de-ale batranetii...

Pentru ca de curand am implinit venerabila varsta de... "nu spui cat" trec printr-o perioada depresiva. S-o luam in ordine...

In ziua cu pricina am cantat (hm, recitat) sub dus Oda bucuriei, nu de mare veselie ce ma izbise pe mine, ci ca sa vad cat ma mai duce memoria (am uitat sa mentionez, era in germana, si invatata prin clasa a 5a.)Bifat, recitata fara eroare de la un capat la celalalt.

Verificat nivel riduri, nimic dramatic de remarcat. Oricum la cat de des verific nu le-as remarca nici daca ar arata ca linia Maginot. (desi aia e un sistem de fortificatii, deci e ridicata peste nivelul solului, nu sapata in el, dar suna bine)

In rest, in buzunar am cam la fel de multi bani ca in fiecare an in perioada asta, adica mai deloc. Ce bine ca nu trebuie sa-mi cumpar eu mie cadou! Desi la cum se prezinta lucrurile probabil ca asta va trebui sa fac daca vreau vreunul.

Astazi, in schimb, mi-am amintit de doua discutii avute cu mama in copilarie si respectiv la adolescenta despre cum alegerile noastre de la un moment dat trebuie sa ni se potriveasca si mai tarziu. (Cum sa o cheme pe sor-ta Luminita, cand o avea 60 de ani, vrei sa o strige vecinele peste gard baba Luminita?! -Nu-ti face tatuaj, cand o sa fii o persoana importanta o sa arati caraghios cu tatuaj!) Pe masura ce imbatranesc tind sa-i dau dreptate. Azi, am vazut in statia de tramvai in care am poposit o venerabila doamna cu multi cercei in ureche, in aceeasi astupata cu vata, sa n-o traga curentul. Prin fata ei a trecut un domn, chiar mai in varsta, pe la a treia tinerete, care etala un cercel de aur, un trening si niste tatuaje. Alegerea lor! Poate sunt tineri in spirit, dar eu ma voi uita multe zile de-acum incolo in oglinda, intrebandu-ma daca nu cumva in ochii celor mai tineri decat mine arat caraghios.

Oare exagerez? Cand felul in care ma imbrac si ma port va ramane cu mult in urma celui in care arat, cazand in ridicol? S-a intamplat deja?