosire ale produsului.
Vreau si maner la fermoar.
WTF!
Prestam mai multe variante de manere.
1. Nu bun
2. Nu acolo
3. Nu asa
4. Ok
Aha! Deci iti place? Cum l-am putea face perfect?
Ok.
Asta nu-i raspuns. Zi ceva, zi ca nu-ti place, numa' zi. Timpul meu, stiti voi...
N-a mai zis nimic.
Am pus pariu ca a doua zi cere si pescar langa juvelnic.
N-a cerut, dar nici departe nu a fost.
Asa devin nervii de otel. Si daca mi-am imaginat cumva ca nu ma va mai impresiona nimic dupa ultimul meu job, m-am inselat.
Niciodata nu poti sti ce zace in mintea unui client care vrea sa fie creativ.