Declaratie

Daca ati nimerit aici din intamplare, cautati-va de drum. Blogul asta e doar pentru cei ce ma cunosc. Nu ma intereseaza traficul. Vreau sa am un aide-memoire pentru vremurile cand n-o sa-mi mai pese. Orice urma lasata pe net nu are cum sa piara. Asta era ideea. Zic.

Unde te duce viata

Uneori viata iti ofera niste surprize de nu le poti duce. Nu vorbesc neaparat de mine. Mai degraba de oamenii pe care-i intalnesc zi de zi. Sunt oameni cu care viata a dat de pamant, dar care nu s-au lasat invinsi. Au gasit o metoda sa faca limonada din lamaile primite. Unora le merge chiar bine. Pot spune ca au avut noroc. Altii se chinuie, dar tot fac ceva. Nu mor de foame. Vad si oameni care prefera sa moara de foame agatati de niste principii si mentalitati care nu le baga mancare in traista. In fond, e optiunea fiecaruia.

Mama are insa o problema. Din mandria ei studioasa cu diplome de la nspe mii de facultati, cursuri etc. s-a trezit ca nu ii mai vine sa se laude cu mine, desi nu mor de foame. Partea mai nasoala e ca nici speranta numarul doi, in ordine cronologica, nu e mai breaza. In 5 ani de munca a schimbat vreo 7 servicii, toate cu implicare politica mai mica sau mai mare. O buna parte din posturile pe care le-a ocupat s-au desfiintat. Acum vrea sa se faca..... tobe, trompete, aplauze... gardian la parnaie. Pe mama, de fapt, o ingrozeste ideea ca s-ar putea desfiinta inchisoarea si ca or sa umble „enfractorii” liberi pe strazi.

Azi tocmai a declarat ca ne reneaga si da foc la toate cartile pe care ni le-a cumparat. Pacat ca nu-si mai poate recupera banii bagati in meditatii.

L.E. Imi spunea o prietena ca o intelege pe mama. eu inca n-am ajuns acolo, desi o copiez. Zic

Doar ma laud

Azi am fost la mall. Duminica dupa-amiaza, la mall. Wow. Cei care ma cunosc stiu ca shoppingul pentru mine nu-i placere, ci durere. Daca as putea, mi-as trimite jumatatea sa-mi cumpere pantofi, dar el are o problema cu tocurile mai inalte de 5 cm si nici nu poarta marimea mea. Nu-i vorba, ca nu dupa pantofi pentru mine am fost. Ci pentru green monkey. Nu i-am gasit. Dar am gasit placerea de a sparge echivalentul salariului pe care-l primeste femeia de serviciu de pe plantatia mea pe o pereche de blugi, cateva cd-uri si niste ceaiuri. Lui green monkey i-am luat bocanci din alta parte. Sa nu mai spun ca si sambata dimineata am fost in unirea, iar vineri sa-mi iau bilete la circ. Cirque du Soleil, vreau sa zic. Am cheltuit intr-un weekend cat n-am cheltuit eu in ultimii doi ani. E bine ca nu ma doare, e rau, ca nu-mi sta-n fire. Si nu vreau sa ajung ca punctul g pentru mine sa fie la sfarsitul cuvantului shopping.
In alta ordine de idei, reducerile-s doar cu numele: blugii i-am luat la pret intreg, cizmele de mi le-am luat in octombrie cu 210 lei, erau acum reduse cu nu stiu cat la suta si costau 199,90. Doar pretul de pornire era mai mare, adica 289, pret, pe care nu l-au avut vreodata. In rest, miting in mall. Daca toti cei de-acolo ar fi mers in Piata Universitatii l-am fi dat jos si pe Putin, nu doar pe Basescu. Eu nu mai calc prea curand pe acolo. Zic.

Prezentul

Prezentul e o chestie complexa. Asa cum spunea unul dintre iubitii uneia dintre angajatele mele (ce sintagma complexa) monitorizate fara voie: ”eu nu vorbesc de trecut, eu vorbesc de prezent, de ieri, de azi...” Pentru mine prezentul e cel ce ma afecteaza direct; nu mi-am dat in cap la mitinguri, nu am suferit cu restul omenirii la taierile de preturi... Prezentul meu nu e si al lor. Prezentul lor ar fi al meu, de buna voie si nesilita de nimeni (fie ea vorba si de uniune consensuala) cata vreme stim despre ce vorbim. Dar cand nu stim cu ce se mananca urletele izvorate din gatlejuri insetate (sange, bere etc) refuz sa le integrez in prezentul meu cotidian. Da, am primit si eu invitatii pe feisbuc la mitinguri extraordinare, dar nu le voi onora, cata vreme nu sunt convinsa ca acei ce le organizeaza stiu pentru ce militeaza. Prezentul meu inseamna ca maine incepe scoala, ca azi am facut o tocana de ied, ca piata din romania are consumatori tot mai educati. Prezentul  meu e paranoic, motiv pentru care in debaraua mea exista pe langa arme, doi saci de faina, ulei, zahar si alte produse de consum imediat, conserve, cosmetice etc. Prezentul meu e sinistru fata de al lor si sper sa nu se indeplineasca niciodata. Si eu sunt o optimista! Zic!

Invataturi

Pe plantatie se munceste din greu. Pare un job amuzant si usor ridicol pentru cei ce-l privesc din afara. Eu ma simt ca si cum as lucra la o firma de audit (ma refer la big4) si ar fi mereu data bilantului. Da, are partile lui inedite; da, are partile lui amuzante, dar intr-un fel e mai corporatist decat cel cu adevarat corporatist la care am lucrat anterior. Cand esti invatat sa functionezi intr-o structura testata si rodata ani in sir, in care nu ai voie sa schimbi nimic, e cam ciudat sa te trezesti intr-o structura de aceleasi dimensiuni, in care lucrurile trebuie mereu adaptate si imbunatatite. Proabil de asta am petrecut o saptamana in sedinte de minim 8 ore. Si luni o iau de la capat. Important pana la urma e ca am un job, care-mi va permite sa platesc o scoala particulara pentru copil, si asta fara sa gafai ( de efort). Sper insa sa-mi mai ramana timp si pentru viata personala. Ah, da, sa nu uit, am intels de ce la un anumit nivel iti trebuie un telefon destept, un ceas de firma si o masina buna. Ceasul si telefonul le am, masina trebuie s-o schimb. Inca 6 luni de job si Toyota Hillux here i am, cu banii jos, vreau sa zic. Sa-mi aminteasca cineva sa-mi scurtez fustele si sa-mi lungesc tocurile dupa ce-mi iau masina. Pana atunci, luni am sedinta (asta ca sa nu uit). Sa-mi traiasca! Zic!

Placeri ieftine

Mama ce trafic o sa aduca google pe topicul asta. Ati gresit adresa, e vorba de o tiparitura. Deci, puteti sa va retrageti.
Mie imi place revista Flacara. A facut parte din viata mea de cand ma stiu. Bunicul avea in spatele biroului, pe vremuri, niste numere foarte vechi. Le rasfoiam in copilarie cu o incantare peste margini. Pe vremea facultatii aveam o prietena care era documentarista la revista. Un job despre care presa nu mai stie ca a existat vreodata. Acum, mi-o cumpara jumatatea de cate ori ii cade in mana. Intotdeauna gasesc ceva de citit in ea, si asta desi nu ma omor dupa reviste. Azi cand am venit acasa am gasit Almanahul Flacara in bucatarie. Cu tot cu cartea aferenta. Doar 10 lei. Mult mai subtire decat almanahurile pe care le mai pastrez pe la mama pe acasa, dar interesant. Am citit vreo doua articole in diagonala si mi-au placut. Desi nu se poate feri complet de a publica si articole mai comerciale, are macar meritul ca nu le scoate pe coperta. Cumparati-l, merita! Eu una, sigur voi avea o seara de delectare.

Ultimele cinci secunde ale lui 2011

Tot anul 2011 timpul a trecut cumva in viteza pe langa mine. Sau poate el alerga mult inaintea mea si eu nu mi-am dat seama. Cand a venit vremea sa ma despart de el, cand tocmai deschideam gura sa le spun tuturor la multi ani, am realizat ca mai sunt cinci secunde. Generoasa, le-am lasat sa ma prinda din urma. Intr-un fel imi luasem revansa. Cinci, patru, trei, doi, unu... 2012 sa fii mai bun!