Retorice

Cum te-ai simti stiind ca avionului in care te sui urmeaza sa se prabuseasca. Chiar daca nu o luam ad-literam?
Ti-ai spus ca unele lucruri vor dura tot restul vietii tale. Si au trecut doi ani. Si se incheie.
Te uiti afara si vezi ca toti se bucura de soare si tu stii ca nimic nu dureaza forever, iar pentru unii nici macar pana la apusul soarelui.
Cum te simti sa stii ca Parcele torc firul celui de langa tine si-i vezi capatul?
Cand in viata ta urmeaza punct si alineat ce faci? Schimbi total macazul sau mergi in aceeasi directie?

Mici fericiri

Martini dry ( cu trei masline, va rog) in amintirea Brasovului de acum 6 ani (cu escargots si mic dejun cu sampanie in FIECARE dimineata) + magret de canard (cu fenicul si cimbru) in amintirea Parisului la un Paste de acum 4 ani + o panna cotta cu fructul pasiunii (de la un bucatar cu o stea Michelin, reteta, nu fructul, zic) ca sa avem o amintire noua + o companie perfecta si un soare care a apus uluitor peste centrul vechi.

Big brother

...nu doarme. Cat de idiot sa fii sa-mi trimiti mesaje de amenintare anonime de pe un numar de telefon inregistrat pe numele tau? Aaaa?

Drumul lung din fata mea

Stiam de ceva vreme ca ne paste o lupta. Si nu una usoara. Dar oricat de pregatiti si de blindati am fi cand ai diagnosticul in fata, lucrurile parca nu arata la fel. Pentru ca orice diagnostic de cancer e un fel de lentila care-ti deformeaza universul.

Stiti cum e cand stai intr-o camera in care stii ca ticaie un ceas, dar esti atat de obisnuit cu el incat nu-l mai auzi. Si apoi, deodata, fie se face atat de liniste, fie atentia ta se indreapta din nou asupra lui, si, brusc, il auzi foarte puternic: TIC TAC.

M-am dus la o asociatie de suport sa aflu ce pot face pentru jumatatea mea si m-am trezit intr-o sala de asteptare in fata unei doamne cu chef de vorba: Si de ce suferiti? - Nu stiu, ca inca nu m-am cautat. (Mi s-a sugerat, tardiv, sa-i raspund ca din dragoste sau de nervi.) Nu reusesc sa inteleg de ce trebuie sa ne raportam mereu la ceilalti. Ala sufera mai mult ca mine, deci eu sunt mai fericit? WTF?!

Oricum as privi situatie e un drum lung sau cel putin asa sper.

Amintiri

Pe vremuri scraim cu usurinta despre orice. Si-mi iesea. Acum nu mai merge, am devenit atat de ancorata in realitate ca nu mai reusesc sa redau nici cele mai puternice sentimente. Azi ma uitam de pe balcon in strada care-si incetinea ritmul, asa cum se intampla duminicile spre seara si n-am reusit sa pun in cuvinte ceea ce se intampla sub ochii mei. In schimb, as fi reusit sa fac un grafic minunat. In trei culori. Cum incetinesc pietonii, cum scade viteza masinilor, cum se reduce traficul. Apoi m-am uitat la mainile mele (stiu, nu are nicio legatura) si mi-am dat seama ca imbatranesc. Pielea se strange, se rideaza si te da de gol, oricat de bine ai arata in blugii cumparati de la raionul de copii.... Dar mai tragic e ca ai pierdut zanele din gand si ca te gandesti nu o data ci de trei ori la consecintele faptelor tale, ca incep sa-ti placa duminicile si apreciezi gandurile altora in loc sa le ai pe ale tale. Imbatranesc si-mi pare rau. Nu ma ajuta nici faptul ca in drum spre plantatie trec pe langa un liceu si elevii ma inghiontesc deseori crezand ca sunt colega lor de clasa. Cum spunea Castaneda, moartea stinge uneori farurile, dar asta nu inseamna ca nu ne urmareste in masina ei. O duminica depresiva. Zic.

Infinitul

Credeti-ma, infinitul nu e depasit decat de prostia umana. Cum, poate cei care ma cunosc, si-au dat deja seama, fac angajari. Cu alte cuvinte, tone de cv-uri menite sa ma scoata din minti.
Angajez administrator de retea. Studii superioare, cunostinte de software, hardware, tot tacamul.
Ce primesc: in doua zile, 300 de cv-uri. N-am avut ce alege.
Gasesc unul... Ma uit la poza (nu era nud, nu era cu prietenii, nu era la carciuma, nu se pupa pe gura cu nimeni.Baiat ok, cu ochelarii, studii etc. etc. Dau sa-i scriu sa-l invit la interviu. Soc si groaza, cum zic eu... adresa de mail: sunt bun in pat si pe covor@. I-a batut de departe pe baiat finutz, pisicutu, hacker si compania. Cum ziceam, doar prostia e mai mare decat infinitul. Zic.

Nova Scotia

Acum cativa ani voiam sa emigrez. In Canada. Nova Scotia, mai precis. M-a deturnat jumatatea mea amintindu-mi ca mie imi place caldura. Nu l-am contrazis, dar nici la tropice n-am ajuns. Iar acum inot prin nameti de care nu cred ca as fi dat in Nova Scotia. In schimb am descoperit ca bucuresteanul da jumatate de ora la lopata sa scoata masina, mai merge o ora cu ea pentru un drum de 10 minute si apoi cauta alte treizeci de minute un loc de parcare. Afacere grozava, nu alta. Daca i-are pune cineva sa dea zapada spre magazinul de paine nu s-ar inghesui niciunul. Dar Saniuta, rulz. Vodca, nu mijlocul de transport. De aia primele drumuri deszapezite chiar si in satele acoperite de nameti au fost spre carciuma. Hai noroc! Zic!