Mancare

Azi am terminat de tradus un text despre interventia omului asupra naturii si influenta acesteia asupra creatiei lui. Il gasiti in Nature design, Museum fuer Gestaltung Zuerich, Lars Mueller Publishers. Nici nu l-am terminat bine ca a inceput la tv Food, Inc. Daca mai pun la socoteala si ca-mi pierd vremea prin bucatariile restaurantelor cred ca in curand nu mai mananc nimic. Ma rog, exagerez, caci imi place prea mult sa mananc. Cert este ca daca mai aveam nevoie de o confirmare am primit-o: vecinii de peste ocean sunt tampiti. Si obezi, dar pe langa tampeala asta nici nu se mai pune. Partea proasta e ca o sa ajungem si noi asa. La cat costa fructele, legumele, carnea si lactatele, nu ne mai raman prea multe de mancat. Inca ma intreb cum se descurca tanti R, care spala vasele la bucatarie si ia 400 de lei pe 12 ore+ de munca, o zi da una nu. Probabil cu alea  400 pe care le are pensie.

Scurt index de preturi:
3 lei kg castraveti
6 lei kg rosii
10 lei + kg ardei
4,5 - 6 lei kg mere
8 lei kg capsuni.
2 lei legatura cu 5 morcovi

Deci iei cate un kg din fiecare ca sa te hranesti sanatos. Nu pui la socoteala carne, paine, zahar, ulei, sare, cartofi, orez etc. Iti ajung o saptamana -10 zile daca esti cu adevarat econom si nu  manaci cum scrie la carte. Sunt 4 saptamani intr-o luna, sau cinci, dupa caz. Mai departe faceti singuri socoteala.

Daca mananci numai paine iesi mai ieftin si esti si satul. Ca tampeste si ingrasa nu se pune, abia nu ne mai pasa dupa aia. Zic

Haihui

Marti dimineata am plecat din Bucuresti. Destinatie finala: Radauti. Scop: sa vedem cat mai multe pe drum si sa rezolva ceva treburi de serviciu la destinatie.
Desi a fost planificata cam din scurt, sau mai bine zis nu a fost planificata, calatoria a fot un succes.
In prima zi am pornit prin Brasov, Sfantul Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorgheni spre Piatra Neamt. Ne-am abatut pe la Lacul Sfanta Ana. O sa postez alta data si ceva poze. Ne-am decis sa dormim pe la Lacul Rosu. Ne-a fost recomandata pensiunea Teo. Arata bine, dar am fi fost singurii clienti si nu ne puteau oferi nimic de mancare. De fapt,mancare nu am gasit nicaieri in Lacul Rosu. Asa ca pe o bezna de sa-ti scoti ochii am traversat Cheile Bicazului si am ajuns in Piatra  Neamt. Drumul a fost spectaculos, cu lilieci care zburau prin fata masinii. M-a impresionat mai mult asa decat la intoarcere, pe lumina.
In Piatra ne-am cazat la pensiunea Troian. Tot recomandata de cineva. 90 de lei camera cu doua paturi. Cald, de am crezut ca vor sa ne coaca si sa ne serveasca celorlalti turisti la cina. Mancare buna. Daca faceti comanda din timp puteti incerca stiuca umpluta si alte minunatii. N-am mai vazut asa cearseafuri albe si apretate de acum 10 ani, din Odorhei. Cam atat despre prima zi. Revenim.

De mancare

In familia noastra toata lumea bucatareste. Uneori pornim adevarate escapade in cautarea unor ingrediente. Evident, dam si rateuri. Ca de exemplu, tarta mea cu branza si dovlecei, mai mult decat anosta, dar pe care bona lui Green Monkey a impartit-o cu generozitate diversilor cunoscuti care ne-au trecut pragul. Cred ca mi-a stricat reputatia.

Azi am gasit sardine la 8 lei/kg intr-o pescarie si abia astept sa le pun pe gratar. Nu stiu cum voi pregati icrele lor.

Si tot azi am facu un experiment cu hrisca, al carei fan este Green Monkey dupa ce a citit de nu stiu cate ori o poveste a lui Andersen. Nu e atat de rea la gust pe cat aflasem eu de pe internet.

Revin.

Snobism si lacomie

Imi place sa mananc! Mult, mult de tot... o masa buna ma emotioneaza pana la lacrimi. Uneori incerc sa ma abtin. Atunci cand imi dau seama ca exagerez. Din fericire astfel de revelatii nu ma lovesc prea des. Nu numai ca-mi place sa mananc, dar imi place sa-mi cumpar diverse ingrediente. Si aici apare problema; cu o parte din ele nu stiu ce sa fac, cu altele astept ocazia perfecta pentru a le folosi (de obicei apare dupa ce expira), iar altele (cele mai tentante) imi dau seama ca m-ar trimite rapid la spital.

Uneori a le mananca devine insa o chestie obligatorie, gen: inainte de salariu, frigider gol... Si atunci devorez in nestire icre de manciuria, foie gras sau alte multe lucruri pe care de obicei doar le degusti. Si-mi amintesc de regretul cu care-mi povestea un fost prieten, francez, ca dusese unor cunostinte din Rusia o sticla extrem de scumpa de cognac iar respectivii o terminasera din doua suflari. Si-mi dau seama ca intre mine si rusii aceia nu e nicio diferenta. Ma gandesc ca totusi viteza si cantitatea nu influenteaza prea mult felul in care savurezi ceva, decat daca nu-ti sunt proprii. Asa sa fie?

PS: Stie cineva ce pot face cu un borcan mare de trufe?